Friday, 19 Oct 2018

Prezenţa corală în liturgica bănăţeană

Corul B.O.R. din Satu Nou, anul 1926

Având mereu conştiinţa că Banatul, raportat la respirul cultural românesc, reprezintă atât un punct de plecare cât şi unul de sosire, cele două spaţii alcătuind nişte cercuri concentrice spirituale şi totodată conlucrând la realizarea seculară a unui mare cerc al nemuririi spirituale româneşti, dedicăm câteva modeste rânduri unor creatori şi opere mai puţin cunoscute publicului larg.

Activitatea corală bănăţeană reprezintă un fenomen bine cunoscut. Prezenţa unui mare număr de formaţii corale a dus nu numai la stimularea activităţii muzicale în localităţile bănăţene ci a contribuit şi la dezvoltarea creaţiei componistice atât laice cât şi religioase. Formaţiile vocale bănăţene au reprezentat în ambele sfere muzicale modalităţi de exprimare ale trăirilor sufleteşti.

Muzica religioasă bănăţeană a cunoscut două direcţii distincte de dezvoltare. Pe de−o parte s−a dezvoltat prin cursul său firesc muzica strict bisericească, o muzică specifică, având multe elemente interesante, reieşită, dar cu timpul şi uşor desprinsă de originile bizantine, încadrată în anumite reguli, caracterizată de un anumit stil de execuţie. În Banat, această muzică poartă denumirea de cântare de strană.

Pe de altă parte, s−a dezvoltat şi o operă religioasă nu neapărat în interiorul Bisericii, ci doar inspirată din textele liturgice. Creaţiile de acest gen, de obicei sub forma Liturghiilor, a Răspunsurilor liturgice sau a altor manifestări componistice, au devenit tot mai prezente în cadrul serviciilor divine, trăindu−şi existent alături de cântarea de strană.

Aceasta din urmă cedează tot mai mult spaţiu, astfel că în perioadele mai recente o cântare de strană integrală în cadrul unui serviciu religios în Banat poate fi auzită doar acolo unde nu există un cor. De multe ori, însă, lucrările muzicale reprezintă în totalitate un rezultat al talentului creativ componistic.

Ion Vidu

În orice caz, chiar şi astăzi, polemicile prezenţei corale în cadrul serviciului divin ortodox sunt actuale. De multe ori se acuză modul de abordare occidental al muzicii bisericeşti de tip bizantin. Rămâne de discutat această problemă în termeni bisericeşti, canonici sau în termini artistici. Cert este că prezenţa corală în liturgica bănăţeană reprezintă un fapt care s−a păstrat până în zilele noastre, iar lucrările liturgice ale compozitorilor de aici, existente în practica bisericească, merită o oarecare atenţie.

Una dintre primele Liturghii în Banat o întâlnim la Oraviţa – Liturghia Sfântului Ioan Gură-de-Aur, tipărită în anul 1854, adevărat nu în Banat, ci la Sibiu. Lucrarea a fost scrisă pentru patru voci mixte: Soprano, Tenore, Bariton, Basso. Textul original a fost scris în limba română cu caractere chirilice. Liturghia a fost foarte accesibilă formaţiilor corale de atunci şi probabil că a fost cântată în multe biserici. Din păcate, autorul a rămas necunoscut.

O lucrare asemănătoare a fost găsită tot la Oraviţa purtând denumirea de Liturghia Sfântului Ioan Chrisostom. A fost compusă de A. Nicoliciu şi Randhartinger, doi profesori de cânt de la Budapesta. Referiri la această Liturghie face şi Tiberiu Brediceanu, afirmând că a fost foarte mult cân− tată.1

O altă referire la Liturghia amintită o face şi Sever Sepeţian în monografia sa despre corul din Chizătău.2

Acesta afirmă că nu se poate şti cu siguranţă ce Liturghii a cântat corul din Chizătău până la transformarea lui în cor mixt, în anul 1884. După această dată la Chizătău a fost cântată Liturghia grecească a lui Randhartinger, ca mai târziu în repertoriu să fie introduse creaţii de Musicescu şi Dima.

Compozitorul şi muzicologul Zeno Vancea, referindu−se tot la Liturghia lui Randhartinger, afirmă o îndelungată prezenţă a acesteia în practica liturgică bănăţeană. S−a cântat multă vreme alături de liturghia compozitorului sârb Kornelije Stanković, afirmă Zeno Vancea în una dintre lucrările sale.3

Deşi Liturghia amintită a fost bine cunoscută formaţiilor corale bănăţene, nu se poate afirma că ea a fost unica Liturghie cantata în acea perioadă. Drept mărturie ne stau datele conform cărora la Bocşa Română, în anii optzeci ai secolului al XIX−lea, pe lângă corurile existente mai iau naştere încă două ansambluri vocale.

Meritele îi revin în special domnului Ştefan Kolofik, autor la rândul lui a unei Liturghii, probabil prezente în repertoriul corurilor nou înfiinţate.4

O popularitate deosebit de mare au avut−o în Banat lucrările lui Ion Vidu. Acesta a compus în tinereţe o Liturghie pentru patru voci bărbăteşti. O altă Liturghie a sa, a Sfântului Ioan Chrisostom pentru cor mixt, apare mult mai târziu. Poate mai mult decât Liturghiile, au devenit celebre irmoasele şi pricesnele sale, unele inspirate parţial din cântarea de strană.

Pe lângă creaţiile compozitorilor bine cunoscuţi în spatial muzical românesc, trebuie amintite şi lucrările autorilor mai puţin cunoscuţi dintre care unii au fost muzicieni autodidacţi, de altfel un fenomen frecvent în Banat. Multe dintre opusurile lor au avut o popularitate foarte mare, în primul rând datorită accesibilităţii. Amintim, spre exemplu, Liturghia Sfântului Ioan Gură–de–Aur pentru cor de copii, scrisă pe două, respectiv trei voci, a autorului Pau Farca din Vărădia (judeţul Caraş – Severin). Opusul a apărut la Timişoara.

O altă personalitate muzicală a Banatului, mai puţin cunoscută publicului larg şi mai bine ştiută printre artiştii vocali de aici, este Nistor Miclea, autorul unei Liturghii pentru cor mixt şi a unei pentru cor bărbătesc. O popularitate deosebită printre formaţiile corale bănăţene le−au avut pricesnele acestuia ca: Laudă Ierusalime pe Domnul, Noi vrem pe Domnul, Cu noi este Dumnezeu, Cine se va sui în muntele Domnului. Majoritatea dintre acestea au fost lăsate de compozitor în manuscris.

Nu trebuie uitat încă un dirijor de cor bănăţean, Romulus Guţu din Ticvaniul Mic (judeţul Caraş–Severin) care este autorul a două Liturghii, una pentru cor mixt şi alta pentru cor bărbătesc. Romulus Guţu a mai scris şi alte lucrări cu caracter religios.

În anul 1925 o personalitate bine cunoscută în lumea muzicală din vestul României, Trifon Lugojan, pedagog şi cunoscător al cântării bisericeşti, a scris o Liturghie a Sfântului Ioan Gură−de–Aur pentru cor bărbătesc. Autorul menţionează că Liturghia în SOL Major este inspirată din melodiile din zona Aradului, Bihorului şi Banatului.5

O Liturghie pentru cor mixt pe melodii de strană din Banat a scris şi Zeno Vancea în anul 1928. Astfel, compozitorul se înscrie în rândul creatorilor care au găsit în muzica bisericească din Banat un izvor nesecat.6

Un alt muzician cunoscut mai ales în rândul bănăţenilor care au ca preocupare cântarea de strană este Dimitrie Cusma. Cântarea bănăţeană devine pentru acesta izvor de inspiraţie, astfel că profesorul Cusma este autorul unor lucrări care merită să fie amintite. Este vorba despre: Imne liturgic pe melodiile glasului 1, 2 şi 4 pentru cor mixt şi bărbătesc şi despre un Imn ocazional dedicate mitropolitului Vasile Lăzărescu.7

Una dintre lucrările bănăţene de factură religioasă care din fericire nu a fost uitată la fel cum nu a fost dat uitării nici numele autorului ei este Liturghia Sfântului Ioan Gură–de−Aur de Iuliu Birou, învăţător şi cantor primar, dirijorul Reuniunii române de cântări Armonia din Ticvaniul Mare (judeţul Caraş – Severin).

Lucrarea a apărut la Leipzig, fiind inspirată din melodiile celor opt glasuri bisericeşti şi armonizată pentru patru voci mixte. Liturghia a avut norocul să fie tipărită şi astfel a fost ferită de uitare.8

Capodoperele muzical – religioase ale compozitorilor ce şi−au dedicat o parte din firul vieţii spaţiului bănăţean, au atins punctul culminant odată cu creaţia lui Sabin V. Drăgoi. Cele mai reprezentative lucrări de factură religioasă ale compozitorului au fost Liturghia Sfântului Ioan Gură–de–Aur pentru cor bărbătesc, scrisă la Timişoara în anul 1926 şi Liturghia solemnă în Fa Major pentru cor mixt, scrisă în anul 1936. Creaţiile lui Drăgoi reprezintă un pas înainte faţă de modalitatea de abordare a materialului muzical de până atunci. Ne referim în special la modalitatea de înveşmântare armonică pe care unul dintre biografii compozitorului, Nicolae Rădulescu, o denumeşte armonie melodică faţă de modul clasic de înveşmântare prin armonie acordică.9

Deşi expresia care domină lucrările este una armonică, totuşi fiecare linie melodică pe care o abordează Drăgoi în Liturghiile sale, are o personalitate distinctă, autonomă, cantabilă. Astfel, în opinia lui Rădulescu, se poate vorbi despre prezenţa unei plurifonii şi nu de o polifonie în sensul strict al cuvântului.

Drăgoi a avut, după cum este bine cunoscut, o înclinaţie spre dramă. Această înclinaţie este vizibilă în creaţiile sale de factură religioasă, care pot fi înţelese în  întregime ca fiind nişte drame de dimensiuni largi. Cât priveşte Liturghia solemnă pentru cor mixt, compozitorul însuşi lasă scrise câteva rânduri în care mărturiseşte sentimentele şi trăirile sale în timpul actului creativ. Drăgoi vede propria creaţie ca pe o spovedanie şi o suire spre limpeziuni îngereşti.10

Liturghia solemnă totuşi nu este accesibilă oricărei formaţii corale. Interpretarea ei necesită un cor cu un potenţial mare, bine pregătit şi un dirijor pe măsură, de aceea lucrarea nici nu poate avea o răspândire mare printer corurile bisericeşti de rând. Ea este dedicată în special scenei artistice.

Corurile bănăţene de rând au avut de multe ori şi mai au şi astăzi în repertoriul său liturgic, diverse combinaţii de Liturghii. Pentru o mai uşoară însuşire şi pentru ca o operă componistică să poată fi cântată în timpul serviciului divin, dirijorii au recurs la alcătuirea tipiconală a unei Liturghii din părţi distincte, compuse de diverşi autori. Singurul punct comun al părţilor Liturghiei a fost, de cele mai multe ori, tonalitatea. Astfel, în bisericile din Banat se puteau şi se mai pot auzi Liturghii compuse de mai mulţi autori precum: Iacob Mureşianu, Eusebie Mandicevski, D.G. Kiriac, Augustin Bena, Gheorghe Cucu, Francisc Hubic, Nicolae Lungu, Gheorghe Şoima, Nicolae Ursu, Filaret Barbu, Sava Golumba, Dimitrie Cusma, Ioan Teodorovici, etc. După cum se poate vedea, printre aceste nume nu sunt numai bănăţeni. De multe ori se introduc părţi ale serviciului divin scrise de compozitori ruşi (D. Bortnjanski, P.I. Ceaikovski, Lvow, Makarov, A. Arhangelski, etc.) sau, pe post de pricesne, creaţii din literatura universală. Nu trebuie uitată menţiunea că fenomenul combinării de Liturghii este actual şi astăzi, deopotrivă în ambele părţi ale Banatului.

Eugen Cinci

 

Note:

1 Muzica în Transilvania în Muzica românească de azi, editată de Cartea Sindicatului

Artiştilor Instrumentişti din România, Bucureşti, 1939, pag. 733.

2 Sepeţian, Sever. Corul de la Chizătău. Bucureşti, Editura de Stat Didactică şi Peda−

gogică, 1957, pag. 68.

3 Vancea, Zeno. Muzica bisericească corală la români.Timişoara, 1944, pag.15.

4 Crişan, Ion. Un secol de cântare muncitorească la Reşiţa (1872 – 1972). Reşiţa, Casa

de Cultură a Sindicatelor, 1972, pag. 11.

5 Brie, Ioan. Consideraţiuni generale asupra muzicii în Biserica Ortodoxă şi cu privire

specială asupra muzicii în Biserica Ortodoxă Română. (manuscris).

6 Cinci, Eugen. Opusuri muzicale româneşti. Vârşeţ, Editura KOV, 2006.

7 Idem, ibidem.

8 Brie, Ioan. Ibidem.

9 Rădulescu, Nicolae. Sabin V. Drăgoi. Bucureşti, Editura Muzicală a Uniunii

Compozitorilor, 1971.

10 Liturghia în Muzică şi poezie, anul II, nr. 6, 1937, pag. 7−8.