Congresul național al istoricilor români

Feb 02, 2016

universitatea-babes-bolyai-ubb_cluj-napoca.jpg

Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Istorie și Filosofie, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane și Comitetul Național al Istoricilor din România organizează la Cluj-Napoca în perioada 25-28 august 2016, prima ediție a Congresului Național al Istoricilor Români.


În societatea românească actuală, dar și în contextul dezvoltării accelerate a cercetării istorice românești din ultimul deceniu, organizarea unui Congres Național al Istoricilor poate fi privită nu doar ca un deziderat, ci și ca o necesitate. Istoricii nu sunt doar cercetători ai trecutului și interpreți ai documentelor, ci trebuie să reprezinte o voce distinctă în spațiul public, să își asume, în baza experienței specifice breslei, prezentarea de soluții și răspunsuri la problemele cotidiene care își au originea, sau care se regăsesc în forme similare în trecutul istoric. În același timp, explozia tematică și publicistică din câmpul cercetării istorice îngreunează cunoașterea adecvată a întregului spectru de preocupări actuale ale istoricilor români, iar circulația informației și a producției bibliografice între centrele de cercetare nu funcționează întotdeauna așa cum ar fi dezirabil.

Pornind de la aceste premise, reunirea istoricilor români în cadrele unui Congres, ce urmează a fi organizat periodic sub egida Academiei Române și a Comitetului Național al Istoricilor din România, instituție afiliată la International Committee of Historical Sciences (ICHS) și care reprezintă țara noastră la congresele mondiale de istorie organizate din 5 în 5 ani, precum și la activitățile curente ale Biroului ICHS, este un bun prilej pentru breasla istoricilor de a dezbate într-o ambianță elevată principalele probleme cu care se confruntă slujitorii muzei Clio.

Congresul oferă șansa accesării unei platforme de comunicare intra-profesionale care va contribui, cu siguranță, la îmbunătățirea, pe termen mediu și lung, a cercetării istorice românești și la o mai accentuată și mai coerentă prezență a istoricilor români în spațiul public.

Dorim ca în dezbaterile Congresului să avem în vedere, mai cu seamă, următoarele probleme:

- Statutul istoricului în societate - Statutul istoriei ca disciplină de învățământ - Politica istoriei - Consumul de istorie în societatea contemporană - Istoria și Marele Război - Direcții istoriografice românești prioritare la început de mileniu - Impactul digitizării în demersul cercetării - Revistele de istorie din România: între nevoile regionale și curentele majore din istoriografia universală - Românii și România în istoria universală

Taxă de participare: 160 lei (sunt incluse: materialele congresului, cocktailul din ziua deschiderii, pauzele de cafea din timpul congresului, 2 mese de prânz). Pentru participanții care doresc cazare în spaţiile universităţii taxa de participare este de 280 lei. Participanţii îşi vor acoperi costurile de transport.

Universitatea Babeș-Bolyai acordă 15 burse adresate doctoranzilor și tinerilor cercetători (sub 35 de ani) care doresc să participe la Congres (scutire de taxă, cazare gratuită și celelalte facilități acordate participanților care achită taxă de participare). Doritorii sunt rugați să consulte site-ul congresului (http://cnir.conference.ubbcluj.ro/granturi/), unde vor găsi informațiile necesare și formularul de înscriere aferent acestor burse.

Limba oficială a Congresului este limba română. Vă invităm să propuneți prezentări individuale, secțiuni tematice/panel-uri, mese rotunde și postere, în conformitate cu normele și calendarul congresului.

Persoane de contact: Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan - [email protected], Dr. Oana Tămaș - [email protected]

Comitet ştiinţific: Preşedinte: Acad. Prof. Univ. Dr. IOAN AUREL POP, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Director al Centrului de Studii Transilvane, Academia Română, Preşedinte al Comitetului Naţional al Istoricilor din România Membri: Prof. Hadrian Virgil ARION, Inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Județean Cluj Acad. Prof. Univ. Dr. Dan BERINDEI, Academia Română Prof. Univ. Dr. Ioan BOLOVAN, Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, director adjunct al Centrului de Studii Transilvane, Academia Română Dr. Ioan DRĂGAN, Director general al Arhivelor Naţionale ale României Prof. Univ. Dr. Nicolae EDROIU, Membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, Academia Română Prof. Univ. Dr. Ovidiu GHITTA, Decan al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Prof. Univ. Dr. Gheorghe IACOB, Prorector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza Prof. Univ. Dr. Liviu MAIOR, București Prof. Univ. Dr. Bogdan MURGESCU, Director al Institutului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii București, președintele Societății de Științe Istorice din România Acad. Prof. Univ. Dr. Marius PORUMB, Director al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca, Academia Română Acad. Prof. Univ. Dr. Victor SPINEI, Vicepreședinte al Academiei Române Acad. Prof. Univ. emerit Dr. Alexandru VULPE, Președinte al Secției de Științe Istorice și Arheologie, Academia Română Acad. Prof. Univ. Dr. Alexandru ZUB, Director onorific al Institutului ”A.D.Xenopol” din Iași, Academia Română

Condiții și calendar pentru propuneri de comunicări, secțiuni, mese rotunde și postere PENTRU PROPUNERI DE SECŢIUNI: termen limită 15 aprilie 2016

  • Titlu secţiune
  • Scurtă prezentare a secţiunii (200-300 cuvinte)
  • Nume organizator secţiune – organizatorul secţiunii îşi asumă rolul de moderator
  • Secțiunile pot cuprinde 3 – 5 prezentări. Se acceptă atât secțiuni complete, cât și propuneri de secțiuni a căror completare se va face pe baza propunerilor individuale
  • Durata unei secţiuni este de 90 de minute
  • Propunerile pentru secţiuni vor fi publicate pe site-ul congresului

PENTRU PROPUNERI DE MASĂ ROTUNDĂ: termen limită 30 aprilie 2016

  • Durata maximă este de 3 ore
  • Numărul de participanți și formatul prezentărilor/discuțiilor sunt hotărâte de organizatorul mesei rotunde și trebuie să fie comunicate organizatorilor Congresului
  • Organizatorul propune: titlul mesei rotunde, rezumat de 200-300 de cuvinte şi anunţă acceptul prealabil a unui număr de 5-7 participanţi.

PENTRU PREZENTĂRI DE COMUNICĂRI: termen limită 30 mai 2016

  • Titlul prezentării.
  • Rezumat (200-300 de cuvinte)
  • Prenume şi nume autor/autori, poziţie ştiinţifică, afiliere instituţională, e-mail.

Notă: propunerile de prezentări individuale care pot fi subsumate unor secțiuni tematice deja propuse vor fi incluse în respectivele secțiuni, cu acceptul organizatorului secțiunii, al autorului prezentării și în limita posibilităților cronologice. PROPUNERI PENTRU POSTER – 30 mai 2016

 

Articole similare selectate pentru tine