Skopje

După douăzeci și cinci de ani de dispută politico-diplomatică, Macedonia pare hotărâtă să modifice denumirea oficială a statului – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) – , într-un demers menit să convingă Grecia să nu se mai opună aderării sale la NATO și la Uniunea Europeană.

După ce Nikola Dimitrov, ministrul de Externe de la Skopje, a declarat în luna iunie că va anunța oficialii NATO și UE de la Bruxelles despre această intenție, noul premier social-democrat macedonean Zoran Zaev și-a manifestat această dorință, în acest sens fiind conceput și un calendar de întâlniri bilaterale.

“Grecia poate rămâne pe aceeași poziție timp de două secole. Trebuie să găsim o soluție pentru deblocarea procesului de integrare în NATO și UE”, a explicat, sub rezerva anonimatului, un înalt responsabil SDSM, partidul premierului Zaev, conform surselor menționate.

Aceste precizări survin după ce, pe 14 iunie, șeful diplomației macedonene a efectuat o vizită la Atena, iar omologul său elen este așteptat la Skopje la finalul acestei luni.

France Presse notează că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ar putea utiliza una din următoarele denumiri: Macedonia de Nord, Noua Macedonie sau Macedonia Vardarska.

Diferendul datează de la proclamarea independenței fostei republici iugoslave Macedonia în 1991, când noul stat a început să-și revendice și istoria Macedoniei antice.

Grecia contestă denumirea oficială a Macedoniei, motivând că numele constituțional al țării vecine implică aspirații teritoriale împotriva regiunii grecești Macedonia. Totodată, Atena invocă și elemente istorice care adâncesc această ambiguitate între Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, regiunea grecească a Macedoniei și regatul antic al Macedoniei, care face parte din Macedonia grecească.

Robert Lupitu

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/08/skoplje1.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/08/skoplje1-150x150.jpgDeceneiBalcaniiGrecia,Iugoslavă,Macedonia,republică,Skopje
După douăzeci și cinci de ani de dispută politico-diplomatică, Macedonia pare hotărâtă să modifice denumirea oficială a statului – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) – , într-un demers menit să convingă Grecia să nu se mai opună aderării sale la NATO și la Uniunea Europeană. După ce Nikola Dimitrov, ministrul...