fiul-lui-rosen-plevneliev-a-murit-la-14-ani
Putin şi-a îndreptat atenția spre Balcani şi se pregăteşte pentru un „război hibrid” care să destabilizeze întreaga Europă, susţine președintele bulgar Rosen Plevneliev, într-un interviu pentru Independent.
Plevneliev cere ca UE și NATO să întreprindă mai multe acţiuni pentru a contracara amenințarea tot mai mare care vine din Rusia.
Preşedintele bulgar acuză direct Moscova că a lansat un atac cibernetic masiv asupra instituțiilor de stat din Bulgaria și a intensificat „testarea” spațiului aerian bulgar, mai ales după anexarea Crimeei.
„Pentru Rusia, modul cel mai eficient de destabilizare a Europei este subminarea Balcanilor. Prin urmare, Putin s-a concentrat pe această regiune”, – a spus Plevneliev.
„Începând cu 25 octombrie, site-ul Guvernului, Parlamentului și Comisiei Electorale Centrale sunt supuse unor atacuri cibernetice pe o scară fără precedent. Există foarte puține țări din lume care pot organiza astfel de atacuri”, – a spus el.
Plevneliev a adăugat că aeronavele militare ruse au crescut numărul de incursiuni în „zona de securitate” din spațiul aerian deasupra Mării Negre.
„De la momentul crizei din Crimeea, am înregistrat de zece ori mai multe încălcări ale spaţiului de către aeronave militare ruse”, – a spus preşedintele.
Plevneliev consideră că atacurile cibernetice și provocările militare sunt semne ale „războiului hibrid”. Moscova încearcă prin acțiuni agresive directe şi indirecte să destabilizeze Occidentul.
Pe de altă parte Wall Street Journal comentează că atentatele de la Paris schimbă strategia geopolitică a Occidentului, care se concentra pe Rusia.
Atentatele comise de gruparea Stat Islamic, în special cele din Paris, vor determina schimbarea radicală a strategiei geopolitice occidentale, aducând terorismul din nou în centrul agendei internaţionale, care în ultimul an se concetra pe agresiunea rusă din Ucraina, comentează Wall Street Journal.
Occidentul s-a concentrat în ultimul an pe ameninţarea tot mai mare din partea Rusiei. Terorismul era o problemă reală, dar controlabilă. Noua postură de agresiune militară a Moscovei împotriva Ucrainei şi nu numai era considerată o ameninţare mai serioasă.
Dar printr-o serie de atacuri coordonate, gruparea Stat Islamic (SI) a adus din nou terorismul în centrul agendei internaţionale, o schimbare cu implicaţii ce ar putea dura ani de zile, comentează WSJ. Iar Rusia, în loc de inamic înarmat nuclear, s-a prezentat ca un partener, având un plan pentru combaterea acestei ameninţări.
Strategia Moscovei – de a susţine regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, cel puţin temporar, ca modalitate optimă de a învinge SI – a fost inacceptabilă pentru Statele Unite şi, până acum, şi pentru Franţa, care a fost unul dintre cei mai duri critici internaţionali ai lui Assad. Această poziţie s-ar putea schimba însă.
Atentatele de vineri de la Paris au crescut considerabil miza geopolitică a Siriei, în condiţiile în care cei aproape cinci ani de război din ţară au trimis sute de mii de refugiaţi în Europa. Acestea vor intensifica cu siguranţă eforturile militare şi diplomatice din această ţară, consideră WSJ. Cu toate acestea, puterile occidentale, în special SUA, ezită să trimită trupe în Siria, pe fondul experienţelor din Irak şi Afganistan.
Atacurile au fost comparate cu cele de la 11 septembrie 2001, de la New York şi Washington, dar europenii nu au aceeaşi putere militară ca SUA, astfel că reacţia Washingtonului este esenţială. Preşedintele american Barack Obama a promis duminică, la summitul G20 din Turcia, că va consolida campania militară condusă de SUA împotriva SI, dar şi eforturile diplomatice pentru soluţionarea politică a conflictului sirian. Obama a discutat despre conflictul din Siria şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, dar nu intenţionează totuşi să schimbe dramatic strategia SUA.
Moscova ar spera că va exista un acord prin care cooperarea pe tema Siriei să ducă la reducerea sancţiunilor impuse Rusiei de Occident din cauza conflictului din Ucraina. Însă unii analişti se tem că o coaliţie cu Moscova ar putea consolida regimul Assad, ceea ce i-ar determina pe sunniţi să susţină gruparea SI.
Atentatele de la Paris, care au avut loc după cele de la Ankara şi Beirut şi doborârea unui avion rusesc în Egipt, au confirmat de altfel abilitatea grupării SI de a acţiona în afara teritoriului pe care îl ocupă în Irak şi Siria.
În aceste condiţii, preşedintele Comisiei de Informaţii din Senatul SUA, republicanul Richard Burr, a declarat pentru CBS că speră ca preşedintele francez Francois Hollande să invoce Tratatul NATO pentru formarea unei noi coaliţii antiteroriste, aşa cum au făcut SUA după atentatele din 11 septembrie 2001.
Între timp, Parisul se pregăteşte să tripleze numărul avioanelor din Orientul Mijlociu pentru operaţiuni împotriva SI. Oficiali francezi au declarat că portavionul Charles de Gaulle, care transportă 24 de avioane de război, era deja pregătit să părăsească portul.
În Europa, atentatele ar urma să genereze noi controverse privind imigraţia şi reintroducerea controalelor sistematice la frontiere, în unele locuri. De asemenea, Guvernele vor avea de făcut alegeri dificile între respectarea drepturilor omului şi intensificarea monitorizării.

Sursa> rgnpress.ro

http://decenei.com/wp-content/uploads/2015/11/fiul-lui-rosen-plevneliev-a-murit-la-14-ani.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2015/11/fiul-lui-rosen-plevneliev-a-murit-la-14-ani-150x150.jpgDeceneiMapamondCrimeea,Europa,Orientul Mijlociu,președintele bulgar,Rosen Plevneliev,Rusia,Stat Islamic,Ucraina
Putin şi-a îndreptat atenția spre Balcani şi se pregăteşte pentru un „război hibrid' care să destabilizeze întreaga Europă, susţine președintele bulgar Rosen Plevneliev, într-un interviu pentru Independent. Plevneliev cere ca UE și NATO să întreprindă mai multe acţiuni pentru a contracara amenințarea tot mai mare care vine din Rusia. Preşedintele...