Este ştiut faptul că Unirea Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859, se suprapune personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza. Accederea sa pe tronul celor două provincii româneşti a fost posibilă cu sprijinul oamenilor politici ai vremii şi nu numai, fiind favorizată şi de contextul european.

Într-adevăr, deznodământul Războiului Crimeii a fost unul propice Unirii, Principatele Române trecând de sub influenţa Rusie către grupul Marilor Puteri. Prin Convenţia de la Paris din 1858,  Marile Puteri au acceptat o uniune formală între cele două provincii cu condiţia ca acestea să aibă guverne diferite şi doar câteva  instituţii comune. Oricâtă înţelegere ar fi fost din partea Marilor Puteri,  dacă n-ar fi existat voinţă populară, influenţă şi diplomaţie din partea oamenilor politici ai vremii,  Unirea Principatelor nu ar fi avut loc.
Din această ecuaţie, atât de benefică pentru românii din cele două provincii, dar şi dătătoare de mari speranţe pentru fraţii lor din Imperiu Habsburgic, a fost eludat cu bună ştiinţă de către istorici rolul Masoneriei, atât la nivelul Lojelor recent constituite în cele două ţări române,  cât şi a masonilor din Europa.

Intelectualii unionişti, cât şi boierii favorabili unirii, atât cei din Moldova şi cât şi cei din Ţara Românească, au făcut parte din Masonerie. Cu toate astea nu putem afirma că meritul le aparţine în totalitate, cel mai important lucru în realizarea Unirii l-a constituit voinţa populară. Votul popular din 1857 din ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad–hoc, a fost semnalul de voinţă şi conştiinţă al tuturor  celor de-o limbă şi-un neam.  De asemenea, nu trebuie uitate acţiunile Revoluţiei de la 1848, chiar dacă au dat greş, au pregătit terenul pentru un asemenea moment istoric. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Costache Negri, Ion C. Brăteanu, Alexandru Ioan Cuza au fost cu toţii masoni. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că majoritatea junimiştilor făceau parte din Loja ieşeană ”Steaua României”. Atenţie, înainte de-a exista un stat cu numele de „România”! Chiar şi Titu Maiorescu, figura emblematică a grupului, era mason, lucru consemnat de Mihai Eminescu, care, după cum ştim, era un naţionalist autentic, neînregimentat politic, un critic atent şi în acelaşi timp acid la orice derapaj moral al vreunui politician, şi un adversar de temut al masonilor. Cu toate astea nu s-a sfiit să scrie: „S-a  zis că e francmason (Maiorescu) şi prin asta cosmopolit. Da este, noii nu ştim,  dar posibil că este, nu este adevărat că masonismul exclude naţionalismul”. Chiar gazda întâlnirilor junimiste, marele intelectual şi politician, fost deputat şi primar al Iaşilor, Vasile Pogor, a fost un renumit mason. În schimb, scriitorii Creangă, Slavici, Caragiale şi Eminescu, activi junimişti, au stat departe de activitatea masonilor.
Însuşi colonelul Alexandru Ioan Cuza, artizanul Unirii, a fost un recunoscut mason, încă de când era judecător la Galaţi.  Alegerea sa ca Principe al Ţării Româneşti, pe 24 ianuarie 1859,  după ce fusese ales pe 5 ianuarie Principe al Moldovei,  n-ar fi fost posibilă fără un sprijin concertat din partea poporului, politicienilor, intelectualilor, boierilor,  dar şi  a masonilor  români şi străini.

Lucian Alecsa

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/01/unirea.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/01/unirea-150x150.jpgDeceneiIstorieAlexandru Ioan Cuza,francmason,masonii,politicienilor,poporului,României,steaua,Unirii
Este ştiut faptul că Unirea Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859, se suprapune personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza. Accederea sa pe tronul celor două provincii româneşti a fost posibilă cu sprijinul oamenilor politici ai vremii şi nu numai, fiind favorizată şi de contextul european. Într-adevăr, deznodământul Războiului Crimeii a fost...