Monday, 15 Oct 2018

Pelerinajul la mănăstirea Srediştea Mică, înălţare sufletească a credincioșilor

3

Anual, la pelerinajul tuturor românilor din Serbia participă enoriaşi din întreg cuprinsul Banatului Istoric pe 13-14 septembrie, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, cunoscută ca „Ziua Crucii”.

Începând cu anul 1933, românii din Serbia au reluat legătura cu trecutul inaugurând pelerinaje anuale la biserica fostei mănăstiri româneşti din Srediştea Mică.

Pelerinajul de la Srediştea Mică (Pârneaora) care s-a organizat neîntrerupt timp de 83 de ani înseamnă tradiţie, istorie şi spiritualitate pentru toţi românii din Serbia, iar anul acesta a fost organizat de Biserica Ortodoxă Română din localitate  şi Asociaţia obştească „Românii Independenţi din Serbia” (R.I.S.). Manifestările jubiliare s-au desfăşurat la biserică în cele două zile (13-14 septembrie), iar sfintele slujbe au fost servite la altar de zece preoți. În preziua praznicului, la ora 17.00 s-a oficiat slujba  Vecerniei, urmată de rugăciuni aparte din Molitvelnic pentru credincioşi şi spovedania celor care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtăşanie. Miezonopți, apoi Utrenia s-a desfăşurat aproape până la miezul nopţii în sabor. Pelerinii petrec noaptea la mănăstire în citiri duhovniceşti şi cântări ale Oastei Domnului. Dimineaţa (14 septembrie), la ora 7.00 s-a oficiat slujba Sfântul Maslu, iar la 11.00 serviciul divin al Sfintei Liturghii.

4

Pentru românii din Serbia aranjarea pelerinajului la mănăstirea Srediştea Mică a însemnat înălţarea sufletească a atâtor credincioşi, pelerini ce vin din toate aşezările să afle tămăduirea afecţiunilor şi mântuirea sufletelor lor obidite de atâtea nevoi şi rele ce bântuiesc timpul nostru.
Bătrânii satului povestesc că în Ziua Crucii poţi asculta bocetul florilor care se plâng una altuia că se usucă şi astfel părăsesc această lume. Tradiţia mai susţine că de Ziua Crucii (14 septembrie), românii bănăţeni culeg ultimele ierburi lecuitoare. Se crede că cele care înfloresc în urma sărbătorii aparţin morţilor.

Asociaţia „Românii Independenţi din Serbia” sprijină şi susţine toate acţiunile şi demersurile etnicilor români din Serbia pentru păstrarea şi promovarea identităţii  naţionale şi a valorilor culturale şi spirituale româneşti în Serbia.

Sursa: ris.org.rs