Sunday, 21 Oct 2018

Evoluția satului cărășan

Foto Sony Alpha 550

Pentru a intra mai adânc în habitatul intern-cărășan, pe urmele și izvoarele vechi, de-a lungul râurilor Caraș și Nera, coborând din masivul bănățean Semenic-Anina, străbătând aproape toate ținuturile de pe Valea Cărașului, intersectându-ne cu tot atâtea drumuri și șosele, străbatem etape de istorie și de existență, în care poporul român, din această parte de țară, s-a format și a dăinuit.

Toate documentele vremii, la fel și descoperirile arheologice vorbesc despre continuitatea de locuire din paleolitic și până în perioada întemeierii statului getodac, implicit de un spațiu existențial și de un atare habitat, de o situație politicoeconomică și socială, de un nivel de civilizație și progres, în consens cu lumea antică și nu în ultimul rând vorbind și despre raporturile culturale și economico-comerciale dintre daci și lumea sud-dunăreană.

De altfel, despre primele așezări umane din această zonă se amintește încă din secolele XII-VII î.e.n. Argidava (Vărădia), Acidava (Slatina), Sacidava (Secaș), Carsidava (Carașova) pe vremuri erau puternice centre strategice și de rezistență. Sunt amintite și localitățile miniere: Oravița, Măidan, Iam, Ciclova… Aici a fost introdus un system monetar încă în secolul IV î.e.n. Primele izvoare despre neamul geto-dacilor vorbesc despre locuitorii nord-dunăreni ca producători de cereal care aprovizionau cu grâu Atena.

Moara de mână, dacică, este consecința progresului tehnic în măcinarea grăunțelor. Dacii de aici au fost cunoscuți și ca buni cunoscători ai tehnicii mineritului și ai extragerii cuprului din minereu.

Se mai practica în Valea Cărașului și meșteșugul olăritului. Pe lângă formele specific dacice, cu elemente străvechi, se face simțită influența grecească, drept element de înnoire. Dacii lucrau aici vase mari pentru provizii, oale, opaițe, căni etc. Casele dacilor erau așezate pe cursuri de ape sau în locuri ferite. În ținuturile de câmpie erau din nuiele împletite pe pari și lipite cu lut, iar în ținuturile montane din lemn sau din piatră. Când, în anul 82 î.e.n. a urcat pe tron regale Burebista, cel care a unit toate triburile daco-getice, sub conducerea sa, a întemeiat un stat puternic și independent. Centrul statului său era în Munții Orăștiei, unde și-a zidit și câteva cetăți de apărare. După moartea lui Burebista (44 î.e.n.), considerat „Cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia, stăpânitor al tuturor ținuturilor de dincolo și de dincoace de Dunăre” (Simionescu, Tinere, cunoaște-ți neamul, Editura Cartea românească, București, 1941, p. 10.), statul centralizat s-a destrămat în patru, apoi în cinci părți, fiecare dintre acestea fiind condusă de căpetenii. În anul 87 î.e.n., regele Decebal a reușit să reunească statul dac, acesta devenind mai puternic ca oricând, dar în același timp cresc și tendințele de cucerire ale vecinilor romani, care în anul 101 atacă Dacia, obținând o victorie parțială asupra lui Decebal, la Tapae, pe Valea Bistrei.

Cuptorul dacic ținea căldura 48 de ore

Prin pacea încheiată în 102 e.n., o parte din Banat intră sub dominația romană. Între 105 și 106 e.n., în cel de-al doilea război dacoroman, Dacia este înfrântă, iar Imperiul Roman a ocupat imediat Banatul, care era practic, poarta de intrare în Dacia. Începe refacerea pe mai multe planuri a acestor ținuturi: rețeaua de drumuri, cetățile dacice existente, turnurile de strajă. Toate acestea devenind fortărețe romane.

Au fost construite și Castrul roman și Castrul Centum-Puntea.

În cei 165 de ani de stăpânire romană, Banatul a cunoscut o adevărată înfloritoare viață economico-culturală. După retragerea aureliană, cu armata și administrația la sud de Dunăre, în anul 275, năvălesc popoarele migratoare: goții, hunii, vandalii, gepizii, avarii, care nu au lăsat urme vizibile în civilizația și cultura autohtonă. Prin pătrunderea și așezarea masivă a slavilor la sfârșitul secolului al VI-lea, aceștia împrumută fondului autohton organizarea lor socială și chiar toponimia.

Conviețuirea cu slavii a durat până în secolul al IX-lea. Atunci, datorită contractului cu lumea balcano-bizantină, așezările bănățene au primit noi forme de viață socială și politică, ce vor duce la constituirea cnezatelor și voievodatelor românești. Mai târziu, acestea au primit denumirea de districte. Ele s-au dezvoltat în ohabe și jupe slavoromâno-medievale. În a doua jumătate a sec. XII-lea, pe teritoriile bănățene au apărut comitatele: Aradului, Timiș, Cenad, Caraș.

Azi, Valea Cărașului, la fel ca toate celelalte zone etnografice, suportă modificări de fond și de structură, dictate de influențe și „mode” străine, în așa fel încât satul contemporan, dar, mai ales, satul viitorului va cunoaște cred și alte scrieri de clasare și apreciere.

Maria Mândroane

Habitat și habitudini în Valea Cărașului, Județul Caraș-Severin, Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Seria Condeieri Plugari CENTENAR, Ed. Brumar, 2015