Evenimentul este organizat de către Parohia Ortodoxă Arad Grădiște 1 și va avea loc în perioada 28-30 iulie 2017. Coordonatorul festivalului este preotul Blaj Mihai Octavian. La acest eveniment vor participa români nativi din Serbia (Timoc și Banatul Sârbesc), Republica Moldova (Chișinău), Ucraina (Ismail regiunea Odesa) și Ungaria.

Scopul acestui eveniment este acela de a crea legături între românii din jurul granițelor României, de cunoaștere a vieții cotidiene și problemelor cu care se confruntă, a drepturilor și libertăților pe care le au de manifestare a identității naționale, în țările de unde provin. Totodată un alt scop este prezentarea frumuseții folclorului românesc de oriunde ar trăi românii.
În acest sens, în data de 28 iulie a.c. ora 12:00, la Oficiul Parohial Arad Grădiște 1, str.P.Rareș 22, a avut loc o conferință de presă cu tema ”Viața românilor din Serbia, Basarabia și Ucraina”.
Azi, 30 iulie a.c. la ora 18:00, va avea loc în Arealul Bisericii Grădiște 1, Evenimentul artistic ”Festivalul Românilor de Pretutindeni”. Acest eveniment va începe cu parada portului popular cu plecare de pe esplanada Catedralei Sfânta Treime, ora 18:00 de unde participanții vor merge în alai spre locul de desfășurare a evenimentului, Biserica Ortodoxă Arad Grădiște 1 unde se va continua cu spectacolul. În cursul spectacolului, pe lângă oaspeți, vor evolua ca invitați speciali artistul Marius Ciprian Pop acompaniat de orchestra Rapsozii Zărandului condusă de către maestrul Petrică Pașca. Organizarea acestui eveniment este sprijinită de către Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad.

Pe parcurs vom reveni cu detalii.

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/07/AFIS1-724x1024.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/07/AFIS1-150x150.jpgDeceneiActualitateArad,Biserica,folclorul,Grădiște,ortodoxă,pretutindeni,românii
Evenimentul este organizat de către Parohia Ortodoxă Arad Grădiște 1 și va avea loc în perioada 28-30 iulie 2017. Coordonatorul festivalului este preotul Blaj Mihai Octavian. La acest eveniment vor participa români nativi din Serbia (Timoc și Banatul Sârbesc), Republica Moldova (Chișinău), Ucraina (Ismail regiunea Odesa) și Ungaria. Scopul...