La reuniunea arhelogilor, găzduită în perioada 21 – 24 februarie de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, mai presus de întâlnirea de breaslă s-a pus accent pe ceea ce reprezintă graniţa în istorie, pe definirea limesului roman al vechii Dacii, subiect de maximă importanţă pentru România întrucât acesta urmează să fie integrat Patrimoniului UNESCO, cel mai târziu până în 2020.

În contextul geopolitic actual, tema simpozionului de la Caranbsebeş este cu atât mai sensibilă cu cât, aşa cum a demonstrat-o istoria, toate privirile sunt aţintite spre frontierele noastre, iar românii au temeri.

Într-un interviu acordat pentru Cotidianul, dr. Ovidiu Ţentea, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, a precizat: „Când ai o asemenea temă, respectiv «Graniţa în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană», propusă anul acesta la cea de-a 43-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Istorie şi Arheologie In Memoriam Constantin Daicoviciu, ca istoric o dezbaţi, te gândeşti cu puterea minţii de astăzi să înţelegi ce a proiectat antichitatea, respectiv o frontieră romană. Această frontieră este un numitor comun la care Imperiul Roman a adus un spaţiu extrem de vast şi pe care, ulterior, după cel de-al II-lea Război Mondial, s-a construit ideea de Uniune Europeană. În România este cel mai mare sector de frontieră romană, peste 1000 de km, care nu sunt documentaţi la nivelul integrării în proiectul UNESCO, de aceea Comisia Naţională Limes încearcă să prindă ultimul tren pentru a închide acest proiect. Este o temă de actualitate atât din acest punct de vedere, pentru că vedem şi ce-au făcut romanii, precursorii Europei moderne, ne vedem şi pe noi, românii, cum putem să administrăm aceste monumente şi ne gândim, în actualitate, la această permisivitate, între a fi sau a nu fi în Schengen, ce mai reprezintă astăzi o frontieră. Dacă discutam anul trecut, probabil că părea ceva destul de banal, suntem în Uniunea Europeană, lucrurile s-au diluat, frontierele nu mai există, mai are rost să discutăm despre identitate naţională sau suntem cu toţii europeni?”.

În România este cel mai mare sector de frontieră romană, peste 1000 de km, care nu sunt documentaţi la nivelul integrării în proiectul UNESCO, de aceea Comisia Naţională Limes încearcă să prindă ultimul tren pentru a închide acest proiect. Este o temă de actualitate atât din acest punct de vedere, pentru că vedem şi ce-au făcut romanii, precursorii Europei moderne, ne vedem şi pe noi, românii, cum putem să administrăm aceste monumente şi ne gândim, în actualitate, la această permisivitate, între a fi sau a nu fi în Schengen, ce mai reprezintă astăzi o frontieră. Dacă discutam anul trecut, probabil că părea ceva destul de banal, suntem în Uniunea Europeană, lucrurile s-au diluat, frontierele nu mai există, mai are rost să discutăm despre identitate naţională sau suntem cu toţii europeni?

Temerile propriei securităţi naţionale

În actualitate, graniţele revin în discuţie odată cu migraţia care, cum ştim, e destul de consistentă în Centrul Europei iar pentru noi, în Răsăritul Europei, pe fondul ucrainean rus, apar din nou nişte temeri de acum vreo 30 de ani. Societatea românească de astăzi nu foloseşte acelaşi limbaj, e-adevărat, dar fiecare îşi doreşte să clarifice nişte lucruri, să-şi îndepărteze aceste temeri legate de propria securitate. Practic, frontiera cu Ungaria este cea mai apărată fiindcă suntem parteneri în Uniunea Europeană. Problema noastră vine întotdeauna dinspre Est. Este, desigur, o chestiune de opţiune dar vedem bine că acolo lucrurile sunt neclare, deşi acest Est îl ducem de la Nordul Mării Negre până undeva, în Estul Mediteranei. Întotdeauna acest nucleu, acest creuzet de populaţie care migrează dinspre Est spre Vest, ideile şi religiile care vin pe acest traseu, pe de o parte au potenţat civilizaţia europeană dându-i şi argumente şi idei noi, pe de altă parte au creat în anumite grupuri mari temeri, cum a fost anul trecut, adică ce facem, blocăm frontierele, punem sârmă ghimpată pe ele, cum ne protejăm sau mai ales ne întrebăm de ce să ne protejăm, pentru că de zece ani suntem, iată, am ajuns la o structură pe care ne-am dorit-o, mă refer la Uniunea Europeană. În prezent, o parte dintre români care se uită la anumite posturi de televiziune reproduce nişte temeri pe care le consideram demult apuse, creează emoţii vizavi de aceste temeri şi ne aduce aminte de o vreme în care toţi ne temeam. Eu sper, totuşi, să ne revină zâmbetul pe buze, să ne uităm în urmă pentru a vedea cât de mult am progresat şi să nu mai avem temeri”, a adăugat Ţentea, arheolog în cadrul Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti, cel care a condus şedinţa Comisiei Naţionale de Arheologie, aflată sub patronajul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, formată din 21 de personalităţi în domeniu. În cadrul şedinţei, la care au participat reprezentanţi ai tuturor muzeelor din judeţele limitrofe Caraş-Severinului a avut loc dezbaterea „Câţi suntem?” menită să pună la punct câteva strategii referitoare la proiecte, practic o şedinţă în interiorul breslei.

Limesul roman al Daciei

La reuniunea arheologilor de la Caransebeş, proiectul de integrare a limesului roman de pe teritoriul ţării noastre în patrimoniul valorilor universale a fost prezentat de către şeful Comisiei Naţionale Limes (comisie creată în 2014 pentru supervizarea şi gestionarea acestui program finanţat de Ministerul Culturii) dr.Felix Marcu, directorul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj, care a făcut câteva precizări: „Important este că a început acest proiect în 2014 şi alături de colegii din Europa am decis ca până, cel târziu, în 2020 întreaga graniţă romană din Europa, cel puţin, pentru că în Orient şi în Africa sunt probleme politice, deci nu putem să ne asociem şi cu ei, să înaintăm către UNESCO întreaga documentaţie pentru înscrierea limesului pe lista universală a valorilor.

Exponate din Cultura Vinca (5000-6000 î.Hr.) şi din Epoca Bronzului

Primul pas este studiul tematic general la nivelul Europei, care a fost dealtfel realizat şi finalizat în luna ianuarie. Documentaţia va fi înaintată către Institutul Naţional al Patrimoniului, reprezentanţii lor urmând să finalizeze dosarul legat de frontierele din România. Pentru o înţelegere clară a termenului, «limes» înseamnă «drum» cum era folosit în principiu de romani sau o limită între două teritorii, nu neapărat între două provincii sau două ţări. Termenul a fost adaptat, mai ales într-o epocă modernă, ca însemnând o frontieră fortificată.

Este unul dintre cele mai mari monumente din Europa care delimitează practic cel mai important imperiu care a existat vreodată.

Frontierele Imperiului Roman din România sunt extrem de importante pentru că este cel mai lung sector de graniţă din Europa iar ţara noastră a rămas în urmă, în sensul că frontierele Imperiului Roman nu se află încă pe lista indicativă naţională. Documentaţia se află la minister, deci sper că vom fi şi noi pe lista indicativă, aceasta fiind o condiţie esenţială ca să ajungem după aceea şi pe listele UNESCO. Aşadar este un prim pas.

Celelalte sectoare de graniţă sunt deja integrate în lista valorilor universale. În 1987 a fost pentru prima dată înscris în UNESCO un sector de graniţă care este unul dintre cele mai spectaculoase, aşa-numitul «Zid al lui Hadrian» din Marea Britanie. În 2005 porţiunea artificială de graniţă din Germania, sau din provinciile germane au fost incluse de asemenea în liste, un sector de 550 km, deci, foarte mare.

În 2008 a fost înscris «Valul lui Antoninus Pius», care este o graniţă paralelă cu «Zidul lui Hadrian», tot în Anglia. Limesul în Europa e delimitat de-a lungul Rinului, începând din Olanda şi continuând pe Dunăre. Deci, practic, sectorul acesta al Dunării este întrerupt pentru 150 de ani aproximativ, după anul 106, după ce este cucerită Dacia, din mai multe motive. În primul rând pentru că aici exista o ameninţare politică, în al doilea rând pentru că existau resurse naturale extrem de importante. Sperăm ca până în 2020 şi limesul roman al Daciei să se afle pe lista UNESCO”.

Descoperiri arheologice recente

Colectivul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a expus în aceste zile şi cele mai recente descoperiri. Este vorba despre piese găsite în perioada 2009-2012 în clădirea romană de la Zăvoi, în Valea Almăjului, de la fortificaţia romană cu val şi şanţ de apărare, altele de la Băile Herculane, unde s-au descoperit patru bazine termale construite de romani, de asemenea unele piese descoperite după ce au fost efectuate cercetări preventive pe Şoseaua de centură a Caransebeşului, precum şi cele de la Balta Sărată, unde se află cea mai întinsă aşezare neolitică din România aparţinând Culturii Vinca datată în jurul anilor 5000 – 6000 î.Hr. şi, din aceeaşi zonă, aşezarea din Epoca Bronzului, unde au apărut pentru prima dată urme de prelucrare a aurului.

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/03/simpozion_daicoviciu_800.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/03/simpozion_daicoviciu_800-150x150.jpgDeceneiRomâniaCaransebeș,cultură,Fortificația,Frontierele,imperiului,român,română,Vinca
La reuniunea arhelogilor, găzduită în perioada 21 – 24 februarie de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, mai presus de întâlnirea de breaslă s-a pus accent pe ceea ce reprezintă graniţa în istorie, pe definirea limesului roman al vechii Dacii, subiect de maximă importanţă...