Micii coşteieni au prezentat piesa “Excursie în pădure” de Mariana Stratulat

După spusele juriului în componenta dr. Zoran Cvetković, preşedinte și Adrian Sandu şi Ionel Turcoane, membrii, în pofida faptului că s-au aşteptat la nişte realizări închegate şi duse până la capăt din punct de vedere regizorale, dramaturgic şi actoricesc au asistat la nişte spectacole la care s-a lucrat puţin, unele chiar fiind scoase din context tematic, explorându-se doar parţial capacităţile actoriceşti.

Povestea ediției a XLV-a a Zilelor de teatru a început la Coștei. În urma prezentării unui film documentar, Trupa de Teatru “Neica” a S.C.A. “Mihai Eminescu” din Coştei a prezentat spectacolul cu piesa “Prinţesa nebună”, scrisă pentru coşteieni de regizorul Nicolae D. Vlădulescu. Precum în anii trecuţi, Coşteienii au pregătit pe lângă spectacolul prezentat în concurs şi un spectacol de teatru pregătit de trupa de copii. De această dată, micii coşteieni au prezentat piesa “Excursie în pădure” de Mariana Stratulat, care semnează şi regia acestui spectacol.

Atelierul de Creaţie Literar-Artistică “Academica” al studenţilor de la Şcoala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori “Mihajlo Palov” din Vârşeţ şi Asociaţia Culturală “Banatic Art” din Vârşeţ s-au prezentat cu piesa “Profesorul de franceză” de Teodor Muşatescu

Pentru prima dată la Zile se prezintă Atelierul de Creaţie Literar-Artistică “Academica” al studenţilor de la Şcoala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori “Mihajlo Palov” din Vârşeţ şi Asociaţia Culturală “Banatic Art” din Vârşeţ. Această trupă a prezentat spectacolul “Profesorul de franceză” de Teodor Muşatescu. Trupa de Teatru “Todor Crețu – Toșa”, a căminului cultural din Uzdin s-a prezentat cu comedia în patru acte “Sinucigașul” de Nikolai Erdman. Elevii liceului “Borislav Petrov Braca” în colaborare cu S.C.A. “Luceafărul” din Vârșeț, au prezentat spectacolul “Noi”. Regia o semnează Branislav Guzina iar coordonator al trupei fiind Romanța Vărădean. În acest spectacol liceeni, se reprezintă pe ei înșiși, dar într-o altă conjunctură, într-un mod mai misterios, mai diferit față de spectacolul prezentat la ediția din anul trecut, trupa fiind formată dintr-un număr mare de elevi ai liceului care sunt membrii ai trupei de teatru “Ionescu” a acestei instituții de învățământ.

Spectacolul “Şi cu violoncelul ce facem?” de Matei Vişniec, în regia lui Remus Berlovan a fost prezentat de trupa de teatru “Conu Alecu” din Alibunar. Trupa de teatru a Asociaţiei pentru Artă şi Cultură Românească “Vichentie Petrovici Bocăluţ” din Torac, a prezentat spectacolul “Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin în regia lui Iulian Ursulescu.

Duminică, 7 mai a.c. la Alibunar a avut loc festivitatea de decernare a premiilor ediţiei din acest an. Înainte de decernare, Scena profesionistă în limba română a teatrului “Sterija” din Vârşeţ a prezentat spectacolul “Vinovatul” de Ion Băieşu, în regia lui Zoran Cvetković, avându-i ca protagonişti pe actorii: Elena Ivanca şi Ionel Cugia.

Trupa de Teatru “Todor Crețu – Toșa”, a căminului cultural din Uzdin s-a prezentat cu comedia în patru acte “Sinucigașul” de Nikolai Erdman

Cu toate că textele propuse de anumite trupe promiteau spectacole de excepţie nicio trupă nu a demonstrat în totalitate acest lucru, ceea ce face ca Marele premiu al Zilelor să nu se acorde la această ediţie.
În acest context, se impune organizarea unor consfătuiri sau dezbateri după terminarea motivată a concluziilor, cât şi discuţii constructive în momentul corespunzător în vederea viitorului teatrului de amatori în acest spaţiu.
Aşadar, Marele premiu – nu se acordă
Locul II – Trupa de Teatru ,,Todor Creţu-Toşa” a Căminului Cultural ,,Doina” din Uzdin cu piesa ,,Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, regia: Iulian Ursulescu
Locul III – Trupa de Teatru ,,Conu Alecu” din Alibunar cu piesa ,,Şi cu violonocelul, ce facem? de Matei Vişniec, regia: Remus Berlovan
Locul IV – la egalitate Trupele din Torac, Varşeţ şi Coştei.
—————–
Premiu pentru dicţie – MARIBEL POPA pentru rolul Dan Balint în spectacolul ,,Profesorul de franceză” de T.Muşatescu, prezentată de Asociaţia culturală ,,Banatic Art” din Vârşeţ în colaborare cu Atelierul de Creaţie ,,Academica” al studenţilor şcolii de înalte studii pentru educatori ,,Mihailo Palov” şi al facultăţii de învăţători din Belgrad
——————
Premiu pentru efecte şi muzică live: IULIAN VOIN care a semnat muzica şi efecte în piesa ,,Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, regia: Iulian Ursulescu, prezentat de Trupa de Teatru a Asociaţiei pentru Cultură şi Artă Românească ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” din Torac
——————
Premiu pentru efecte de lumină şi efecte sonore: LIVI URZESCU care a semnat lumina şi efecte sonore în piesa ,,Noi” prezentată de Trupa de Teatru S.C.A. ,,Luceafărul” în colaborare cu elevii liceului ,,Borislav Petrov Braca”, regia: Branislav Guzina
——————
Premiu pentru cele mai bune costume: Trupa de Teatru a Asociaţiei pentru Cultură şi Artă Românească ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” din Torac în piesa ,,Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, regia: Iulian Ursulescu
——————
Premiu pentru scenografie: LILIANA BARBULOV pentru scenografia spectacolui ,,Profesorul de franceză” de Tudor Muşatescu, prezentată de Asociaţia culturală ,,Banatic Art” din Vârşeţ în colaborare cu Atelierul de Creaţie ,,Academica” al studenţilor şcolii de înalte studii pentru educatori ,,Mihailo Palov” şi al facultăţii de învăţători din Belgrad
——————
Premii de debut: MARIANA TOTAN pentru rolul Dora şi ELIZABETA LAZĂR pentru rolul Tuţi în piesa ,,Profesorul de franceză” de Tudor Muşatescu, prezentată de Asociaţia culturală ,,Banatic Art” din Vârşeţ în colaborare cu Atelierul de Creaţie ,,Academica” al studenţilor şcolii de înalte studii pentru educatori ,,Mihailo Palov” şi al facultăţii de învăţători din Belgrad

Elevii liceului “Borislav Petrov Braca” în colaborare cu S.C.A. “Luceafărul” din Vârșeț, au prezentat spectacolul “Noi”, regia o semnează Branislav Guzina iar coordonator al trupei fiind Romanța Vărădean

Premiu pentru rol episodic – Locul III: ANDREEA DRĂGOI pentru rolurile Călătoarea şi Directorul în piesa ,,Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, prezentată de Trupa de Teatru a Asociaţiei pentru Cultură şi Artă Românească ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” din Torac
Premiu pentru rol episodic – Locul II: VALENTIN BORACI pentru rolul Bărbatul cu violonocelul în cu piesa ,,Şi cu violonocelul, ce facem? de Matei Vişniec prezentată de Trupa de Teatru ,,Conu Alecu” din Alibunar, regia: Remus Berlovan
Premiu pentru rol episodic – Locul I: ELENA COJOCAR pentru rolul Mărgărita în piesa ,,Sinucigaşul” de Nikolai Erdman prezentată de Trupa de Teatru ,,Todor Creţu-Toşa” a Căminului Cultural ,,Doina” din Uzdin, regia: Iulian Ursulescu
——————
Premiu pentru rol feminin – Locul III: PAULA PETROVICI pentru rolul Anna, Iulievna şi Akulevici în piesa ,,Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin prezentată de Trupa de Teatru a asociaţiei pentru cultură şi artă românească ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” din Torac, regia: Iulian Ursulescu
Premiu pentru rol feminin – Locul II: MONICA MICLEA pentru rolul Tânăra cu ziarul în piesa ,,Şi cu violonocelul, ce facem? de Matei Vişniec, regia: Remus Berlovan, prezentată de Trupa de Teatru ,,Conu Alecu” din Alibunar
Premiu pentru rol feminin – Locul I: CASANDRA CATARINA ECOVOIU pentru rolul Măria în piesa ,,Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, regia: Iulian Ursulescu, prezentată de Trupa de Teatru ,,Todor Creţu-Toşa” a Căminului Cultural ,,Doina” din Uzdin

Spectacolul “Şi cu violoncelul ce facem?” de Matei Vişniec, în regia lui Remus Berlovan a fost prezentat de trupa de teatru “Conu Alecu” din Alibunar

Premiu pentru rol masculin – Locul III: COSMIN CONDAN pentru rolul Condi în piesa ,,Noi” prezentată de Trupa de Teatru S.C.A. ,,Luceafărul” în colaborare cu elevii liceului ,,Borislav Petrov Braca” din Vârşeţ, regia: Branislav Guzina
Premiu pentru rol masculin – Locul II: MARIUS SAVU pentru rolul Joie 1 în piesa ,,Prinţesa nebună” de Matei Mircioane, regia: Nicolae D. Vlădulescu, prezentată de Trupa de Teatru ,,Neica” a S.C.A. ,,Mihai Eminescu” din Coştei
Premiu pentru rol masculin – Locul I: STELIAN MICLEA pentru rolul Sima în piesa ,,Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, regia: Iulian Ursulescu, prezentată de Trupa de Teatru ,,Todor Creţu-Toşa” a Căminului Cultural ,,Doina” din Uzdin
——————
Premiu special pentru coregrafie: SOFIJA BANAŠEVIĆ pentru coregrafia în piesa ,,Noi” prezentată de Trupa de Teatru S.C.A. ,,Luceafărul” în colaborare cu elevii liceului ,,Borislav Petrov Braca”, regia: Branislav Guzina
——————
Diplomă specială pentru joc de ansamblu: Trupei de Teatru S.C.A. ,,Luceafărul” în colaborare cu elevii liceului ,,Borislav Petrov Braca” din Vârşeţ.

Trupa de teatru a Asociaţiei pentru Artă şi Cultură Românească “Vichentie Petrovici Bocăluţ” din Torac, a prezentat spectacolul “Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin în regia lui Iulian Ursulescu

Menţiuni:
AMELIA BĂLĂGEAN pentru rolul Margareta în piesa ,,Prinţesa nebună” de Matei Mircioane, prezentată de Trupa de Teatru ,,Neica” a S.C.A. ,,Mihai Eminescu” din Coştei, regia: Nicolae D. Vlădulescu
IONELIA BARBU pentru rolul Ioni în piesa ,,Noi” prezentată de Trupa de Teatru S.C.A. ,,Luceafărul” în colaborare cu elevii liceului ,,Borislav Petrov Braca” din Vârşeţ, regia: Branislav Guzina
ANDA BORACI pentru rolul Fetiţa cu violoncel în piesa ,,Şi cu violonocelul, ce facem? de Matei Vişniec prezentată de Trupa de Teatru ,,Conu Alecu” din Alibunar, regia: Remus Berlovan
PATRICIA DRĂGOI pentru rolul Marina Istomina şi MARCELA IACOB pentru rolul dr. Augusta Gulievna în piesa ,,Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin prezentată de Trupa de Teatru a Asociaţiei pentru Cultură şi Artă Românească ,,Vichentie Petrovici-Bocăluţ” din Torac, regia: Iulian Ursulescu.

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/05/costei-mici-800.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/05/costei-mici-800-150x150.jpgDeceneiCulturaAlibunar,Ionesco,juriul,liceenii,teatru,Torac,Uzdin,Vârșeț
După spusele juriului în componenta dr. Zoran Cvetković, preşedinte și Adrian Sandu şi Ionel Turcoane, membrii, în pofida faptului că s-au aşteptat la nişte realizări închegate şi duse până la capăt din punct de vedere regizorale, dramaturgic şi actoricesc au asistat la nişte spectacole la care s-a lucrat puţin,...