De unde vine numele de România?

Feb 20, 2016

Numele ţării noastre este unul vechi, provine din limba latină şi apărea în texte latine încă de la sfârşitul antichităţii şi din perioada Evului Mediu. Istoricul Ioan-Aurel Pop spunea, într-un discurs rostit la Academia Română, că numele de „Ţara Românească“, cum era intitulată provincia istorică de la sud de Carpaţi, este „absolut identic cu acela de România“.

„Numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de Românie“, spunea istoricul Ioan-Aurel Pop, academician şi rector al UBB, într-un discurs rostit la Academia Română, în care explica istoria şi semnificaţia numelor de român şi România.

„Numele unui popor şi numele unui stat sunt uneori aproape la fel de importante ca existenţa propriu-zisă a poporului respectiv şi a statului în cauză“, adaugă acesta. România, în forma pe care o ştim azi, cu graniţele actuale, există din 1946-1947, când la Conferinţa de Pace de la Paris a fost consfinţită noua ordine politică de după război.

„Numele de România (în forma specifică, cu vocalele „o” şi „â”) s-a folosit pentru prima oară în mod oficial, în documente de stat, prin anii 1862-1866, pentru teritoriul rezultat din unirea Ţării Româneşti (Oltenia şi Muntenia, fără Dobrogea) şi Moldovei (partea central-apuseană – cu zona de la nordul gurilor Dunării – fără Bucovina şi fără cea mai mare parte din Basarabia).

Istoricul susţine că România nu este decât „o formă a denumirii de Ţara Rumânească/ Românească, adaptată timpurilor moderne“ şi că numele de Rumânia/ România a circulat în trecut în paralel cu denumirea de Vlahia/ Valahia. „Se ştie sigur, din vechi izvoare, că Moldova, Banatul, Făgăraşul, Maramureşul etc. erau numite uneori şi terrae Valachorum sau Valachiae/ Vlachiae/ Volachiae, adică «ţări ale rumânilor».

Numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de Românie“, afirmă Ioan-Aurel Pop. În susţinerea ideii sale, istoricul precizează că „aşa cum pentru oricine denumirea de Germania este sinonimă cu cea de Deutschland (care, tradusă literal în româneşte, înseamnă „Ţara Germană” sau „Ţara Germanilor”), tot aşa numele de Ţara Rumânească/ Românească nu poate fi decât un sinonim al denumirii de Rumânia/ România“.

„Dacă England (tradus literal „Ţara Anglilor”) este un sinonim perfect al denumirii de Anglia, dacă Scotland („Ţara Scoţilor”) este totuna cu Scoţia şi dacă Magyarország („Ţara Maghiară”) este numele oficial actual al Ungariei, nu vedem de ce şi cum am putea susţine că între numele de „Ţara Românească” şi cel de România ar fi vreo deosebire de esenţă?

De altminteri, chiar şi astăzi, românii, mai ales în mediul rural, când se referă între ei, în limbaj colocvial, la statul român, nu spun România, ci „Ţara Românească“, susţine academicianul.

Unii istorici credeau că „actul de botez al României“ erau cărţile unor cărturari italieni, saşi şi greci. „La începutul secolului al XVII-lea, cărturarul raguzan (nr. din provincia Ragusa, din Sicilia) Giacomo Luccari foloseşte deja cuvântul România, denumind astfel Ţara Românească.

În secolul al XVIII-lea, acelaşi termen este folosit de cărturarul sas Martin Felmer. La 1816, cărturarul grec Dimitrie Philippide scrie o Istorie a României şi o Geografie a României, în greacă.

Multă vreme s-a considerat că aceste cărţi au constituit actul de botez al României, dar astăzi medieviştii descoperă mereu menţiuni mai vechi ale unor termeni asemănători precum Romaniolia“, afirmă profesorul Sorin Mitu, şeful catedrei de Istorie Modernă la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Sursa: expunere.com