Sunday, 21 Oct 2018

Bradul, arborele sfânt pentru poporul român

Bradul

Creanga de brad, copacul, arborele de pe lada de zestre sau furca de tors devine copac al vieţii, arbore al unei mitologii care ne aparţine. 

Bradul este specia de lemn care se foloseşte cel mai mult în domeniul construcţiilor, astfel încât are o contribuţie mare la formarea civilizaţiei lemnului în arealul românesc. „Pentru decoraţiile obiectelor populare din Transilvania, bradul are o semnificaţie aparte. El este semn de identitate pentru românii care locuiesc în ”Tara de dincolo de păduri”. El semnifică o civilizaţie perisabilă prin materialul ales pentru construcţie, dar eternă prin simbolurile profunde pe care le cuprinde, scrie romania-misterioasa.

Creanga de brad, copacul, arborele de pe lada de zestre sau furca de tors devine copac al vieţii, arbore al unei mitologii care ne aparţine. Copacul vieţii se constituie ca un motiv întâlnit la etniile multor popoare, dar are semnificaţii deosebite pentru cultura noastră arhaică, tocmai pentru că la noi s-a cristalizat un lucru rar – comunicarea omului cu codrul, pentru noi lemnul devenind materialul ales. Poate nu întâmplător întreaga civilizaţie românească s-a clădit ca o civilizaţie a lemnului şi nu a pietrei. O civilizaţie clădită sub semnul verticalităţii, dată parcă de verticalitatea bradului ocrotitor“, arată Doina David în lucrarea „Bradul şi simbolistica sa în arta populară românescă“.

Bradul

„Arbore simbol al vieţii“ Bradul este un adevărat arbore al vieţii, fiindu-i atribuite o seamă de însuşiri speciale. „Bradul, lemnul ales ca pavăză, dar şi ca individualitate, ales prins legendă, hărăzindui-se o existenţă veşnică, culoare verde, nemurire, îndreptat ca o săgeată spre cer. Bradul rămâne astfel un simbol al civilizaţiei noastre, reprezentativ pentru lumea creştină. De ce arborele un motiv atât de celebru? Pentru că el întrupeză viaţa inepuizabilă, fecunditatea, belşugul, sănătatea, nemurirea ori tinereţea veşnică. (…) La noi, arbore simbol al vieţii devine bradul, cel care a fost perceput de ţăran pretutindeni, clădindu-şi la umbra sa o civilizaţie a lemnului care i-a dat măreţie şi impeziozitate, dobândind treptat o semnificaţie potrivită structurii sale sufleteşti“, se menţionează în lucrarea „Bradul şi simbolistica sa în arta populară românescă“.

Bradul are caracteristicile unui arbore sacru mai ales în lumea satului românesc. „Arborele în concepţia noastră populară este cel care păzeşte nemurirea, tinereţea, veşnicia, ştiinţa binelui şi a răului, gloria şi nemurirea. Arborele este imagine a cosmosului, simbol al vieţii, izvor al nemuririi, centru al lumii şi suport al universului, simbol al reînvierii vegetale şi al regenerării omului. (…) Bradul, devine astfel pentru noi poate chiar sacru, este vertical, mereu verde, nu îşi pierde coroana, nu moare şi nu reînvie, este mereu veşnic. Există arbori care la diverse civilizaţii doar prin simpla lor prezenţă au ”puterea” şi propria lor lege de evoluţie, repetând ceea ce pentru experienţă este întreg cosmosul. Pe când la noi ”arborele vieţii” – bradul – prin sine are verticalitate, prin veşnicia verdelui el însuşi devine veşnic; el este universul propriu satului civilizaţiei noastre arhaice, dar este şi însuşi Universul pentru că îl repetă şi îl rezumă şi în acelaşi timp îl simbolizează. (…)

Bradul

În mitologia noastră bradul este arbore sfânt, îl însoţeşte pe om de la naştere până la moarte. Rămâne veşnic verde, iar regenerarea este aproape insesizabilă. El este arbore central care prin puterea sa acoperă întreaga gândire: la cosmos până la om, de la lumea imperceptibilă până la lumea palpabilă, devenind arbore central, scară a universului. În mitologia noastră populară pe această scară a universului coboară divinitatea, o idee pe care o vom găsi reluată în colinde. Bradul va putea fi conceput ca o scară a universului, dar şi arbore al vieţii, al nemuririi, exprimând ciclul morţii şi al renaşterii, viaţa în dinamica sa“, consideră etnologul.

Bradul este reprezentativ pentru civilizaţia noastră populară, pentru că însoţeşte omul în momentele de referinţă ale vieţii: naştere, nuntă şi moarte. De asemenea, însoţeşte creaţia, cum ar fi ridicarea unei case. „Bradul îl însoţeşte pe omul satului tradiţional românesc, bradul este la cununie, la moarte, pus la căpătâiul celui care se ”petrece” din această lume; omul moare este îngropat, iar sufletul pe scara imaginară urcă la cer pentru ca apoi să reînvie asemenea vegetaţiei. Niciodată arta populară românească nu a fost concepută ca fiind despărţită de existenţă, de formele reale, izvorând toate acestea din echilibrul umanismului românesc“.