Jurământul

În urmă cu câțiva ani în arhiva Muzeului Literaturii Române din Iaşi a fost descoperit un document care dezvăluie existenţa unei grupări secrete din care făceau parte personalităţi proeminente ale secolului al XIX-lea, mulţi fiind membri şi ai Societăţii Junimea.

Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi, a declarat presei că textul-jurământ este semnat de nume importante, precum Neculai Culianu, Nicolae Gane, A. Lambrior, Ion Creangă, cărora se adaugă şi alte persoane, printre care A.C Șendrea, I.A. Darzeu, C. Corjescu, D.A. Anghel, scrie financiarul.

Jurământul

Jurământul descoperit în arhivele MLR Iaşi:

”Jur pe onoare şi conştiinţă

Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu

Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc

Să respect şi să execut toate hotărârile luate

De comitetul din care face parte

Și să păzesc secret absolut

Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi sfânta Cruce.”

Circumstanţele în care documentul a fost semnat sunt, deocamdată, necunoscute. Muzeul Literaturii Române Iaşi a început demersurile de cercetare în vederea stabilirii contextului în care a luat naştere ”comitetul” şi a identificării tuturor semnatarilor.

Cercetătorul ştiinţific de la Muzeul Literaturii Române Iaşi Dan Jumară apreciază că deşi la prima vedere pare a fi un jurământ francmason, textul, prin totalitatea elementelor sale, se înscrie în categoria jurămintelor de credinţă faţă de patrie şi popor. Textul are, recunoaşte Dan Jumară, un mare neajuns: absenţa indiciilor lămuritoare cu privire la organizaţia căreia i-ar aparţine misteriosul comitet ale cărui hotărâri urmează să fie respectate şi executate.

– Provenind din latinescul juramentum, jurământul poate fi o afirmare sau o promisiune, ori o făgăduială solemnă făcută de o persoană de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte. Jurământul mai poate fi un angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-şi facă datoria faţă de popor, faţă de patrie. O altă definiţie, mai explicită, într-o formă puţin diferită de cea anterioară, explică jurământul ca fiind o promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă — cu invocarea divinităţii sau a unor valori morale recunoscute; jurământul reprezintă şi un angajament solemn faţă de stat sau de popor, pronunţat de o persoană în public, într-o formulă fixă — jurămintele de învestitură a persoanelor cu funcţii publice. În sfârşit, jurământul reprezintă şi o promisiune fermă.

Fiind vorba de personalităţi cunoscute ale culturii româneşti, majoritatea afiliaţi Societăţii Junimea, am fi tentaţi să ne gândim la o organizaţie a Francmasoneriei. Ne oferă însă un contra-argument puternic prezenţa iscăliturii lui Ion Creangă, care, se ştie cu certitudine, nu a fost francmason, – spune cercetătorul ştiinţific de la MLR Iaşi.

Conform acestuia, singurul indiciu cu privire la datarea documentului este furnizat de Al. Lambrior, care a decedat în anul 1883.

Deci înscrisul este anterior acestui an. Oricum, având în vedere statutul moral şi profesional al celor care semnează succintul manuscris, putem considera că aceştia şi-au respectat jurământul. Semnatarii însă au reuşit, fără îndoială ‘să păzească secret absolut’, cu privire la forma lor de organizare, după cum s-au şi angajat – a explicat cercetătorul ştiinţific.

 

Poate vă interesează și:

Banca Sentinela din Satu-Nou, 120 de ani de la înființare

Colecția completă a celebrelor Caiete Eminesciene

Congresul național al istoricilor români

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/10/800sec.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/10/800sec-150x150.jpgDeceneiIstorieBiblioteca,francmason,Iași,jurământ,Literaturii,Muzeul,române
În urmă cu câțiva ani în arhiva Muzeului Literaturii Române din Iaşi a fost descoperit un document care dezvăluie existenţa unei grupări secrete din care făceau parte personalităţi proeminente ale secolului al XIX-lea, mulţi fiind membri şi ai Societăţii Junimea. Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi, a declarat presei...