Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Din burta muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba,…
Macedonia, decisă să își modifice denumirea statală

Macedonia, decisă să își modifice denumirea statală

După douăzeci și cinci de ani de dispută politico-diplomatică, Macedonia pare hotărâtă să modifice denumirea oficială a statului – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) – , într-un demers menit să convingă Grecia să nu se mai opună aderării sale la NATO și la Uniunea Europeană. (mai mult…)
Voivodina, un uriaș potențial turistic

Voivodina, un uriaș potențial turistic

La sediul central din piața Operei al Camerei de Comerț Industrie și agricultură Timiș a avut loc o întâlnire de suflet cu vecinii și cei mai noi parteneri, Camera de Comerț a Voivodinei. Evenimentul a fost prilejuit de Zilele Voivodinei la Timișoara 2017. (mai mult…)
Zilele Voivodinei la Timişoara

Zilele Voivodinei la Timişoara

Printr-un management turistic foarte eficient sârbii şi-au dat seama că în zona Banatului românesc există o sursă inepuizabilă de viitori clienţi pentru frumoasele staţiuni din Serbia. (mai mult…)