cronicarii

Potrivit celor scrise și afirmate de cronicarii vremii, ideea fondării unei adevărate reviste literare în limba română îi aparținea lui Vasile (Vasko) Popa, căruia i-a revenit și funcția de redactor-responsabil al revistei în primul an de apariție a acesteia.

Cum trebuia să arate literatura de expresie românească în perioda de început? În referatul cu titlul Drumul literaturii noastre, prezentat de Vasile Popa, la prima adunare a Cercului literar „Lumina”, care a avut loc la Vârșeț pe data de 12 ianuarie 1947, și la care s-a adoptat hotărârea privind apariția noii reviste care și apăruse în același an, în 12 numere, se spune: „Literatura noastră tinde să fie și trebuie să fie continuarea celor mai bune și celor mai sănătoase tradiții ale clasicilor români Coșbuc, Slavici, Caragiale, Gherea; a acestuia din urmă în special. Socialistul și primul critic marxist român, Dobrogeanu Gherea ne este cel mai apropiat, prin ideile și lupta sa.

Nu numai nouă, ci și popoarelor cu care trăim împreună… În fine, cum trebuie să fie literatura care ar putea exprima toate cele despre care am vorbit: o literatură realistă în redarea vieții și romantică în ceea ce privește ținuta activă a scriitorului față de viața a cărei schimbare o urmărește și o provoacă.

Și fiindcă e vorba de literatura românilor iugoslavi, ce trebuie să fie: națională, românească prin formă și socială progresistă, iugoslavă, prin conținut. Lumina anului 1947, respectiv a primului an de apariție, a dat în vileag o literatură politic și social puternic angajată, dar și cu unele sclipiri literare care străpung adesea carapacea unisonului expresiv, a programaticului – spune Radu Flora în referatul susținut cu prilejul aniversării, la Vârșeț, a jubileului: 30 de ani de apariție a revistei Lumina. „Totuși, sprijinul larg de care se bucură revista chiar de la primele ei începuturi și buna primire și aprecierile favorabile vădite cu ecourile în presa și publicațiile voivodinene și ceva mai largi, iugoslave, erau o dovadă învederată de largi drepturi culturale și expresive asigurate tuturor popoarelor și naționalităților de noua orânduire instaurată în noul stat…”

Dar, cu toate acestea adevărul este că revista se poticnise încă de la început în apariție cu mari greutăți de ordin material (lipsă de hârtie și mijloace financiare) pe lângă cele de ordin redacțional (lipsă de colaborări). Astfel, în anul următor, 1948, apar doar ultimele trei numere. Revista este aproape complet aservită intereselor programatice ale Uniunii Societăților Culturale din Voivodina – Secția pentru Români – sub auspiciile căreia au apărut – cu informații ample, comentarii și îndrumări pentru întrecerile secțiilor de folclor, de dramă informații despre evenimentele culturale de pe sate. Aceeași linie este continuată și în anii următori. Paralel apar și texte literare originale și de traducere, dar în mod insistent articole programatice de politică culturală, în primul rând. În anul 1950 s-a procedat la o remaniere a redacției, dar concepția rămâne aproape aceeași. Se majorează doar numărul contribuțiilor literare în coloanele Luminii și al tinerilor colaboratori.

Și în anii 1951 – 1956 se fac unele schimbări de redacție. Rezultatul: mai întâi o revenire la nota folcloric-populistă din anii precedenți (cu inevitabilul „Teatru Popular” și cu ample referate de politică culturală), dar totuși cu preocupări tematice complexe. O excepție pentru anul 1955 (cu redacție triplă și cu calitatea de redactori: M. Avramescu, Aurel Gavrilov și Radu Flora), o face concepția redacțională mai rigidă și cu criteriul selectiv mai pronunțat. Se procedează la selecția materialului publicat dar, în același timp, și a colaboratorilor. Deci, am putea spune că modificările și îmbunătățirea conținutului grafic al revistei s-au făcut pe parcursul anilor în funcție de climatul social, politic și de situația materială, dar, în mare parte, și de concepțiile redactorilor revistei.

Au fost ani în care Lumina avea un conținut mai variat, mai interesant, mai bogat, dar au fost și ani, pe parcursul apariției revistei, în care aceasta avea conținut modest. În genere despre lacunele revistei sa vorbit foarte rar, dar totuși… Ion Miloș, de exemplu, a publicat în acest sens, în nr. 6 din 1957, al revistei, un articol cu titlul Ce-i de făcut? În care a constat că „a trecut timpul literaturii de vorbe mari. A trecut timpul poeziei miting. Poeziei exclamative. Poeziei care n-a spus nimic. Poeziei de eterne banalități adjectivale, lipsită de un vocabular liric, secată de măduva cuvântului plin. Poezie fără control și măsură artistică. Literatura de compilații de fapte și discursuri…”

cronicarii

Sau, cu un articol asemănător, vine, zece ani mai târziu, Iulian Rista Bugariu. Și acesta, tot în scopul modificării înspre bine a conținutului revistei: „Cercetând sumarele și materialele publicate în cuprinsul revistei în ultimii ani, se observă eforturile care se depun în vederea prezentării realității, culturii și artei iugoslave, apoi a literaturii române și foarte sporadic europene și universale. O serie de materiale sunt consacrate dezbaterii unor probleme de ordin social-politic și au menirea de a exercita o înrâurire asupra formării concepției opiniei publice. Sa remarcat în repetate rânduri că tocmai din cauza unor astfel de materiale, Luminii nu îi este, și probabil că tot mai puțin îi va fi cu putință să-și creeze o distinctă fizionomie proprie, o individualitate prin care să se detașeze din această poziție care o face să completeze evenimentele din viața social-politică cu destulă întârziere și din unghiul său oarecum periferic și să se evidențieze și ea însăși prin ceea ce este o vocație a specificului său și a orientării sale, cu scopul de a i se oferi un drept mai mare de înscriere, în primul rând, în cultura și arta mediului în care trăim. Mulțumindu-se mai mult să acompanieze cumva, în majoritatea cazurilor, prin materiale preluate și traduse, fenomenele literare și artistice în general, respectiv cele de ordin social-politic în special, creația originală s-a găsit oarecum împinsă prin forța acestei împrejurări pe un plan secundar, îngreunând orientarea și concentrarea într-o măsură suficientă a tuturor forțelor disponibile mai cu seamă la cultivarea realelor talente, a entuziasmului și înclinațiilor lor, încât să stimuleze astfel creația originală, să dea aripi celor care promit mai mult și să-i îmbrățișeze pe calea dezvoltării lor necontenite, pentru a se descotorosi, pe măsura înaintării în timp, atât a lor, cât și a revistei, de toate rătăcirile uneori atât de defavorabile ale începutului.

În aceeași ordine de idei se cere amintit faptul că legătura revistei cu tinerii săi colaboratori nu este chiar atât de strânsă încât să ia aspectul unei adevărate ocrotiri părintești și nici nu va fi cu putință să devină mai strânsă atâta timp cât în cadrul ei nu se vor institui și nu se vor statornici forme special de cultivare a unui anumit gust, a unor anumite afinități, a unor precise criterii și forme de îmbrățișare și sprijinire stimulatoare a talentelor. Faptul acesta se arată a fi cu atât mai necesar cu cât o animație, o mișcare literară de multe ori ieșită din fișele dilentatismului există de fapt în viața naționalității române din Voivodina, însă avem uneori chiar cu desăvârșire, prezența și intervenția la timp a acelui factor menit să orienteze și să faciliteze afirmarea și dezvoltarea creației originale pe care ne dăm cu toții seama că ar trebui să întruchipeze Lumina (…).

După cum s-a menționat, Lumina a publicat în ultima vreme mai multe materiale de ordin politico-ideologic de actualitate și lucrări ale unor scriitori din literatura iugoslavă și din literatura română. Deoarece revista va trebui să facă și în viitor lucrul acesta, considerăm necesar să atragem atenția asupra necesității de a se supune unor criterii și exigențe mai mari, care să asigure prezența, în Lumina, atât a actualității politico-ideologice cât și a literaturii române și iugoslave, dar într-un mod mai sistematic și a celei europene și universale cu o mai mare eficiență și cu mai mult discernământ, eventual, numere speciale dedicate anumitor fenomene sociale, anumitor curente, perioade, genuri și specii literare, unui anumit scriitor sau unui anumit grup de scriitori, în toată multiralitatea creației lor.

Azi, putem constata că semnalul de alarmă tras de Ion Miloș, iar mai târziu și de Iulian Rista Bugariu, pentru oamenii de creație români din Voivodina, au avut un efect pozitiv: începând cu anii 1970, revista Lumina și-a schimbat substantial conținutul, orientările urmărindu-se întâi de toate propagarea literaturii de valoare, fie ca autohtonă, fie străină, și formarea unui gust artistic elevat, educarea unui cititor competent și a unor condeieri trecuți prin școala unor veritabili maeștri ai cuvântului artistic…”, conchide Ionela Megher în studiul său monografic Lumina 1947-1997.

Costa Roșu

Scrieri despre noi românii de pretutindeni, Editura ICRV și Editura Eurostampa, Zrenianin – Timișoara, 2013

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/12/coperta8-765x1024.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/12/coperta8-150x150.jpgDeceneiIstoriacronicarii,Ion Miloș,Iulian Rista Bugariu,lumină,revista,Vasile Popa
Potrivit celor scrise și afirmate de cronicarii vremii, ideea fondării unei adevărate reviste literare în limba română îi aparținea lui Vasile (Vasko) Popa, căruia i-a revenit și funcția de redactor-responsabil al revistei în primul an de apariție a acesteia. Cum trebuia să arate literatura de expresie românească în perioda de...