Crăciun

Între anii 1969 şi 1972, pământenii au pus piciorul pe Lună, în cadrul misiunilor Apollo, aducând şi 400 kilograme de roci, dar mai ales nenumărate fotografii, filme şi informaţii. În paralel, multe alte misiuni lunare, americane sau sovietice, fără echipaj uman, au fotografiat suprafaţă lunară în detaliu sau au efectuat activităţi la suprafaţa satelitului. În mod surprinzător, în ciuda unor prognoze, iniţial optimiste, oamenii nu s-au mai întors de atunci pe Lună. Explicaţiile au fost că, economic, nu este rentabil şi că există multe alte priorităţi, aici, pe Pământ. Conspiraţioniştii au rămas însă convinşi că adevărul este altul, şi anume că Luna este ocupată de altcineva. Din când în când, această credinţă este alimentată de noi revelaţii.
Pe 25 decembrie 2015, inginerul şi publicistul Jon Austin a publicat în acest sens un articol, iată câteva elemente interesante: Donna Hare, o persoană vocală pe acest subiect, susţine că, la începutul anilor 1970, a lucrat în informatică şi inginerie pentru contractorul Philco Ford, în laboratoarele foto ale NASA. În această calitate, ea poseda un grad ridicat de control de securitate, având acces la un faimos „bloc opt”, ceea ce i-a prilejuit contacte cu o serie de oficiali de rang înalt, din partea cărora a profitat de anumite „scurgeri de informaţii în ceea ce priveşte Luna”, scrie magazin-cultural-stiintific.
De pildă, ea a cunoscut un angajat care a participat la interogarea astronauţilor uneia dintre misiunile Apollo, imediat după ce aceştia s-au întors pe Pământ, încă în perioada de carantină. Angajatul i-a spus Donnei Hare că astronauţii declaraseră că au văzut nave necunoscute pe urmele lor. Aşa cum reproducea ea: „Eu cred că erau trei OZN-uri pe Lună, la aterizare, şi mai cred că expresia de cod folosită pentru ele a fost de ”Moş Crăciun” (Santa Claus)… Unii, care au dorit să vorbească, au fost ameninţaţi şi au trebuit să semneze nişte hârtii că nu vor vorbi, altminteri îşi vor pierde pensiile… Când am început să le pun întrebări, a trebuit să plecăm de acolo, să ne ducem în sala de mese”. „Când eram singuri, ei mi-au spus nişte lucruri, iar apoi au adăugat că, dacă aş declara vreodată că ei au dezvăluit informaţii clasificate, ar jura că mint… Un domn, pe care l-am cunoscut, a spus că au fost văzute nave pe Lună; el a dispărut pur şi simplu, nu l-am mai putut găsi”.

Crăciun
S-a comentat mult că Neil Armstrong şi Edwin Aldrin ar fi văzut OZN-uri la scurt timp după aselenizarea lor, pe 21 iulie 1969, în cadrul misiunii Apollo 11. Potrivit unui fost angajat al NASA, Otto Binder, radioamatorii care posedau receptoare VHF mai performanţe decât cele ale NASA au notat următorul schimb de cuvinte: NASA: Ce-i acolo? Centrul de comandă apelează Apollo 11… Apollo: Aceşti „bebeluşi” sunt frumoşi, domnule! Enormi! O Doamne! Nu o să credeţi! Va spun eu, există alte nave spaţiale acolo, aliniate pe partea îndepărtată a marginii craterului! Sunt pe Lună, cu ochii pe noi!

NASA refuză să comenteze aceste afirmaţii, iar Neil Armstrong a negat că s-ar fi spus aşa ceva. Totuşi, în 1979, Maurice Chatelain, fostul şef al sistemului de comunicaţii al NASA, a confirmat faptul că Armstrong a raportat că a văzut două OZN-uri pe marginea unui crater. „Întâlnirea a fost cunoscută de toată lumea în NASA” – a dezvăluit el – „dar, până în prezent, nimeni nu a discutat cu privire la aceasta”. După Chatelain, comunicaţiile prin radio de pe Apollo 11 au fost întrerupte în mai multe rânduri, cu scopul de a ascunde publicului anumite detalii. Chatelain mai afirmă că „Toate zborurile Apollo şi Gemini au fost urmărite, atât de la distanţă cât şi, uneori, destul de aproape, de către vehiculele spaţiale, farfurii zburătoare de origine extraterestră, sau OZN-uri, cum doriţi să le numiţi. De fiecare dată când s-a întâmplat, astronauţii au informat Centrul de Comandă, care a ordonat apoi tăcere absolută”. El a mai spus: „Eu cred că Walter Schirra, la bordul lui Mercury 8, a fost primul dintre astronauţi care a utilizat numele de cod «Moş Crăciun», pentru a indica prezenţa farfuriilor zburătoare lângă capsula spaţială. Comunicaţiile lui Schirra nu au ajuns la publicul larg. O situaţie diferită a fost atunci când James Lovell, aflat la bordul modulului de comandă Apollo 8, a ieşit din spate Lunii şi a zis astfel încât să audă toată lumea: „Vă aducem la cunoştinţă faptul că există Moş Crăciun”.

Crăciun

Dr. John Brandenburg

Conform ufologului rus, fizicianul Dr. Vladimir Ajaja, oamenii de ştiinţă sovietici au ascultat transmisiile NASA, inclusiv mesajul lui Neil Armstrong privind cele două obiecte misterioase, de mari dimensiuni, şi ştiau că NASA a cenzurat această parte, astfel încât ea nu a mai ajuns la public. Un alt ufolog rus, inginerul Dr. Aleksandr Kazantev, ştia că Buzz Aldrin a făcut, din interiorul modulului, un film color cu OZN-urile şi că a continuat filmarea după ce el şi Armstrong au ieşit afară. OZN-urile au plecat la scurt timp după ce astronauţii au ieşit pe suprafaţa lunară.

Şi alţi angajaţi ai NASA au făcut declaraţii şocante. De pildă, George Leonard, un om de ştiinţă şi analist foto al NASA, care a realizat numeroase fotografii oficiale ale suprafeţei lunare, dintre care pe multe le-a inclus în cartea sa ”Este altcineva pe Lună”, publicată în 1976. Fotografiile, pe care au fost identificate formaţiuni inexplicabile, sunt de dimensiuni reduse, iar rezoluţia lor nu se ridică la standardele actuale; dar mult mai convingătoare sunt declaraţiile sale privind ce anume s-a găsit pe Lună.
Leonard nu este singurul om de ştiinţă din NASA care spune lucruri ciudate despre Lună. Dr. John Brandenburg, specialist în structuri plasmatice şi fost director adjunct al misiunii militare Clementine, cea care a descoperit apă la polii Lunii în 1994, declara recent: „Dintre toate imaginile pe care le-am văzut… cea mai impresionantă este cea a unei structuri recto-liniare cu dimensiuni de mile. Este inconfundabil artificială şi nu ar trebui să fie acolo. Ca persoană din comunitatea de apărare spaţială, mă uit cu o mare îngrijorare la o astfel de structură pe Lună, deoarece ea nu este a noastră; este imposibil ca cineva de la noi să fi putut construi aşa ceva. Aceasta înseamnă că acolo sus este altcineva”. El se referă probabil la o formaţiune pătrată, evident artificială, cu laturile de nouă mile, vizibilă pe o fotografie a peisajului selenar luată în timpul misiunii Apollo. S-a spus că ar putea fi o bază de mari dimensiuni, sau o exploatare minieră.

Crăciun

Richard C. Hoagland

Există fotografii ale NASA care rămân inexplicabile şi după zeci de ani. Sunt imagini cu umflături verzi în interiorul unor cratere de meteoriţi. Ce ar putea fi? Sunt deosebit de interesante şi imaginile unor „piste” care par artificiale, poate – cred autorii articolului citat – un fel de exploatări miniere ale extratereştrilor. Există şi fotografii de cupole ori alte structuri ciudate, mai complicate, pe suprafaţa lunară. Nu se ştie ce sunt, dar n-ar trebui ignorate. La acestea se adaugă sutele de mărturii privind fenomenul OZN în ansamblu.

Un alt vânător de artefacte pe Lună este Richard C. Hoagland, care a descoperit, de pildă, un „turn” uriaş, pe o fotografie luată de Lunar Orbiter. Este greu de crezut că ar putea fi o structură artificială. Specialiştii s-au întrebat dacă n-ar putea fi un nor de „fum”? O emisie de gaze lunare? Praful ridicat de impactul unui meteorit? Au fost raportate mai multe astfel de „turnuri”, mai ales pe faţa nevăzută a Lunii. Pentru a completa imaginea, putem adaugă că şi faimosul clarvăzător Ingo Swan spunea că a „văzut” activităţi miniere atât deasupra, cât şi sub suprafaţa Lunii.

El adaugă, în încheiere, că a discutat subiectul şi în particular, cu mai mulţi astronauţi, care i-au spus că sunt lucruri foarte ciudate pe Lună. El citează în acest sens pe Dr. Brian O’Leary, ca şi pe Dr. Edgar Mitchell, al şaselea om care a călcat pe Lună, decedat în februarie 2016, care declara: „Universul în care trăim este mult mai minunat, mai interesant, mai complex şi mai cuprinzător decât am fost în măsură să ştim până în acest moment… (Omenirea se întreabă demult dacă suntem) singuri în Univers. (Doar) în „epoca noastră, avem cu adevărat o dovadă. Nu, nu suntem singuri”.

http://decenei.com/wp-content/uploads/2018/04/APRb02-1024x768.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2018/04/APRb02-150x150.jpgDeceneiConspirațiiApolo,crăciun,Dr. John Brandenburg,Lună,NASA,OZN,Richard C. Hoagland,ufolog
Între anii 1969 şi 1972, pământenii au pus piciorul pe Lună, în cadrul misiunilor Apollo, aducând şi 400 kilograme de roci, dar mai ales nenumărate fotografii, filme şi informaţii. În paralel, multe alte misiuni lunare, americane sau sovietice, fără echipaj uman, au fotografiat suprafaţă lunară în detaliu sau au...