Rubens

”Coborârea de pe cruce” – Rubens și Rembrandt

Rembrandt a fost aproape singurul preocupat de subiectele biblice în Olanda din secolul al XVII-lea. Interesul lui pentru personajele împrumutate din biblie pare suprinzătoare datorită faptului că în Olanda în secolul al XVII-lea, subiectele religioase încetaseră de a mai forma o categorie importantă în pictură.

Calvin a refuzat artelor frumoase orice drept de a servi religia fiind convins că reprezentarea figurativă a lui Dumnezeu degradează divinitatea prin umanizare. ”În general prefera legendele care îi permiteau să se concentreze asupra reacției unui individ. Evita acele scene de masă care fuseseră preferate în Renașterea târzie, cât și în creația manieriștilor, pictori și ilustratori ai bibliei – subiecte ca ”Potopul”, ”Strângerea manei”, Adorația șarpelui de bronz”, ”Masacrul inocenților” pe care le întâlnim in portofoliul lui Rubens”. Printre tablourile lui Rubens se găsesc multe picturi de altar, cele mai de seamă fiind ”Înălțarea crucii”, ”Coborârea de pe cruce”, ”Înălțarea Mariei”, ”Adorația magiilor”.

Personajele sunt reprezentate ca fiind alocate asemenea unor mărgele pe fir permițând privitorului să alunece grațios de la un personaj la altul, respectiv la personajul principal. Versiunea italiană ”Coborârea de pe cruce” a lui Rubens arată că Iisus, idealizat și destul de musculos, nu este diferit de un zeu grec, fiind luat de pe cruce și înconjurat de un grup de persoane care par a-și juca rolurile într-o dramă religioasă. Rembrandt, pe de altă parte, subliniază umanitatea lui Dumnezeu. Dumnezeul lui este într-adevăr mort și jalnic, mai degrabă decât eroic. Nu există nici un semn de triumfalism și nici o sugestie de Înviere, ci numai suferință umană. Schama scrie perceptiv că Rembrandt era mai puțin interesat să găsească zeul în om decât omul din zeu.

Organizarea picturală este în ansamblul ei mult mai complexă și mai subtilă decât la Rubens și desigur, profund originală. Mitul lui Ganymede este, de asemenea, tratat diferit. Rubens prezintă un mit grecesc, în timp ce Rembrandt descrie o tragedie umană.

Rubens

”Samson și Delilah” – Rubens și ”Orbirea lui Samson” – Rembrandt

Rembrandt a făcut patru tablouri mari cu legenda lui Samson – ”Samson amenințându-și socrul”, ”Orbirea lui Samson”, ”Nunta lui Samson”și ”Sacrificiul lui Manoah”. ”Deși contactul său cu această tendință a fost de scurtă durată, dezvăluie în ”Orbirea lui Samson” faptul că putea să-și întreacă contemporanii, chiar și pe Rubens, în interpretarea groazei extreme”. Rembrandt reprezintă mult mai brutal punctul culminant al legendei, momentul în care Samson, căzut și ținut la pământ de strânsoarea de fier al unui filistin în timp ce altul îi străpunde ochii cu sabia, emană o agonie subită. ”Diagonalele din părți și din fundal sunt înreptate spre acțiunea centrală a orbirii… clarobscurul este important pentru sublinierea aspectelor psihologice… silueta sa întunecată în culori reținute roșu pal, brun-gălbui, contrastează cu albastrul deschis din spate… expresia lui plină de groază.” Samsonul lui Rubens este prezentat cu un corp tonat, indicând puterea lui pentru care filistenii îl vor ucis. Cu toate acestea, somnul lui Samson arată liniște prin expresia lui dezvăluind dragostea lui față de Delilah și încrederea lui totală față de ea. Delilah este cea mai strălucitoare figură și probabil cea mai tristă în pictură. L-a captivat pe Samson cu frumusețea ei, astfel încât să poată cunoaște secretul puterii sale.

Aneta Gașpar

http://decenei.com/wp-content/uploads/2018/03/cruce-1a.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2018/03/cruce-1a-150x150.jpgDeceneiCulturaAneta Gașpar,Delilah,Rembrandt,Rubens,Samson
Rembrandt a fost aproape singurul preocupat de subiectele biblice în Olanda din secolul al XVII-lea. Interesul lui pentru personajele împrumutate din biblie pare suprinzătoare datorită faptului că în Olanda în secolul al XVII-lea, subiectele religioase încetaseră de a mai forma o categorie importantă în pictură. Calvin a refuzat artelor frumoase...