Vatin

Localitatea Vatin, mai precis „Bela Bara”, este una dintre cele mai importante localităţi arheologice pe teritoriul Voivodinei, dar probabil şi în regiune şi reprezintă o localitate eponimă a culturii vatineană.

De la  înfiinţarea Muzeului din Vârşeţ, în urmă cu peste 120 de ani, aceasta este prima localitate arheologică oficială care a fost cercetată, de Felix Mileker, primul custode al muzeului. În următorii 20-30 de ani el a efectuat cercetării la Vatin, iar astăzi, numai această colecţie numără peste 15.000 de obiecte, ce reprezintă o colecţie impozantă. Totuşi, după standardele de astăzi, aceasta nu este suficient şi lipsesc un număr mare de informaţii. Acesta a fost motivul că, în anul 2010, în colaborare cu Facultatea de Filosofie, Departamentul de Arheologie din Ljubljana, în frunte cu profesorul Predrag Novaković, Muzeul din Vârșeț să pornească un proiect comun de cercetare a localităţii Vatin, despre care s-a considerat, până nu de mult, că este distrus într-o mare parte şi că nu a rămas nimic de cercetat. Din fericire, s-a arătat că nu este aşa şi, în present, există rezultate strălucitoare, care din rădăcină schimbă cunoştinţele anterioare despre această localitate, dar şi îmbogăţesc cunoştinţele despre Epoca bronzului în Bazinul Carpatic.

Vatin

Problema cu cultura vatineană şi localitatea în apropierea Vatinului este complexă. Problema este că opiniile anterioare despre această localitate s-au format după dovezi mai mult şi mai puţin indirecte, care dau o imagine greşită. Astăzi să știe că este vorba de o localitate bine amenajată, cu case şi architectură organizată, care a fost protejată cu un perete defensiv din lemn, şi care s-a aflat pe un traseu comercial important, căruia îi datorează bogăţia sa.

Întregul proiect a fost conceput aşa ca să fie multidisciplinar, şi astfel că au fost folosite diverse metode de cercetare. Astăzi există un număr mare de informaţii, care fac posibil ca această problemă să fie cercetată din mai multe perspective şi în acest mod se poate obține o imagine mai clară. Muzeul vârșețean a obținut o colaborare cu profesorul Cristian Cristiansen, ceea ce înseamnă că la o parte din scheletele aflate acolo se va face analiza DNK, pe de altă parte, se va realiza o secvenţă completă a datelor C14, care vor ajuta ca Epoca bronzului timpuriu şi mijlociu în aceste meleaguri să se determine mai precis şi să se stabilească o perioadă mai concretă.

Magistrul Dragan Jovanović, managerul proiectului, consilierul şi custodele Muzeului Orăşenesc

 

Poate vă inteesează și:

Investigarea unei noi lumi în regiunea Banatului

Banatul, „Galilea neamurilor”, un „Goşen” și un „Canaan” românesc

Situl din epoca bronzului de lângă Vatin

http://decenei.com/wp-content/uploads/2017/09/VatinKopanje2-web.jpghttp://decenei.com/wp-content/uploads/2017/09/VatinKopanje2-web-150x150.jpgDeceneiBalcaniiarheologie,Bela Bara,Felix Mileker,sit,Vârșeț,Vatin
Localitatea Vatin, mai precis 'Bela Bara', este una dintre cele mai importante localităţi arheologice pe teritoriul Voivodinei, dar probabil şi în regiune şi reprezintă o localitate eponimă a culturii vatineană. De la  înfiinţarea Muzeului din Vârşeţ, în urmă cu peste 120 de ani, aceasta este prima localitate arheologică oficială care...