Pe data de 7 decembrie, la Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ a fost marcat, festiv, jubileul de 10 ani de la înfiinţarea corului bărbătesc al Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române. Totodată, a fost sărbătorită Ziua Minorităţii Române.

Cu acest prilej a avut loc concertul extraordinar al orchestrei şi al corului Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, cărora li s-au ataşat unii dintre cei mai renumiţi solişti vocali şi instrumentişti de la noi, precum și formaţii corale din țară și din România.
Marele jubileu a fost onorat de reprezentanţii organelor de conducere republicane, comunităţii românilor, comunelor şi oraşelor în care trăiesc români, de înalte feţe bisericeşti, reprezentanţi ai comunităţilor şi cancelariilor locale, asociaţiilor şi societăţilor culturale româneşti, mijloacelor de informare şi de numeroşi spectatori, care au umplut sala până la refuz.
Invitație în lumea mirifică a folclorului românesc ne-au făcut moderatorii programului – Virginea Iencea și Ovidiu Lupșor, iar în atmosfera sfintelor sărbători ne-au introdus sărbătoriții serii – corul bărbătesc al CNMNR sub bagheta dirijorului Leri Mengher.


Cu alese cuvinte de salut s-a adresat Daniel Petrovici, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, exprimându-şi bucuria pentru faptul că marcăm şi de data aceasta, împreună, Ziua Minorității Naționale Române din Serbia, precum și jubileul corului, care a fost înființat în urmă cu zece ani sub bagheta dirijorului Todor Petrovici.
Consilierul de stat în Guvernul Republicii Serbia, Vladimir Božović, a transmis cuvinte de salut din partea premierului Aleksandar Vučić, fapt ce a fost salutat cu aplauze frenetice.
Secretarul de stat Ivan Bošnjak a ținut să menționeze că Ministerul Administrației Locale, pe care îl reprezintă, are rolul de a se ocupa de administrația de stat, adică de eficientizarea muncii în acest domeniu.
Succesele, deplasările, prezențele scenice ale Corului bărbătesc al CNMNR, atât în țară, cât și în România, sunt numeroase și vin să confirme că faptul dragostea față de muzică și neam nu cunoaşte limite. Munca asiduă și orele de repetiții trec în planul doi, iar tot ce contează este produsul final – în acest caz, un cor reprezentativ cu care se poate mândri întreaga minoritate română și nu numai.


Jubileul corului bărbătesc al CNMNR a fost onorat de prezența următoarelor formații: corul ,,Raspevani profesori” din Vârșeț, dirijoare: prof. Roxana Cinci și prof. Marina Kliska; corul Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timișoara, dirijor: prof. Joca Bugarski, corul mixt A.C.R. ,,Vichentie Petrovici” din Torac, dirijor: prof. Todor Doru Ursu și corul mixt ,,Ion Vidu” din Lugoj (România). Toate formaţiile s-au prezentat la cel mai înalt nivel artistic, cu cântece românești, sârbești și universale şi nu au lăsat pe nimeni indiferent.
În partea a doua a spectacolului s-a prezentat orchestra de muzică populară a Consiliului Național Român, cu un potpuriu de melodii populare românești și sârbești, sub bagheta dirijorală a magistrului Roman Bugar. Orchestra i-a acompaniat pe următorii soliști vocali și instrumentiști, perle ale muzicii populare românești: Firuța Cina, Adriana Uzoni, Alina Cojocar, Nelu Iencea, Mariana Ocolișan și Lazăr Novac. Toți au contribuit ca seara să aibă un farmec aparte. Maestrul mr. Roman Bugar ne-a impresionat şi de data aceasta interpretând, maiestuos, renumita ,,Ciocârlie”, care, la vioară, parcă prinde viață.


Aranjamentele muzicale sunt semnate de Cristian Arvinte, Petru Popa, Grațian Petrovici, Doru Ursu, Zoran Babucki, Ilie Cojocar și Ionel Budișeanu. Coordonatorul artistic al orchestrei este Petru Popa, iar autorul scenariul este mr. Marcel Dărgan.
Am savurat și de data aceasta acel spirit nesecat de lumină și fior românesc, precum și fiecare acord, ca și stropul de rouă în deșert, încet și cu pasiune. Am trăit bucuria acestei seri, dăruind și primind dragoste, respect și admirație. La mulți ani corului bărbătesc al CNMNR! La mulți ani românilor din Serbia!
Mariana Stratulat

C.P.E. ”Libertatea”

http://decenei.com/wp-content/uploads/2016/12/cor1.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2016/12/cor1-150x150.jpgDeceneiCulturaCNMNR,concert,Consiliul,cor,național,românii,Serbia
Pe data de 7 decembrie, la Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ a fost marcat, festiv, jubileul de 10 ani de la înfiinţarea corului bărbătesc al Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române. Totodată, a fost sărbătorită Ziua Minorităţii Române. Cu acest prilej a avut loc concertul extraordinar al orchestrei şi al...