Un sat dacic se construieşte în judeţul Buzău

Oct 22, 2015

sat-dacic.jpg

Judeţul Buzău are şansa să devină în următorii ani un important reper pe harta turistică a lumii, graţie unui proiect început de preotul Mihail Milea, un pasionat de istorie locală. Fundaţia pe care o conduce a pus bazele unei aşezări rurale, pe un deal din comuna Năeni, unde locuitorii vor trăi precum strămoşii daci, în bordeie din piatră, şi vor supravieţui din creşterea animalelor şi cultivarea pământului.

Primele locuinţe dacice au fost construite deja pe un teren pus la dispoziţie de primăria Năeni pe dealul Tigoarea, la un kilometru distanţă de o necropolă dacică şi Biserica dintr-o piatră. Sunt două bordeie din piatră de Năeni, proptite într-un mal de pământ, aşa cum construiau dacii din aceste zone. În interior se află o sobă din cărămidă, mese şi scaune din lemn, iar pe jos este duşumea din lemn. ”Pe interior, pereţii au şi zidărie din beton, ascunsă însă cu pietre, procedeu folosit pentru consolidarea locuinţelor”, declară Marian Apostol, primarul localităţii Năeni. Bordeiele vor fi înghiţite treptat de alte construcţii în care vor locui oameni sau pentru adăpostirea animalelor domestice. Astfel, peste câţiva ani, la o distanţă de trei kilometri de centrul comunei Năeni, ar putea răsări o nouă aşezare cu structura unei unităţi teritoriale din zilele noastre, dar cu o populaţie care va trebui să vieţuiască exclusiv după reguli arhaice. Iniţiatorul proiectului unic în România, preotul Mihail Milea, cunoscut pentru numeroasele sale acţiuni umanitare în Buzău şi nu numai, spune că muzeul viu pe care îl realizează va fi atât un obiectiv turistic important, cât şi un experiment sociologic. Înainte să-şi înceapă măreţul demers, preotul Mihail Milea a realizat o documentare temeinică asupra modului de viaţă al dacilor. Cu ajutorul unor istorici buzoieni, au fost realizate şi câteva machete ale unor locuinţe pe care strămoşii noştri le construiau cu două milenii în urmă şi care se vor reproduse în satul arhaic din Năeni. La Năeni, primul obiectiv demn de vizitat sunt grotele preistorice. Acestea sunt amplasate strategic, într-un loc greu de atins de către inamici şi sălbăticiuni. Au fost săpate în piatră acum 4.000 - 5.000 ani şi folosite drept adăpost. Într-una dintre ele au fost descoperite o vatră, inscripţii rupestre, dar şi arme şi unelte preistorice. La o sută de metri distanţă se află o tabără de sculptură în aer liber, realizată numai de copii. La un kilometru distanţă de Tabăra de sculptură şi la aproximativ 800 de metri de grotele preistorice se află „Biserica dintr-o Piatră”, ridicată după Revoluţie, în satul Vârf, la o altitudine de 600 de metri. Lăcaşul a fost construit în întregime, inclusiv catapeteasma şi porţile împărăteşti, ceea ce-i conferă unicitate, din piatră, travertin de Năeni, extrasă din cariera din vecinătate. Este acelaşi calcar alb folosit la construcţia Casei Poporului. Este înconjurată de ziduri din piatră, asemenea vechilor cetăţi. Nu departe de biserică se află Necropola Tracică, un mic ansamblu de morminte vechi de peste două milenii. În perioada 800 - 600 Î.E.N., locuitorii zonei îşi îngropau morţii în morminte scobite în piatră. Primele astfel de morminte au fost descoperite în 1938, de către istoricul Nestor. Primele săpături au fost începute mult mai târziu, prin 1981. Într-unul dintre morminte a fost descoperită o sabie Akinakes.

Iulian Bunila

 

Articole similare selectate pentru tine