La Cădițe – ștrandul în aer liber deschis chiar și iarna!

Jan 10, 2016

la-cadite-herculane-700x336.jpg

Stațiunea Băile Herculane din Banat este luată cu asalt, în aceste zile de tineri, în special, care se distrază făcând baie în celebrele cădițe. Niște bazine amenajate de-a lungul râului Cerna, care străbate frumoasa stațiune, și care colectează apă termală care vine direct din pământ.


Dacă nu aveți recomandare de la medic, nu stați mai mult de 10 minute în aceste cădițe, atrag atenția specialiștii. Și asta pentru că apa termală sulfuroasă are 50-60 de grade, deci este foarte caldă, iar acum afară temperaturile sunt cu minus.

Cei mai îndrăzneți se avântă în așa- zisele dușuri scoțiene. După ce stau câteva minute în apa fierbinte din aceste bazine, trec imediat în apa rece ca gheața a râului Cerna.

Aici vin turiști din toată țara și chiar din străinătate, iar cădițele sunt atracția principală atât în sezonul cald cât și în cel rece. Aceasta chiar dacă stațiunea, o perlă a Banatului de odinioară, arată deplorabil în comparațtie cu ”sora” ei mai mare, Karlovy Vary din Cehia, de pildă.

Apele termale de la Băile Herculane sunt cunoscute încă de pe vremea romanilor, iar aici s-a relaxat chiar și Sissi, împărăteasa Austriei și soția împăratului Franz Joseph.

Sursa: opiniatimisoarei.ro

 

Articole similare selectate pentru tine

O gară cu adevărat romantică

Istoria modernă a omenirii este indisolubil legată de calea ferată, așa cum transportul feroviar nu poate fi conceput fără gări, acele stații de îmbarcare și debarcare a oamenilor și mărfurilor.Tranzitului fizic prin gări, însă, îi transcende o incalculabilă și, de multe ori, neștiută încărcătură de sentimente, de amintiri, de povești.