Duminică, 25 iunie, în Mesici a avut loc o sărbătoare naţional-creştină care a reunit enoriaşii ortodocşi români din sat şi oaspeţii lor sosiţi din întreg Banatul istoric, cu prilejul celebrării a 10 ani de la sfinţirea crucii şi a locului unde a fost ridicată o nouă biserică a credincioșilor români din acest sat de codru.

Dintotdeauna românii din Mesici şi-au dorit o biserică a lor şi visul li s-a împlinit când, în 6 aprilie 2008, a fost pusă piatra de temelie pentru prima biserică ortodoxă română din Voivodina care urma să se construiască după 80 de ani. De construcţia noului lăcaş de închinare s-a ocupat vrednicul protopop onorific iconom stavrofor Cornel Juica, originar din Voivodinţ, care este şi parohul acestei comunităţi, administrând şi filiile din Sălciţa şi Iablanca, anunță rtv.

Lucrul acesta a fost reliefat şi la ceremonia religioasă cu Sfântă Liturghie Arhierească oficiată de Preasfinţitul Părinte Daniil, episcop administrator al Daciei Felix și un sobor de preoţi din Voivodina, Timoc şi Banatul Românesc. Drept urmare a vechilor relaţii de prietenie dintre Părintele Cornel Juica şi părintele Petru Berbenţia, parohul bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Govândari din Reşiţa a sosit și o numeroasă delegaţie de credincioşi din Banatul românesc, precum şi un excepţional cor bisericesc de la Nădlac, de lângă Arad.

Cu acest prilej a avut loc şi promovarea oficială a părintelui Cornel Juică la rang de Protopop, printre altele şi pentru meritele deosebite şi activitatea desfăşurată cu zel în procesul de construcţie a noului lăcaş de închinare la Mesici.

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/07/1.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/07/1-150x150.jpgDeceneiEvenimenteReligieBiserica,Cornel Juică,crucii,Mesici,Protopop,sfințirea
Duminică, 25 iunie, în Mesici a avut loc o sărbătoare naţional-creştină care a reunit enoriaşii ortodocşi români din sat şi oaspeţii lor sosiţi din întreg Banatul istoric, cu prilejul celebrării a 10 ani de la sfinţirea crucii şi a locului unde a fost ridicată o nouă biserică a credincioșilor...