Free Republic of Liberland

Jan 13, 2016

welcome-to-liberland-europes-newest-state-1429812219.jpg

Liberland, sau Free Republic of Liberland, este un stat suveran de 7 km pătraţi, fondat în aprilie anul trecut de Vít Jedlička împreună cu doi prieteni, între Croaţia şi Serbia, în care oamenii nu plătesc taxe, conform Bloomberg.


Liberland ar putea fi al treilea cel mai mic stat suveran din lume, după Vatican şi Monaco, şi s-a format pe malul Dunării, între Croaţia şi Serbia, acea suprafaţă fiind cunoscută sub numele “Gornja Siga”. Când Iugoslavia s-a despărţit şi s-au format alte ţări, suprafaţa dintre Serbia şi Croaţia a fost “uitată”, iar terenul respectiv nu a fost revendicat. O micronaţiune este o entitate, o naţiune independentă, dar care nu este recunoscută oficial de guvernele celorlalte ţări sau de organizaţiile internaţionale majore. Preşedintele Liberland este Vít Jedlička, un politician eurosceptic, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi din Republica Cehă, şi a fost ales ca fiind primul preşedinte al statului de către ceilalţi doi fondatori, unul dintre ei fiind chiar prietena lui Jedlička, care acum a devenit Prima Doamnă. Principalul obiectiv pe care şi l-au propus cei trei a fost să “construiască” un stat unde oamenii sunt oneşti, corecţi şi pot evolua cu eforturi minime din partea unui guvern centralizat. Vít Jedlička a declarat că “Avem nevoie de mai multe ţări precum Hong Kong, Singapore şi Monaco, în special în Europa.” Valoarea taxelor percepute va fi lăsată la aprecierea locuitorilor, iar furnizarea de curent electric sau serviciul medical vor fi asigurate de companii private sau din sumele de bani strânşi prin intermediul campaniilor de strângere de fonduri. Fondatorii Liberland îşi doresc să înfiinţeze statul suveran după exemplul oferit de Singapore, iar Jedlička organizează întâlniri cu ambasadorii ţărilor din toată lumea ca să îi convingă pe aceştia să îi sprijine proiectul. Liberland are ambasade în câteva ţări, inclusiv în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa sau Cehia. Preşedintele statului plănuieşte să “deschidă” din ce în ce mai multe ambasade în toată lumea până la sfârşitul anului.

liberland.jpg

Fondatorii Liberland şi-au însuşit cei 7 km pătraţi de pământ, dar experţii sunt de părere că terenul respectiv s-ar putea deja să-i aparţină Serbiei. Statul utopic nu are niciun locuitor pentru că poliţia de la graniţa cu Croaţia nu lasă pe nimeni să intre în zona respectivă. Asociaţia The Liberland Settlement (LSA) este o organizaţie non-guvernamentală, fondată în Serbia şi este formată din voluntarii care vor să se implice direct în organizarea noului stat. Niklas Nikolassen, CEO la Liberland Settlement Corp (LSC), o companie fondată în Elveţia, a declarat că LSC este susţinută de un grup de investitori, are în proprietate aproape 1.8 milioane de km pătraţi şi speră că acţiunile asociaţiei pe care o coordonează va ajuta Liberland să fie recunoscut drept un stat suveran. Liberland a primit aproape 400.000 de cereri pentru acordarea cetăţeniei, iar Jedlička a declarat că vor fi între 30.000 şi 40.000 de locuitori, dar că nu toţi vor locui în noul stat. Guvernul Liberland a spus că deja au strâns peste 45.000 de dolari prin intermediul campaniilor online de strângere de fonduri.

Sursa: onlinereport.ro

 

Articole similare selectate pentru tine

Preşedintele statului în care nu poate intra

Preşedintele statului Liberland situat între Croaţia şi Serbia nu poate să intre pe teritoriul propriei ţări deoarece niciunul dintre statele vecine nu îi permit acest lucru.