Transilvania, pe primul loc în topul Lonely Planet al celor mai atractive regiuni

Oct 29, 2015

zbor-peste-transilvania-brasov-29-hd.jpg

Transilvania ocupă primul loc în Topul 10 al celor mai atractive regiuni din lume care merită să fie vizitate în anul 2016, întocmit de editorii ghidului de călătorii Lonely Planet, informează cnn.com.

Lonely Planet a publicat recent "Best in Travel 2016", cel mai aşteptat ghid de călătorii al anului, redactat sub forma unui clasament ce cuprinde destinaţiile de vacanţă pe care prestigioasa publicaţie turistică le recomandă pentru 2016. "Topul pentru 2016 nu subliniază locurile în care turiştii vor merge anul viitor, ci locurile despre care echipa noastră este convinsă că turiştii ar trebui să le viziteze", a declarat Tom Hall, directorul editorial al ghidului Lonely Planet. În topul destinat ţărilor, primul loc este ocupat de Botswana, descrisă de editorii de la Lonely Planet ca o "Africă sălbatică la cel mai bun nivel al său". În ceea ce priveşte topul regiunilor care ar trebui vizitate în 2016, primul loc în topul Lonely Planet este ocupat de Transilvania.

978x0.jpg

Editorii cunoscutului ghid de călătorii spun că această regiune a României reprezintă mult mai mult decât "locul în care se ascund vampirii", vorbind despre frumuseţea satelor săseşti şi a bisericilor fortificate transilvănene, dar şi despre frumuseţea naturii şi a faunei locale, amintind şi despre rezervaţiile de urşi şi de reintroducerea zimbrilor în ecosistemul local. De asemenea, potrivit unui articol elogios la adresa Transilvaniei apărut pe site-ul lonelyplanet.com, Munţii Carpaţi oferă turiştilor oportunităţi numeroase în ceea ce priveşte explorarea peşterilor, drumeţiilor şi escaladelor montane. În acelaşi material sunt amintite şi pistele de schi din staţiunile montane Poiana Braşov şi Păltiniş. Editorii de la Lonely Planet vorbesc şi despre pitorescul cafenelelor de pe trotuarele din Braşov, Sighişoara şi Sibiu. Totodată, acelaşi ghid laudă eferverscenţa culturală din Cluj-Napoca, un oraş cosmopolit, studenţesc şi artistic, apreciat însă şi pentru viaţa sa de noapte.

transilvania_map.jpg

Nu a fost uitată nici gastronomia locală, printre preparatele româneşti tradiţionale care au fost menţionate în acelaşi articol numărându-se sarmalele, mămăliga, papanaşii şi ţuica de prune. Lansat în 1972, Lonely Planet este cel mai important ghid de călătorii din lume. Publisherul Lonely Planet editează peste 500 de titluri legate de călătorii, în mai multe limbi, şi produce programe de televiziune în colaborare cu alte companii.

Florin Badescu

 

Articole similare selectate pentru tine

Misteriosul personaj din fotografie, un călător temporal?

Cu siguranță, mulți cunosc fotografia în care apare o persoană care a fost numită călătorul temporal, dat fiind modul în care era îmbrăcat. Poza a fost realizată în anul 1941, Columbia Britanică, cea mai veche provincie a Canadei.

Cine sunt, de fapt, saşii

Şaşii au reuşit, în câteva sute de ani, să civilizeze o bună parte din Transilvania medievală. Germani la origine, aceştia, aşa cum arată mărturiile medievale, erau meşteşugari şi negustori pricepuţi, care au reprezentat o adevărată binefacere economică şi culturală pentru regiunile în care s-au stabilit.

Arhivele istorice ale lojilor masonice din Banat și Transilvania

După ce în 2012, odată cu apariția volumului consacrat Lojii Licht und Wahrheit din Reșița, autorii lucrării respective: Varga Attila, Cornel Iosif Kameniczki, Cristian Maidan, Vele Ana-Maria și Rudolf Cristian au inaugurat deja în anul următor, sub egida Academiei Române, un masiv corpus de izvoare istorice.