Tuesday, 23 Oct 2018

Educația în limba maternă este singura cale de a păstra tradiția și cultura

Comunitatea română care trăiește pe teritoriul dintre râurile Dunăre, Morava și Timoc, cunoscută în Serbia ca vlahă, este momentan pe cale de dispariție. Motivul acestei stări este iresponsabilitatea statului sârb și a României în ceea ce privește rezolvarea problemei comunității române din Serbia.

Minoritatea română din Serbia, sau vlahă, așa cum e cunoscută printre populația majoritară,  numără  în jur de 300 000 de cetățeni, printre care 250 000 trăiesc pe teritoriul dintre  Dunăre, Morava și Timoc, în jur de 50 000 trăiesc pe teritoriul Voivodinei și alte elemente române se află în orașele mari. Ultima, care trăiește în mediile urbane, este aproape asimilată, celelalte sunt doar fragmentele și memorii că sunt aromâni. Din păcate, ei au pierdut sentimentul apartenenței naționale, și, prin urmare, și elementul  fundamental cultural al unui popor – limba română.

Aproape nimeni nu vorbește limba română. Similar cu ei, comunitatea română care trăiește pe teritoriul dintre râurile Dunăre, Morava și Timoc, cunoscută în Serbia ca vlahă, este momentan pe cale de dispariție. Motivul acestei stări este iresponsabilitatea statului sârb și a României în ceea ce privește rezolvarea problemei comunității române din Serbia.

Negarea istorică a existenței unei diferențe etnice, culturale și lingvistice față de comunitatea sârbă și o tendință a populației majore de a  asimila această comunitate, a condus la starea de teamă și indiferenței unor indivizi în comunitatea română față de un suflet cultural propriu. Comunitatea  română a supraviețuit datorită solidității, dar în timpul urbanizării este practic imposibil să păstrați limba română și specificitatea ei. Imposibilitatea învățării limbii materne în școlii, mass media și slujbele religioase în limba română sunt doar o parte a problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră în Serbia. Statul sârb s-a obligat prin acord bilateral să respecte individualitatea  și diversitatea  comunităților minore prin patru aspecte: Mass media, educație, utilizarea oficială a limbii și păstrarea culturii. Aici se face referire la Convenția din Copenhaga și acordul dintre Serbia și România semnat în anul 2012. Educația în limba maternă este ceea ce este foarte important pentru că aceasta este singura cale în scopul păstrării tradiției, culturii și limbii noastre.

Copiii vlahi (români) învață limba română în zona dintre râurile Dunăre, Morava și Timoc în mod facultativ, opțional, în afară de curriculum și orar. Materia „Limba română cu elementele ale culturii naționale”  se boicotează de către directorii școlilor sub presiunea administrațiilor locale. Copiii și părinții se anchetează în fiecare an, uneori și de două ori pe an în scopul să se reducă numărul de copii anchetați. Li se sugerează să nu se înscrie la orele de limba română pentru că învățarea limbii materne este „o românizare fatală”.

La inițiativa Asociației părinților ai căror copii vor să învețe limba română la școala „Sandu Timoc” și cu buna voință a lui Knut Volebek, fostul reprezentant OEPS-ului, prima anchetă a fost efectuată, și în municipiile  Bor și Zaiecear,  s-au înscris 1.617  copii. Ancheta n-a fost efectuată în zonele Braničevo și Pomoravlje unde tot locuiește un număr foarte mare de români. Azi, numărul copiilor anchetați scade continuu, așa că în toate patru zone sunt în jur de 300 de copii care învață limba română la școală, ceea ce este ireal, pentru că interesul pentru limba română este mare. Din păcate, comunitatea nu are capacitatea să lupte cu problema care apare în mod constant. Organele statului folosesc toate posibilitățile să scoată materia „Limba română cu elementele ale culturii naționale” și să reducă numărul orelor la o oră pe săptămână, nu două ore, așa cum este prevăzut, o clasifică ca activități extracuriculare, după ce o scoate total. O astfel de subtilitate constantă din partea autorităților va produce dispariția limbii române de pe zonele dintre râurile Dunăre, Morava și Timoc. Menținerea limbii române ca o materie în școli este în primul rând meritul profesorilor de limba română Una Vasiljevici, Sanela Ankici, Diana Solkotovici,  precum și Vesna Schubert. Ele au reușit să țină orele de limba română în zonele unde locuiesc, mulțumită activităților lor altruiste, prin colaborare cu directorii școlilor și părinți. Ne temem că acest entuziasm va dispărea cu timpul,  având în vedere că interesul către profesorii de limba română este pe pragul de toleranță.

În ceea ce privește minoritatea română din Voivodina, situația este complet diferită,  spre deosebire de românii din sudul Dunării. Consumarea drepturilor de a învăța limba maternă în școli, mass media în limba română sunt realizabile, ceea ce nu este cazul și la românii dintre  Dunăre, Morava și Timoc.

Din punctul de vedere istoric, colaborarea dintre Republica Serbia și România este bună, din punct de vedere tradițional. Relațiile diplomatice au fost întemeiate în anul 1879. Un istoric român foarte cunoscut, Nicolae Iorga, a zis că poporul român și statul român au doi prieteni: Marea Neagră în est și Serbia în vest. În timpul războaielor mari, România n-a avut niciodată  pretensionare în detrimentul teritoriului sârbesc, cu toate că între râurile Dunăre, Morava și Timoc trăiește un număr mare de membri ai minorității române. Familiile regale române și sârbe au relații foarte strânse în timpul domniei familiilor Karađorđević și Obrenović. O colaborare intensă între România și Serbia a continuat și după al Doilea Război Mondial. A fost realizat un proiect mare de alimentare cu energie electrică pe Dunăre. Porțile de Fier I și II.

Ivița Glișici

România este un partener economic al republicii Serbia foarte important și demonstrează un interes constant petru realizarea proiectelor economice. În ceea ce privește  atitudinea față de minorități, colaborarea nu este la un nivel  satisfăcător pentru că  de-a lungul deceniilor se pune problema „vlahă”  de către țara mama a vlahilor (români) – România. Diplomația română insistă asupra reciprocității, asupra căreia insistă și republica Serbia, dar în practică rezultatele nu apar.

Minoritatea sârbă în România are un reprezentant în parlamentul român, pe întregul teritoriu al României are dreptul de a avea slujbe religioase în limba sârbă, educație în limba maternă, precum și utilizarea oficială a limbii în zonele cu populație sârbă. România are un fond special de 900 000 de euro pentru necesitățile  minorității sârbe în România.

Problema minorităților în Republica Serbia este reglementată prin legea privind drepturile omului și minorităților din anul 2002. Aceasta lege prevede formarea Consiliilor naționale ale minorităților naționale. Din păcate, practica cu consiliile naționale s-a dovedit să fie o soluție proastă pentru că au devenit o substație a partidelor politice ale populației majore, așa că rezolvarea problemelor serioase era pusă ad acta, în conformitate cu nevoile autorităților. Membrii  minorității naționale române nu își  au reprezentantul în parlamentul Republicii Serbia.

Legea se aplică doar în Voivodina, în sud de Dunăre populația română încă nu beneficiază de aceste drepturi, la fel ca frații lor din Voivodina. Asta înseamnă că românii de la sud de Dunăre nu beneficiază de educație corespunzătoare, slujbe religioase, mass media în limba maternă. Prin acordul bilateral din anul 2012 a fost fondată o comisie româno-sârbă care are scopul să rezolve probleme actuale, dar din păcate acesta încă nu s-a întâlnit. Prin acest acord, Serbia este obligată să rezolve problema minorității naționale române între râurile Dunăre, Morava și Timoc pe baza reciprocității. Acum suntem în anul 2017.

Sunt născut într-o familie vlahă (română), limba sârbă oficială am învățat-o abia în clasa pregătitoare, atunci când m-am înscris la școală. Clasa pregătitoare era adresată copiilor de naționalitate română (vlahă), ca să învețe limba sârbă. În timpul școlarizării, acești copii, și eu împreună eu ei, am învățat despre cultura populației majoritare, iar despre noi aproape nimic. Am învățat mai mult despre triburi africane decât despre poporul nostru. Chiar în liceu mi-am stabilit obiectivul să iau măsuri în ceea ce privește informarea despre cultura proprie. Primul pas era informarea despre popor, despre tradiție și obiceiuri. Mi-am dat seama că suntem urmașii unei culturi care a pus bazele civilizației moderne și că negarea ei este absurdă. Păstrarea culturii căreia aparținem a devenit sarcina mea spirituală. Mi-am stabilit scopul că nu voi renunța până nu văd că poporul meu este fericit în consumarea drepturilor sale. Bineînțeles, noi nu vrem să amenințăm pe nimeni, și scopul nostru final nu va fi netolerarea altor culturi. Cred că toata lumea își are dreptul și locul său sub cerul albastru ca să promoveze cultura proprie. Promovarea diversității culturale în Serbia nu trebuie a fi înțeleasă ca destabilizarea situației politice în țară, ci ca un moment integrat în cadrul integrării europene. Serbia are cu ce să se mândrească – cu minorității naționale. Ele sunt o legătură între ea și țările-mamă ale minorităților, în acest caz minorității vlahe (române). Motivația mea era Serbia mai bună, mai tolerantă, mai puternică în toate aspectele vieții moderne. Comunitatea vlahă (română) este cea care vrea și poate să ajute Republica Serbia să-și îndeplinească scopurile.

România, ca țara-mamă a vlahilor (românilor) în Serbia, trebuie să încurajeze statul sârb în demersurile spre integrarea în Uniunea Europeană, și în aceeași timp să aibă grijă de minoritatea sa în republica Serbia. Ea trebuie să ajute poporul său prin acordurile bilaterale, pe lângă limitele administrative, să-și păstreze spiritul național prin tradiție culturală. Trebuie să se comporte ca alte țări din vecinătate când este vorba de adoptarea strategiei și atitudinii față de poporul său din afară granițelor României. Cred că Ungaria este un exemplu excelent în ce privește modul în care trebuie să aibă grijă de compatrioții săi.

Din interviul cu Ivița Glișici realizat de Camelia Moler

Ivița Glișici este architect din localitatea Žitkovica, unul dintre întemeietorii Consiliului național al minorității române, președintele fundației „Forumul European pentru cultură”, filiala Serbia, organizatorul mai multor manifestări care au ca scop promovarea culturii românești.