vinzi-tara
…Scriitorul sârb Milorad Pavić în romanul lexicon “Dicţionarul khazar”, avertizează asupra celei mai teribile arme de distrugere a unui popor. Este vorba de cea mai primejdioasă realitate cu care s-ar putea confrunta un popor înainte să dispară din istorie: alterarea valorilor!
Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva în decursul timpului sau poate devein foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior.
Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional.

Țările mici se vor destrăma tocmai din această cauză: alterarea deliberată a valorilor.
Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui Milorad Pavić: “Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura”.

Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea țărilor mici:
1.– populația este gonită din propria ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;
2.– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;
3.– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;
4.– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă mândrie națională;
5.– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie.

Alterarea culturală este determinată pe trei căi:
a). slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar schimbarea etniei, care în schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai patronului. Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut la bucată.
b). crearea stării de confuzie a etniei, cu altă etnie (exemplu la români este asocierea dintre “rrom” şi “român”); mediatizarea spectacolelor subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi), includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).
c). diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea obedienţilor politici ca mari valori pe când aceia care au ceva de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.
Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare, care pentru un zece arginţi vând tot.

Dar cea mai devastatoare metodă de distrugere,a fost şi este cea economică, pusă în practică prin legile aberante, antinaţionale, de privatizare şi de restituire a proprietăţilor, legi care au condus la înstrăinarea bunurilor proprietate publică, a rezervelor naturale, minerale, contar prevederilor Constituţiei țării, care prevede faptul că bunurile de proprietate publică sunt inalienabile, adică nu se pot înstrăina.
ganduridinierusalim.com

http://decenei.com/wp-content/uploads/2015/10/vinzi-tara.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2015/10/vinzi-tara-150x150.jpgDeceneiConspirațiialterarea valorilor,aservirea economică,Dicţionarul khazar,diminuarea patriotismului,îndobitocirea populaţiei,Milorad Pavić
…Scriitorul sârb Milorad Pavić în romanul lexicon “Dicţionarul khazar”, avertizează asupra celei mai teribile arme de distrugere a unui popor. Este vorba de cea mai primejdioasă realitate cu care s-ar putea confrunta un popor înainte să dispară din istorie: alterarea valorilor! Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva...