Orașul Niș, Serbia

Torlacii, ziși și Șopi, din Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, sunt un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, făcând geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un important lexic rezidual românesc și considerați a fi criptoromâni, adică români slavizați lingvistic cu secole în urmă.

Termenul Torlac pare să aibă un element comun cu termenul Morlac (corupt fonetic după Maurovlah = Mavro + (v)lah). Există ipoteza că Torlac ar fi o formă coruptă fonetic a unui cuvânt compus (Târlă + (v)lah), cu sensul de român/valah târlaș. De remarcat că în sârbă și bulgară Torlac înseamnă, exact ca și Târlan în română: 1. om de la țară; provincial. 2. persoană credulă / ușor de înșelat; fraier. 3. mitocan, persoană prost crescută. Vom reține de asemenea că în română târlaș înseamnă: stăpân (sau îngrijitor) al unei târle; oier; cioban de târlă. /târlă + suf. ~aș. Torlacii sunt cunoscuți tradițional ca oieri și păstori.

Acest grup etnic nu a făcut niciodată obiectul cercetărilor metodice și sistematice ale etnografilor și lingviștilor români. O particularitate a graiurilor torlace este, în contrast cu limbile slave, prezența articolului substantival hotărât în poziție finală. Un șir de particularități fonetice îi apropie pe torlaci de românii ziși vlahi din Timoc.

O altă particularitate a graiurilor torlace este omiterea completă a sunetului H, exact ca în graiurile dacoromâne din Văile Timocului, Dunării și Moravei, atât din Serbia, cât și din Bulgaria de astăzi.

Vocabularul torlac, atât cât a fost fixat de dialectologii sârbi și bulgari de-a lungul timpului, cuprinde cuvinte pe care, bunăoară, Svetozar Đorđević le consideră a fi de origine română. Unele dintre ele sunt cuvinte din substratul autohton al  limbii române, iar altele sunt latinisme care s-au pierdut în dialectele istorice dacoromân, aromân și meglenoromân.

Să vedem un șir de cuvinte din lexicul rezidual neslav păstrat în graiurile torlace: albușa (˂ rom. albușă), balaura și blavor, cu sensul de balaur (˂ rom. balaur), barba (˂ rom. barbă), barbos și brbos (˂ rom. bărbos), barza, cu sensul de capră cu pete negre sau/și albe (˂ rom. brează, brezaie, cf. rom. barză), baciuga (˂ rom. băciucă/băciugă), beșica (˂ rom. bășică ˂ lat. vessica), birca și birova, cu sensul de fiere, vezică biliară (˂ lat. bilis, transformat prin rotacizarea lui l), biserca (˂ rom. biserică), brinza (˂ rom. brânză ˂ din substratul preroman al limbii române), brndușa, cu sensul de brândușă (˂ rom. brândușă), budze (˂ rom. bu(d)ză ˂ din substratul preroman al limbii române), burdeli, cu sensul de bordei (˂ rom. bordei), burta (˂ rom. burtă), cal (˂ rom. cal), camașa (˂ rom. cămașă), carne (˂ rom. carne), cașer, cu sensul de cașcaval (˂ rom. caș, cf. cu rom. cășărie), cereșar (˂ rom. cireșar), ciapa (˂ rom. ceapă), ciomaga (˂ rom. ciomag), ciora, cu sensul de fetiță nebotezată (˂ rom. fecioară, prin reducție), ciulia, cu sensul de mielușea cu urechile mici, ciulă (˂ rom. ciul/ciulă), copiliac, cu sensul de copil din flori (conferă cu rom. copil ˂ lat. copilis ˂ lat. copa), copilarca, cu sensul de oaie care a fătat devreme (conferă cu rom. copil), copile, cu sensul de oaie fătătoare, copilița, cu sensul de timp în care se aleg oile de prăsilă, copiliacea, cu sensul de fată care a născut un copil din flori, cucuta, cu sensul de cucută (˂ rom. cucută ˂ lat. cucuta), culastra și culostra, cu sensul de colastră (˂ rom. colastră/culastră ˂ lat. *colastra ˂ lat. colostra), custura, cu sensul de lamă de cuțit sau creastă ascuțită de munte, custură (˂ rom. custură), dvize, având în paradigmă și cuvintele dvizac, dvizaț, dvizca, dvizița, dvizorca, dvizarca, zviscla  și zisca, cu sensul de mielușea, oaie a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani și încă nu a fătat (˂ lat. *duise ˂ lat. duis), facatura (˂ rom. făcătură),  furca (˂ rom. furcă ˂ lat. forca), galben și galbin, galban (˂ rom. galben), iarba (˂ rom. iarbă)…

Torlacii ziși șopi

Sunt de reținut și o serie de toponime, de asemenea de rezonanță românească, cum ar fi:

Alboten, Albatovți, Aluga, Ardinsco, ArniosaAsnițe (˂ asin), Baceva baci), BacevițaBalan,  Balansco braniște, Balașbălaș), Balavurov camicbalaur), Balcea, BaleiBalințiBalșaBaltaBaltina livadaBalul/Palul, Banaiz, BanișoraBanscaBarbarușințe  barbă roșie), Barbaș, Barbațe bărbați), Barda, Basara,  Bela PalancaBerbatovo, Bercovița (˂ berc), BodBocatițaBolovanBucinBuciumBuciumet, Bucorovți Bucur), BucurovațBudurova poiata (˂ budur/budură), Bracin, Bradișbrad), Brezabreaza), Brlog (˂ bârlog), Brza, Catarugacatâr), Buza, Caliște cale), Calovo cal), Calugherțecălugărițe), CatunCatunișteCatunțiCecinaCiocotCiorulfeciorul), Ciuca, CiucarCiucarcaCiucarțiCiuciule/Ciucil, Ciucher, Ciuturilociutură), ClisuraClisurițaCocornițaColunițaComatina ciuca, Copaicoșara, Copilovo, CopitaCorbevaț, CorbulCorbulovaCormar (˂ curma), CosturCosturinoCosturinți (˂ costură, custură), CoșaniCoșarcaCoșarite (˂ coșar), Cotiga, Craciulovțe, Criva PalancaCucerovțe, CuceraCucoveț, Donie VlaseDragulovțe, Drmolidârmoi sau dărâma), Gavnis, GepaGorni BarbeșGorni CatunGornie Vlase, GramadaGrot, Gurla, GurleGurgusoveț, Hum,

Latințe, Latinsca ciuca, Latinsca vârvina, Linevo, LipințiLupovțe, MacicatițaMacinaMacreș, Magolimagulă), Magurscamăgură), Manatița, Mandramandră), Megurițemăgură), Marjini, Mergelat,  Margitinomargine), MasurițaMicior, MinișorMilainița (˂ mălai), MontanaMurgașMurgea,  MușatMușcat, Mușina padina, Negurițe, Nicșor,

PasarelParangalița (˂ Parâng), Parasinapărăsi ˂ lat. parasitus), Parasinca, Pasarelo, PasarelțiPângar, Perișpăr), Peștera MaguraPetrușa, Pinetpin ˂ la. pinus), Pisculcapisc), PloceaPonorPopușaPorcar, PortaPrlitaPripor, Pucios, Puturos,

Radulov dol, Radulova padina, RadulovațRadulovțe, RadulovțiRnios (˂ Râios), Romania, RomanovațRudareRugovorugă), Runcul runc), Runcula, SalașSarușa (˂ sare), ScorușaSecuriciSlatina, Stara strugastrungă), Strmbulstrâmb), SugarățSurdul, Surupiș (˂ surpa), SvrliugSurdulița, ȘarbanovațȘarbanovscaȘarbanovțe (˂ șerbșerban), Șerbino, TandaTumba, Țarina, Țeculonova culațec, țic), Țerțelicercel, arom. țerțel), TeșițaTisataȚuțurina,

Udovo ud + ovo)Umos izvorum(ed) + os), Urdeșurdă), UrsulUrsuleUși,

VagulValugavăiugă), ValunișVerzarVlahiVlahovoVlaicovțiVlaina strugaVlainițaVlasi,  VlasinaVlasino iezeroVlasotnițeVlașcaVlașca dubravaVlașca planinaVlașci, VlașcodolțiVlașco PolieVrășca CiucaVrsovaurs + ova), Vuniefunie), Vurdanurdă), Vurnia padinafurnă),

Zaplaineza + plai).

Apariția și transmiterea până astăzi a acestor toponime, precum și păstrarea importantului lexic rezidual românesc în graiurile torlacilor/șopilor nu pot fi explicate fără o prezență masivă românească în trecut în Torlacia/Țara Șopilor.

Cuvântul Șop nu este unul slav și nici latin, fiind unul preroman, păstrat în română (inclusiv în dialectele istorice aromân și meglenoromân) și albaneză, provenind din substratul traco-iliric. A se conferi cu Șop, Șopan, Șopă, Șopârcă, Șopârlă, Șopină.

Unul dintre subgrupurile aromânilor fărșeroți din Albania este cel al Șopanilor. Spațiul de răspândire a torlacilor/șopilor, situate în partea central a Peninsulei Balcanice, este numit în diverse moduri: Torlacico, Torlacia și Șopsco, Șopluc, adică Țara Torlacilor sau Țara Șopilor.

Principalele orașe romane din spațiul locuit de torlaci/șopi au fost, până la invaziile avarilor și slavilor în Balcani, Naissus (azi Niș), Serdica (azi Sofia) și Iustiniana Prima (azi Lebene).

Vlad Cubreacov

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/08/Niš.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/08/Niš-150x150.jpgDeceneiRomânii din Serbiaetnic,graiurile,grup,Șop,torlaci,traco-iliric
Torlacii, ziși și Șopi, din Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, sunt un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, făcând geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un...