Desființarea

Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor

Ca urmare a ineficienței și proastei execuții bugetare, dar și a rezultatelor extrem de slabe în cadrul comunităților românești, Guvernul României ar vrea să desfințeze Ministerul pentru românii de pretutindeni și să-l bage din nou în MAE sub forma unui departament. Să amintim, România are peste 12 milioane de etnici și cetățeni români în afara frontierelor.

Deputatul PMP Constantin Codreanu, Preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor, a luat atitudine față de intenția actualei guvernări de desființare a Ministerului pentru Românii de Pretitindeni (MRP) prin absorbția acestuia de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„Înființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni acum un an, ca decizie de punere în practică a uneia dintre cele mai importante promisiuni electorale, a constituit un pas politic major, susținut de întreaga clasă politică a țării noastre și salutat cu multă căldură de cele 12 milioane de cetățeni și etnici români din afara granițelor țării. Am susținut în 2017 toate activitățile MRP și am pledat în Parlament pentru creșterea bugetului său destinat organizațiilor reprezentative ale românilor de peste hotare. Am considerat în permanență că intereseul național ne cere tututor, guvernare și opoziție parlamentară, să manifestăm o exemplară solidaritate națională când este vorba despre milioanele de români din afara granițelor țării și milioanele de români din diaspora, transmite rngpress.

De asemenea, am considerat că Statul național român trebuie să preia în raport cu românii din afara țării bunele practici europene și internaționale în domeniu, urmând exemplul Israelului unde există un Minister al Absorției și Integrării, cu un buget alocat peste cel al multor altor ministere, precum și exemplul Ungariei care doar în 2017 le-a alocat organizațiilor reprezentative ale maghiarilor din România peste 100 de milioane de euro.

O reformă și o eficientizare a administrației centrale a României este, în mod evident, necesară. Această însă, bine pregătită, trebuie să excludă desființarea MRP și să prevadă consolidarea bugetară și eficientizarea activității acestuia, în condițiile în care România și Republica Moldova se confruntă în continuare cu un exod masiv al populației, iar românii din comunitățile istorice se află în dificultate culturală și identitată tot mai accentuată, adesea la limita deromânizării.

Considerăm desființarea MRP drept un regres politic major și un atentat la securitatea cultural-identitară a României, un act ostil milioanelor de români extrafrontalieri”, a declarat președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Deputatul Constantin Codreanu a ținut de asemenea să puncteze: „Suntem în anul Centenarului Marii Uniri și a făuririi Statului român modern. Într-un asemenea an, încărcat de un simbolism istoric aparte, desființarea MRP, contrară intereseului național de coeziune și consolidare demografică, ar căpăta valențe negative în plus.

Fac apel către societatea civilă românească din țară și de peste hotare să reacționeze prompt și energic contra inițiativei păguboase de desființare a Ministerului Românilor de Pretutindeni.

Fac apel și către acutala guvernare a țării să renunțe la orice intenție de dizolvare a MRP și să procedeze, dimpotrivă, la o consolidare serioasă a acestuia, după modele pozitive ca cel maghiar sau israelian, în beneficiul celor 12 miloane de români de peste hotare”.

Pentru etnicii maghiari din Voivodina, Ungaria a alocat circa 160 de milioane de euro sub forma de granturi pentru micii antreprenori maghiari din zonă. Pentru consolidarea comunității care are oricum școli, grădinițe, tipografie, mass-media în limba maghiară, Guvernul de la Budapesta a cumpărat o clădire care va adăposti o fundație maghiară, cu peste un milion de euro.

Cei 325.000 de români din Voivodina și Timoc au primit anul acesta de la autoritățile române cel mult 20.000 de euro… Comparația cu ce face Ungaria cu etnicii săi de peste frontieră este de-a dreptul rușinoasă!

http://decenei.com/wp-content/uploads/2018/01/codreanu.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2018/01/codreanu-150x150.jpgDeceneiRomâniadesființarea,MRP,pretutindeni,românii,Timoc,Ungaria,Voivodina
Ca urmare a ineficienței și proastei execuții bugetare, dar și a rezultatelor extrem de slabe în cadrul comunităților românești, Guvernul României ar vrea să desfințeze Ministerul pentru românii de pretutindeni și să-l bage din nou în MAE sub forma unui departament. Să amintim, România are peste 12 milioane de...