Friday, 19 Oct 2018

Fiziognomia sau arta citirii fețelor


Primul care s-a consacrat ştiinţific în această artă a fost – Johann Kaspar Lavater în anul 1772 explicând că fiziognomia este ştiinţa de a recunoaşte caracterul omenesc în cel mai larg sens al cuvântului (nu întâmplările destinului) pornind de la înfăţişarea lui exterioară; fiziognomia în sensul cel mai larg ar fi aşadar tot ce ţine de înfăţişare la un corp omenesc şi la mişcările acestuia, în măsura în care din aceasta putem deduce câte ceva cu privire la caracterul omului.

Cel dintâi contact cu oamenii şi adesea singurul este cel vizual şi cea mai veche artă divinatorie a fost aceea de a ghici caracterul şi implicit destinul, observând trăsăturile chipului unei persoane adulte. Figura, chipul sau faţă este (înaintea mâinii) partea cea mai expresivă a trăsăturilor morale, intelectuale şi afective a unui om. Copiii şi chiar animalele de casă inteligente precum câinele sau pisica învaţă intuitiv să interpreteze expresiile de pe fetele părinţilor, respectiv stăpânilor şi adesea se comportă în concordanţă cu ceea ce „citesc” pe acestea, scrie suada.

Johann Kaspar Lavater

Astrologia că şi fiziognomia arată că oamenii nu sunt „egali de la natură” cum susţinea J. J. Rousseau şi asta nu numai în ceea ce priveşte originea socială, ci şi în ceea ce înseamnă aptitudini şi potenţiale. Deşi prin educaţie şi munca asiduă putem să ne depăşim potenţialul, în mod cert nu putem ajunge un Einstein, un Mozart sau un iluzionist ca Houdini. Odată cu trecerea anilor, caracteristicile moştenite sau înnăscute devin tot mai vizibile, atât în ceea ce facem, cât şi pe chipul nostru. Cel mai bine se pot citi caracterul şi destinul pe chipul unui om în vârstă, care este o hartă extrem de sugestivă chiar şi pentru cei care nu deţin neapărat cunoştinţe de fizionomie.

Citirea feței, astrologia, tarotul şi chiromanția sunt cele patru limbaje principale prin care este tradus destinul unei persoane. Citirea feței are avantajul că nu trebuie să ştim data de naştere a unei persoane (ca în cazul astrologiei), nu este necesar să avem un contact direct (ca în cazul chiromanţiei), nu este nevoie să-i ştim numele şi să-i obţinem acordul (ca la tarot), ci trebuie doar să o privim atent şi să-i reţinem chipul.

Deși această artă a apărut pentru prima dată în China (arta citirii feței este cunoscută sub denumirea de mien xiang, și era folosită pentru determinarea trecutului, prezentului și viitorului unei persoane), este extrem de populară în întregul Orient Îndepărtat.

Regele Solomon a remarcat că inima unui om este deschisă în fața ochilor unui înțelept. Și grecii antici au fost fascinați de fizionomie și au făcut legătura dintre diversele tipuri de fețe și diferite animale și caracteristicile lor. Aristotel era extrem de interesat de acest subiect, și de aceea s-a străduit să-i crească popularitatea în Occident. William Shakespeare cunoștea bine acest subiect, pentru că a făcut multe referiri interesante la față. De exemplu, în Macbeth, personajul Duncan spune: Nu e artă mai mare decât să poți să descoperi cum lucrează mintea după cum s-arată fața. Goethe a contribuit cu un capitol la cartea despre fizionomie scrisă de prietenul său Johann Kaspar Lavater, cel care este în mare parte responsabil pentru renașterea interesului pentru acest subiect în Occidentul secolului nouăsprezece. Charles Darwin era fascinat de ceea ce numea descoperirea minții după felul în care se arată corpul. În perioada filmelor mute, expresiile faciale și gesturile trebuiau exagerate pentru ca publicul să înțeleagă ce anume se petrecea. Astfel interesul pentru acest subiect a crescut și mai mult. În China contemporană, se știe că atât Chiang Kai-shek cât și Mao Tse-tung s-au folosit de cititorii de fețe.

Chiar și noi, fie că suntem sau nu conștienți, citim în permanență expresiile faciale de câte ori privim spre cineva. Până și copiii foarte mici învață cu ușurință cum să interpreteze expresiile de pe fețele părinților, astfel încât noi toți continuăm să luăm decizii și pe baza a ceea ce putem citi pe chipurile celor din jur, pentru tot restul vieții. În mod obișnuit judecăm oamenii după expresiile faciale fără ca măcar să ne dăm seama c-o facem. Putem spune uneori că o persoană are „ochi alunecoși” sau o „față deschisă”. Atunci când declarăm așa ceva, înseamnă că intuitiv, am citit fața acelei persoane.

 

S-a subliniat faptul că fețele noastre nu sunt altceva decât rezultatul eredității și, de aceea, este imposibilă determinarea caracterului doar printr-un simplu studiu al unui chip. Chiar și așa, ne naștem cu un număr de potențiale, inclusiv personalitatea și talentele, tot așa cum venim pe lume cu anumite trăsături faciale și fizice. În vreme ce trecem prin viață, aceste caracteristici înnăscute devin tot mai vizibile pe fețele noastre. Pe chip se pot citi cu ușurință emoțiile, dar la fel de ușor se poate citi și caracterul de către oricine are puțină experiență în domeniul fizionomiei.