Sunday, 21 Oct 2018

Șamanismul, legătura spirituală cu pământul

Șamanismul

Șamanismul

Figura mistică a șamanului există în cultura umană de mii de ani pe aproape toate continentele lumii și totuși originea și natura puterilor șamanilor nu au fost încă pe deplin explicate.
Respins, în general, de comunitatea științifică, șamanismul continuă totuși să joace un rol important atât în tămăduire, cât și în divinație în locuri îndepartăte și izolate ale lumii, cum sunt pădurea tropicală din Amazonia și regiunile tribale din Mongolia.
Cuvântul șaman provine din limba triburilor tunguse din Rusia siberiană, dar practica șamanismului este răspândită pe tot globul. El are numeroase variante: există șamanismul turcic, mongol, manciuriano-tungus, coreean, japonez, fino-ugric, amerindian, celtic și african, dar toate sunt modelate pe baza acelorași principii de bază, scrie 2012en.
Perceput astăzi ca un fel de vraci, șamanul se bucură în vechime de respect în calitate de vindecător și de sfătuitor si era în multe privințe un fel de psihoterapeut primitiv. Oamenii îi consultau pe șamani pentru a se vindeca de bolile lor fizice, mintale sau emoționale, ori pentru a descoperi secretele viitorului și ale trecutului. Șamanul reușea să joace aceste roluri acționând ca o punte psihică între lumea aceasta și cea de dincolo.
Elementul central al principiului șamanismului este conceptul „zborului sufletului”. Orice tămăduitor sau tămăduitoare ale cărei practici se centrează pe principiul sufletului care zboară este considerat șaman. Acești oameni credeau că o parte din sufletul omenesc poate să părăsească trupul – de exemplu, atunci când acesta doarme și visează. Pentru a-i ajuta pe alții, șamanul trebuie, mai întâi, să-și elibereze propriul suflet, ajungând în cadrul acestui proces la așa-numita „stare de extaz”.

Șamanismul
Această stare de conștiență modificată poate fi provocată prin diverse mijloace, adesea combinate între ele, cum ar fi cântatul îngânat repetitiv, răpăiala tobei sau meditația intensă. Șamanii aveau cunoștințe ample despre natură, mai ales despre floră și foloseau plante sau ciuperci halucinogene pentru a induce starea de vis. Aceste substanțe sunt adesea foarte otrăvitoare, astfel că șamanul riscă să intre în comă, în colaps sau chiar să moară. Odată ajuns în această stare asemănătoare cu transa, șamanul poate să comunice cu lumea nevăzută a spiritelor. Convinși că toată cunoașterea este cuprinsă în natura însăși, șamanii consultă stâncile, copacii și pământul și vorbesc cu spiritele puternice ale animalelor pentru a dobândi informații utile.
Spiritele animalelor sunt paznici spiritualiști care veghează asupra sufletelor oamenilor. Credința în puterea animalelor este o parte integrantă a practicii șamanilor. Într-un concept similar asemănător celui despre îngerul păzitor, spiritele animalelor sunt paznici spiritualiști care veghează asupra sufletelor oamenilor. Șamanul credea că fiecare persoană își are propriul spirit de animal, ale cărui caracteristici se manifestă în atributele ei individuale. De exemplu, spiritul unui urs conferă acesteia înțelepciunea ursului, ceea ce reiese din comportamentul respectivei persoane.
Consultând spiritele locului sau ale animalelor, șamanul poate după aceea să-i ajute pe oameni într-o problemă specifică sau îi poate vindeca de bolile lor. Dacă un om are nevoie de sfaturi înainte de a lua o decizie dificilă, șamanul poate consulta spiritul animal al omului în cauză. Dacă apare o calamitate sau o epidemie în țară, șamanul va fi rugat să intre în legătură cu spiritul locului pentru a afla care este motivul și cum se poate remedia situația. Dacă este vorba de o boală, de exemplu, depresie sau comă, șamanul va atribui această stare faptului că o parte din sufletul acelui om s-a pierdut. În acest caz, misiunea șamanului este să ajungă în lumea spiritelor și să îndrume acel suflet înapoi, la locul lui.

Șamanismul
Noțiunea de zbor al sufletului, esențială în șamanism, nu este ceva neobișnuit. De exemplu, ideea că nu este bine să trezești un somnambul își are originea în credința păgână conform căreia atunci când persoana merge în somn, sufletul ei este despărțit de trup și dacă somnambulul este trezit prea devreme, sufletul acela rătăcit nu va mai avea timp să se întoarcă la locul lui. Interesant este că atunci când se vorbește despre moartea aparentă sau despre experiențele extracorporale se spune că sufletul părăsește trupul. Persoanele care au trecut prin astfel de experiențe au povestit adesea că avuseseră senzația că trupul le fusese despărțit de suflet, după care acestea s-au reîntâlnit, atunci când incidentul a luat sfârșit.
Când comunicarea cu lumea spiritelor încetează și șamanul se trezește din starea de transă, împărtășește tribului experiența pe care a trăit-o prin cântec, dans și povestire. Dacă a mâncat ciuperci halucinogene, șamanul poate decide uneori să implice și alte persoane în experiența lui, într-un mod mai puțin obișnuit, întrucât substanța activă a acestei ciuperci puternice nu poate fi descompusă de corpul omenesc, aceasta trece în urină, pe care șamanul o diluează și o oferă celorlalți membri ai tribului. În felul acesta, toată lumea poate simți o parte din „extazul” pe care l-a trăit șamanul.
Unii oameni consideră că rolul șamanului poate fi comparat cu cel al vindecătorului prin credință; pacienții cred cu atâta forță în puterea mistică a șamanului de a-i vindeca, încât într-adevăr starea lor se ameliorează – cu alte cuvinte, este vorba de un fel de hipnoză sau autohipnoză. Alții susțin, dimpotrivă, că poate este momentul să reexaminăm puterea cunoștintelor ancestrale în lumina succesului incredibil de care s-au bucurat șamanii de-a lungul câtorva mii de ani. Sigur că acest lucru, susțin ei, se bazează pe ceva mai mult decât pe simplele superstiții cu componență psihosomatică.
S-a mai spus că s-ar putea ca șamanul să fi avut un fel de legătură paranormală cu pământul care nu este cunoscută lumii moderne. Practicile șamanice au fost precumpănitoare în societatea primitivă când oamenii erau vânători și culegători și trăiau foarte aproape de ordinea firească a lucrurilor, iar viața lor era reglementată de ritmurile naturale ale anotimpurilor.
Când a început să practice agricultura, omul a devenit capabil să exercite controlul asupra anumitor aspecte ale naturii, cum ar fi culturile agricole și, din acest moment, teama și superstițiile legate de puterea supremă a naturii au slăbit în intensitate. S-ar putea ca, rupând legătura strânsă pe care o aveau cu natura, oamenii să fi pierdut baza vitală de cunoștințe atât de familiare șamanilor, indiferent în ce lume ar fi acționat.
Oricare ar fi sursa din care își extrag șamanii remarcabilele lor puteri, nu greșim dacă afirmăm că mai sunt și astăzi oameni care cred sincer în calitățile lor paranormale și în puterea de a comunica cu spiritele din natură. Dacă mai aruncăm câte o privire în trecut în loc să ne uităm numai spre viitor, s-ar putea să descoperim că strămoșii noștri nu erau deloc chiar așa de primitivi.

 

Citiți și:

Numărul, simbol cosmic

Ce sărbătorim de Crăciun?

Lupul – totemul dacilor