Monday, 15 Oct 2018

Moartea violentă a scriitorului Ion Creangă

Creangă

Creangă

Ion Creangă, unul dintre clasicii literaturii române, a murit la 31 decembrie 1889, la vârsta de 52 de ani. Bolnav de epilepsie şi devastat de moartea bunului său prieten Mihai Eminescu, Creangă şi-a găsit şi el sfârşitul în tutungeria fratelui său Zahie, doar cu câteva ore înainte de trecerea în noul an. 

Ion Creangă, unul dintre cei mai iubiţi scriitori români, s-a născut la data de 1 martie 1837 în satul Humuleşti din judeţul Neamţ. Acesta este considerat unul dintre clasicii literaturii române, cea mai importantă lucrare a sa fiind opera autobiografică „Amintiri din copilărie”.

Creangă, fiind fiu de ţăran, a început şcoala pe lângă biserica din satul natal, după care din dorinţa mamei sale Smaranda de a-l face preot, a ajuns la Şcoala catihetică din Fălticeni. Când această şcoală a fost desfiinţată, Ion Creangă a trebuit să plece la Iaşi, unde a absolvit Seminarul teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, scrie romania-misterioasa.

Marele scriitor a fost timp de 12 ani de zile diacon sau dascăl pe la mai multe biserici din Iaşi, până când a fost exclus din rândurile clerului, din cauză că şi-a părăsit nevasta şi a tras cu puşca după ciorile ce se aşezau pe Biserica Golia şi o murdăreau.

Creangă
Strada Golia din Iași

În anul 1873, Ion Creangă s-a mutat într-o locuinţă din mahalaua Ţicău, din Iaşi. Tot în acea perioadă, s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, între cei doi legându-se o prietenie strânsă. La îndemnul poetului, Creangă începe să frecventeze societatea Junimea şi să publice unele dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale.

„Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare. Ca diacon, nu prea se gândise la astfel de lucruri, luat de necazurile vieţii, şi nici seminarul nu avea obiceiul să răscolească sufletul cu nişte probleme care nu trebuie popilor de ţară”, aşa a descris criticul literar George Călinescu, drama prin care trecea Ion Creangă.

Marele scriitor a moştenit de la mama sa epilepsia, o boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viaţă. Ion Creangă ameţea des şi chiar cădea pur şi simplu din picioare ba acasă, ba la şcoală sau chiar în oraş. Starea sa gravă de sănătate îl facea pe scriitor să îşi ia concedii medicale de câteva luni, iar uneori acestea se întindeau şi pe durata unui an de zile. În aceste perioade, Ion Creangă mergea la băi, la Slănic, iar când se întorcea, de fiecare dată se simţea mai bine.

Cum nu se sinchisea să slăbească, aşa cum l-au sfătuit medicii şi continua să mănânce mult şi să bea din belşug, corpul său devenise mult prea slăbit. Creangă a suferit un atac de inimă puternic, iar multă lume a crezut că scriitorul a decedat. Unele ziare din Bucureşti chiar au dat ştiri cum că Ion Creangă ar fi trecut la cele veşnice.

Creangă

„Dacă atâta era să-mi fie toată jelania după moarte, îmi pare bine că n-am murit încă-şi deie Dumnezeu să mor când m-or găsi oameni cărora să le pese ceva mai puţin de unul ca mine”, aşa a reacţionat scriitorul la ştirile cu privire la decesul său. În ultimii trei ani de viaţă, starea de sănătate a lui Ion Creangă devenise atât de gravă, încă nici nu mai putea să scrie.

Titu Maiorescu, chiar a menţionat acest fapt, într-o scrisoare pe care a trimis-o în 1887 către România Jună de la Viena: „Poate ar mai scrie şi I. Creangă (institutor la Iaşi) ceva, dar este bolnav. (A devenit epileptic: nu prea avem noroc cu oamenii noştri de talent)”.

Ion Creangă a culminat cu sfârşitul anului 1889. În ziua de 31 decembrie a acelui an, în Iaşi era o iarnă cumplită, iar urătorii porniseră deja să apară pe uliţe. Toată lumea era bine dispusă şi oamenii şi adresau tradiţionalele urări de Anul Nou. La prânz, Creangă a ieşit şi el din casă şi a mers până la tutungeria din strada Goliei 51, unde era fratele său Zahei. Acolo, scriitorul a suferit o criză de epilesie şi un atac de apoplexie, căzând ca secerat la pământ.

Scena morţii lui Ion Creangă este descrisă de George Călinescu în volumul „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.

„Vremea era urâtă, a ploaie şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară. Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă. Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului. Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii”, aşa a povestit George Călinescu episodul morţii unuia dintre cei mai iubiţi scriitori români.

Ion Creangă a fost înmormântat la data de 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iaşi, fiind condus pe ultimul drum de familie, prieteni, învăţători, elevi şi studenţi.