Sunday, 21 Oct 2018

Misteriosul artefact egiptean într-un mormânt de pe vremea dacilor

Artefactele scoase la lumină de arheologi, în 1982, pe actualul teritoriu al combinatului siderurgic din Galaţi, conduc spre ipoteza uluitoare că dacii ar fi putut avea schimburi culturale intense cu Egiptul antic. În acelaşi timp, însă, totul poate fi doar o coincidenţă, iar obiectele, unice în spaţiul românesc, să fi ajuns în sudul Moldovei după cucerirea romană, prin intermediul unor militari de origine africană.

Săpăturile arheologice făcute în anul 1982 lângă Galaţi, la circa 500 de metri spre nord de castrul roman de Bărboşi, a produs rumoare printre specialiştii în istorie. În prima fază, lucrările de construirea unor instalaţii în cadrul combinatului siderurgic au scos la lumină ceea ce părea să fie un mormânt roman. Având în vedere că descoperirea se anunţa interesantă, cei din conducerea combinatului au oprit imediat excavaţiile şi au anunţat arheologii de la Muzeul de Istorie din Galaţi, scrie romania-misterioasa.

La faţa locului, aceştia au găsit un mormânt de incineraţie, cu elemente romane clare, însă şi cu elemente egiptene care nu au putut fi explicate cu claritate nici până în zilele noastre. Şi acum, la aproape patru decenii, istoricii balansează între mai multe teorii cu privire la motivul pentru care au fost „transplantate” elementele culturii egiptene, cale de mii de kilometri, tocmai de pe malurile Nilului, din nordul Africii, pe malul Siretului, în sudul Moldovei.

Din mormânt, pe lângă resturile defunctului (cenuşă, oase calcinate, urme de arsură, cărbuni) care fusese incinerat pe loc pe un rug individual, au mai fost recuperate câteva fragmente ceramice şi trei vase întregi. Două dintre acestea, specific romane, datează mormântul în intervalul dintre secolele II–III, după Hristos.

Dar cea mai importantă descoperire de mormântul amintit este al treilea obiect:  un vas antropomorf din bronz, de origine egipteană, unicat pe teritoriul românesc, cu înălţimea de 17 centimetri şi cu un diametru de 8,5 centimetri.

„Vasul-statuetă reprezintă un bust de bărbat, redat într-o ipostază hieratică. Are faţa ovală, precis conturată anatomic, ochii mari, sprâncenele proeminente. Gura mică, cu buze subţiri este înconjurată de mustăţi mari, stufoase, lăsate în prelungirea bărbii lungi”, au consemnat specialiştii în caietul de şantier arheologic.

Muzeul de Istorie din Galaţi

Referitor la utilitatea sa, având în vedere şi alte analogii, identificate în special în provinciile romane de la sud de Dunăre, piesa se încadrează în repertoriu recipientelor cu caracter ritual, pentru păstrarea uleiurilor, sau a altor substanţe utilizate în cadrul unor ceremonii religioase”, consemnează arheologii în revista Muzeului de Istorie Galaţi – DANUBIUS, VIII-IX, 1979, paginile 145-151.

Din punct de vedere plastic, execuţia statuetei este excepţională, toate detaliile anatomice fiind redate atent, până la cel mai mic amănunt. În ceea ce priveşte personajul reprezentat, acesta a fost ipotetic identificat de cercetători cu o divinitate egipteană: zeul Sarapis. Varianta aceasta ar fi susţinută şi de constatarea pe cale arheologică a adorării în zona castrului de la Bărboşi a unor divinităţi de aceeaşi factură orientală.

Alături de divinitatea microasiatică Kybele sunt semnalaţi în spaţiul amintit şi zei de origine egipteană, pe o plachetă şi alte câteva piese ceramice, între care un medalion pe care este redat Nilul personificat. Cu alte cuvinte, relicvele egiptene sunt destul de numeroase în zona Bărboşi (vasul-statuetă este unul dintre cele mai spectaculoase), chiar dacă nu s-au descoperit, cel puţin deocamdată, dovezi de vieţuire care să se înscrie în tiparele arhitecturale de tip nord-african.

Cultul zeului Sarapis era considerat un fel de „patron” al vindecătorilor, al medicilor, dar şi un protector al celor care ofereau donaţii pentru lăcaşuri de cult. Instituirea cultului lui Sarapis, a constituit un element de propagandă a regilor lagizi în Egipt şi în afara lui, cu sau fără intenţia acestora de a manipula fidelii din diferite medii culturale. Apoi, însă, Sarapis a parcurs un drum propriu, ca divinitate sincretistă, ajugând  în zone foarte îndepărtate geografic de Egipt.

O parte din forţa de atracţie a lui Sarapis era dată de faptul că, împreună cu Isis, răspundea preocupărilor fireşti ale oamenilor, promiţând bunăstarea cu atribute precum cornul abundenţei, care îl apropia de caracteristicile mai multor zei din lumea greacă şi cea romană. Dar Sarapis era în acelaşi timp şi vindecător, precum Asklepios. Asemănarea între cele două zeităţi permite reunirea  în aceiaşi figură a atributelor lui Sarapis şi a şarpelui caracteristic vindecării, iar pe de altă parte, Sarapis salva nu numai oamenii bolnavi, ci oferea sprijin în cazul nenorocirilor sau calamităţilor întâlnite circumstanţial.

Serapis (AKA Sarapis); zeu egiptean.

Pare un fenomen firesc de „contaminare” religioasă faptul că divinitatea egipteană a fost „împrumutată” de civilizaţiile din nordul Africii, de cele din Asia Mică şi de cele din sudul Europei, însă este foarte greu de explicat cum a ajuns respectivul cult în sudul Moldovei, la nord de Dunăre, câtă vreme nu au fost descoperite dovezi similare nicăieri pe teritoriul românesc.  Nici măcar în Dobrogea, provincia care reuneşte cele mai multe „importuri” culturale din tot spaţiul locuit de daci şi apoi de români. Asta ca să nu mai spunem că nici în teritoriile locuite de slavi, la sudul Dunării, nu există prea multe astfel de mărturii.

Cercetătorii de la Muzeul de Istorie din Galaţi au considerat că elementul determinant a fost cel roman, însă au rezerve în a afirma că ipoteza este incontestabilă. „Părerea că astfel de culturi au pătruns în lumea romană din sudul Moldovei prin intermediul elementelor militare recrutate de romani din orient este justă, dar în acest caz nu am exclude nici posibilitatea ca astfel influenţe să fi fost aduse şi de colonişti. Ulterior, printr-un fenomen de aculturaţie – prin care trebuie să înţelegem transferarea unor atribute specifice de la un zeu păgân la o divinitate locală, cultul poate fi preluat şi de unele elemente autohtone”, afirmă specialiştii, în articolul dedicat descoperirii şi publicat în revista Muzeului de Istorie Galaţi – DANUBIUS, VIII-IX, 1979.

Fascinant este că obiectul pare să fie mult mai vechi decât mormântul. Dacă mormântul este plasat ca datând din perioada cuprinsă între secolele II–III după Hristos, artefactul egiptean are cel puţin două secole mai mult, ceea ce ar putea conduce la ipoteza halucinantă că ar fi putut ajunge în Moldova înainte de cucerirea romană.

Adică, mai pe scurt, există ipoteza unor contacte şi schimburi economice şi culturale între dacii din estul Carpaţilor şi faraonii din marea civilizaţie de la malul Nilului african. Tortiţele puternic uzate ale obiectului atestă o folosire îndelungată a vasului, poate chiar de mai multe generaţii de indivizi, aparţinând aceleaşi credinţe, ceea ce ar întări concluzia de mai înainte. În acelaşi timp, însă, este posibil ca el să fi fost adus la Bărboşi de către ultimul lui proprietar, adică deja uzat, iar toate supoziţiile de până acum să fie doar efectul unei întâmplări.

În prezent, misteriosul şi preţiosul artefact egiptean se află în colecţia Muzeului de Istorie „Paul Păltânea” din Galaţi, fiind o mărturie a multiculturalităţii spaţiului din sudul Moldovei, care s-a aflat mai mereu, în ultimele două milenii, la frontiera dintre marile imperii, dintre marile civilizaţii. Cât priveşte modul cum acesta a ajuns aici, misterul rămâne pe mai departe, cel puţin atâta timp cât arheologii nu vor descoperi noi relicve, care să infirme sau să confirme teoriile despre legăturile civilizaţiei faraonilor cu popoarele din spaţiul carpato-danubiano-pontic.