Ioan Vodă cel Cumplit, domnitorul cu o forță incredibilă (2)

Dec 16, 2015

Tarile romane in sec XVI-XVII

Oricât veți căuta în colbul istoriei române un personaj asemănător Voievodului Ion Armeanul, rar veți găsi vreunul. Oricât veți căuta în Istoria Universală un războinic asemenea Măriei Sale, nu veți afla unul care să se apropie de bravura, forța și neînduplecarea sa. Readucerea aminte a faptelor și vieții unuia dintre cei mai străluciți strategi ai Europei creștine, este o adevărată datorie de onoare.

[caption id="attachment_1239" align="alignright" width="249"]Ioan-Voda-cel-Cumplit-domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit[/caption]

Înscăunat în luna februarie a anului 1572, Ioan a domnit doar până în iunie 1574, când moartea sa de martir l-a trecut deopotrivă în istorie și legende. Primele clipe de domnie au fost marcate de tensiuni și hărțuiri reciproce cu regatul polonez. Excelent politician, Ioan Vodă redobândește pentru Moldova cetatea Hotinului, cea mai puternică fortificație românească din acele timpuri. Creștin de rit armean încă din naștere, luteran în Polonia, convertit la islam în Stambul, Ioan Vodă trece la ortodoxie în uralele mulțimii. Un strateg de talia sa, animat de ambiția libertății ar fi trecut la catolicism dacă s-ar fi înscăunat rege al Spaniei sau ar fi aderat la confucianism, dacă astfel ar fi devenit suveran al Chinei. În scurta sa domnie, Ioan a săvârșit o serie de reforme nemaivăzute până atunci în Țările Române. Cunoscător al limbilor turcă, greacă, polonă și armeană, domnitorul aplică controlul personal al actelor emise de cancelaria domnească. Decide schimbarea capitalei de la Suceava la Iași, trece la eliberarea oamenilor de rând de sub jugul boierilor și clerului. Pentru a salva averea țării, ordona să fie bătute monezi naționale de aramă în loc de aur și argint. Prima inscripiție în limba română aparține banilor de aramă pe care Ion Vodă a ordonat să se inscripționeze “Țeara Moldovei”. Tot el impune o strictețe de fier contribuțiilor fiscale ale oricărui moldovean, fie el simplu țăran sau logofat. Toate aceste măsuri nu au făcut decât să întărească ura boierimii și a clerului contra lui Ion Vodă. Parcă pentru a înăspri situația, Ioan Vodă se ține tare și nu face rabat de la principiile sale. Astfel, pe o înaltă față bisericească care ar fi săvârștit păcatul sodomiei, o pedepsește prin arderea de viu. Pentru a-l consola, Ioan Vodă amintește preotului nefericit că este mai bine să-i ardă trupul cel păcătos aici pe pământ, decât sufletul să-i fie ars pe veci în Gheena. Pe un boier care trădase trei domnitori anteriori și se făcuse haiduc, Ioan Voievod îl îngroapă de viu în pământ, cerând familiei boierului să nu fie mâhnită, deoarece numai pământul putea înghiți un asemenea ticălos. Ura sa împotriva boierilor și preoțimii nu cunoaște margini, în opinia voievodului aceste două clase sociale fiind vinovate de slăbirea țării, jaful țăranilor și cultivarea unei adevarate arte a trădării și intrigilor. Pentru a controla și limita puterile boierimii și influența clerului, Ioan Vodă face o mișcare politică fără precedent până atunci în istoria internă a principatelor române. Spre surpriza tuturor, redutabilul voievod ia moșiile mănăstirești pentru a le dărui unor boieri. Tot așa procedeaza și cu moșiile, domeniile, turmele și hergheliile boierimii. În scurt timp, aceste bogății erau dăruite unor mănăstiri. Astfel, scandalurile, invidia și ura dintre preoțime și boieri se țineau lanț. Succesul voievodului era de o simplitate neobișnuita. Ioan nu-i lăsa nici pe boieri, nici pe preoți să abuzeze de roadele muncii țăranilor. Răzeșii erau tăria armatei, cu cât erau mai bine hrăniți, cu atât luptau mai destoinic. Domnitorul, totuși, nu i-a improprietărit pe țărani, deoarece se temea că o astfel de măsură ar fi născut o criză ce ar fi dus la situații anarhice în Moldova. În schimb, lua taxă de la țărani doar o zecime din cât le luau boierii. Prin această metodă, a reușit în scurt timp să umple vistieria țării și totodată să devină eroul maselor populare. Evident, datorită acestor măsuri și-a atras Ioan numele de cel Cumplit sau cel Rău, după cum îl amintește un cronicar mitropolit. Intrigile boierimii au atins cele mai îndepărtate colțuri ale Europei. Despre mazilirea și uciderea lui Ion Vodă se vorbea nu numai în cancelariile din Ungaria, Polonia, Valahia sau Stambul. Până și în îndepărtata Franță se puneau la cale planuri care vizau înlăturarea sa de la tron. În acea perioadă, Moldova plătea Înaltei Porți un tribut anual de 40.000 de galbeni. Turcii observară prosperitatea țării în timpul domniei lui Ioan și aproape dublara tributul. Însă, Ioan Vodă cel Cumplit nu putea accepta lăcomia turcilor. Tot mai multe amenințări se strângeau la adresa sa. Cea mai mare venea din partea Doamnei Chiajna în persoană. Acestă adevărată Lady MacBeth a istoriei românești plătise deja în avans mulți galbeni Înaltei Porți în scopul cumpărării tronului Moldovei pentru fiul său, Petru Șchiopul sau Petru cel Tânăr. Turcii se pregătesc de război. În fața unei asemenea amenințări, Ioan Vodă cel Cumplit ține în fața divanului boieresc o cuvântare rămasă la cunoștința noastră datorită cronicilor lui Grigore Ureche. Neînduplecatul voievod prezintă situația și se pregătește de război împotriva celei mai mari forțe militare din vremea sa.

[caption id="attachment_1240" align="aligncenter" width="600"]Monedele bătute în timpul lui Ioan Vodă Monedele bătute în timpul lui Ioan Vodă[/caption]

Ioan Vodă studiase arta militară a turcilor, tătarilor, polonezilor și germanilor, astfel încât cunoștea atât punctele tari, cat si pe cele slabe alte armatelor respective. Aici intervine geniul sau militar desavarsit. Intr-un avant de-a dreptul revolutionar, Ioan Voda anticipeaza importanta artileriei si a infanteriei pe campul de lupta. La momentul respectiv, niciun alt suveran european nu gândea atât de vizionar. Franța avea la acea dată doar 30-40 de tunuri, Ioan Vodă avea 200 de guri de foc. Tunurile europene din acea perioadă erau niște mașinării imense, greoaie și foarte dificil de manevrat. Ion Armeanul este conștient de acest neajuns și își dotează armata cu tunuri mult mai mici și mai mobile. Dacă un tun de la curțile Europei putea fi cărat cu 4 sau 6 cai, un tun moldovenesc patentat de voievod putea fi deplasat cu o singură pereche de cai. Modovenii se distingeau prin revoluționara lor artilerie de câmp, fapt subliniat și de Nicolae Bălcescu care declara: “Artileria la români a fost mult mai în bună stare decât la cele mai multe neamuri”. Cu nimic mai prejos se prezenta armata molovenească compusă în mare măsură din răzeși și boieri de rang mic. Toți acești oameni erau căliți în luptă și cunoșteau la perfecție arta mânuirii armelor. Luptele de sute de ani cu turcii, tătarii, ungurii și polonezii au dus la desăvârșirea unui tip de războinic de neânvins în Europa. Arcașii moldoveni erau superiori în tactică și mobilitate celor occidentali. O alta armă pe care se bazau răzeșii luptători erau teribilele ghioage sau fusturi. Realizate din lemn de esență tare și ghintuite la capăt, acestea puteau ușor zdrobi coifurile și armurile vrăjmașilor. Sabia era la mare căutare, tipul de paloș moldovenesc aducea mai degrabă la formă cu iataganul. Razeșii nu au ales niciodată sabiile grele de tip european, folosite îndeobște de polonezi si unguri. Fiecare grup de infanterie avea câte o ceată de săteni înarmați cu coase folosite pentru a tăia picioarele cailor sau ale călăreților, în funcție de conjunctura luptei. Caii moldovenești erau o rasă unică, din nefericire dispărută azi. Extrem de pretuiți de hanii tătari sau pașalele turcești, caii moldavi nu au fost foarte arătoși, dar erau deosebit de iuți și de rezistenți. La nașterea mânjilor, razeșii le tăiau nările pentru a înlesni astfel procesul respiratiei accelerate pe timp de galop. Codul martial al moldovenilor se rezuma la un singur alineat: “Fugarul carele va lăsa câmpul bătăliei, să fie pedepsit cu o moarte mai cumplită decât aceea ce i s-ar fi putut întâmpla în luptă din partea vrăjmașului”. Mărturiile cronicarilor străini cu privire la spiritul de luptă al românilor din acele vremuri sunt edificatoare: “Ei se bat cu o asemenea îndrăzneală și dispreț față de dușmani, cu o asemenea încredere în sine, încât cu o mână de oameni înfrânseseră mari armate ale vecinilor” spune Graziani. “E un popor totdeauna foarte ciudat, caprițios, tâfnos, dar atât de dur și războinic încât nu o dată a dat lecții acelora care nu-l lăsau în pace” citim la Vigenere. “Neamul moldovenesc e feroce, cam barbar, dar foarte ager în arta militară” declara Reichersdorf. “Ostașii moldoveni sunt viteji și meșteri în luptă, deși sunt niște țărani proști, luați de la plug” ne spune Bielski. “Sunt oameni groaznici și foarte viteji; și nici că este pe fața pământului un alt popor care pentru gloria războinică și eroism să apere o țărișoară mai mică contra mai multor dușmani, atacându-i și respingându-i fără încetare” zice și Orzechowski.

Sursa: mixdecultura.ro

Marin Gașpar

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse commodo accumsan leo a ultricies. In commodo scelerisque tempus. Donec porttitor commodo molestie. Praesent imperdiet enim a magna vestibulum, at commodo ex auctor.

Articole similare selectate pentru tine