Drapelul României arborat în bernă

Oct 31, 2015

doliu2.jpg

În memoria victimelor care şi-au pierdut viaţa în tragicul incendiu din clubul  ”Colectiv” din Bucureşti, Guvernul României a declarat trei zile de doliu naţional, începând de astăzi, 31 octombrie.

Primăria Municipiului Timişoara anunţă că, în perioada doliului, drapelul României va fi arborat în bernă. Manifestările publice şi spectacolele organizate de municipalitate şi programate în aceste zile, nu vor mai avea loc. Cel mai mare eveniment programat în aceste zile în oraş era Timişoara Rock Festival. Viceprimarul Dan Diaconu a declarat pentru Ora de Timiş că luni se va decide dacă vor fi reprogramate concertele care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă şi duminică. Pe scena din Piaţa Victoriei erau aşteptaţi să susţină recitaluri trupele Mere, Sanctuar, The Weekend Band, Sonatic, Zdob si Zdub, A.L.L. Friends Band, Vest Phoenix Cover şi Phoenix.

IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, anunță slujbe de pomenire în toate bisericile Banatului, duminică, în care se vor ridica rugăaciuni pentru tinerii morți în tragedia din București, unde un incendiu violent a devastat un club plin de oameni, iar 27 au pierit și aproape 200 sunt răniți.

Melania Luca

 

Articole similare selectate pentru tine

Zilele Voivodinei la Timişoara

Printr-un management turistic foarte eficient sârbii şi-au dat seama că în zona Banatului românesc există o sursă inepuizabilă de viitori clienţi pentru frumoasele staţiuni din Serbia.

Voivodina, un uriaș potențial turistic

La sediul central din piața Operei al Camerei de Comerț Industrie și agricultură Timiș a avut loc o întâlnire de suflet cu vecinii și cei mai noi parteneri, Camera de Comerț a Voivodinei. Evenimentul a fost prilejuit de Zilele Voivodinei la Timișoara 2017.

Un băiat, vorbind la telefon, în Piaţa Libertăţii din Timişoara

Este vorba despre o lucrare, care a atras atenţia timişorenilor, şi nu numai, care au avut drum prin Piaţa Libertăţii. Astfel, băiatul stilizat, care vorbeşte la telefon, şi-a făcut rapid „apariţia” si pe Facebook, unde a dat prilej, bineînţeles, la comentarii.