Ieronim Budac, şoferul lui Al Capone

Feb 24, 2016

627x0.jpg

Ieronim Budac este un român născut la Cârţişoara, în judeţul Sibiu. A ajuns în anii ’20 în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat ca şofer pentru Al Capone. Întors în România, a fost ales primar în localitatea natală.


În anii ’20, zeci de mii de românii au emigrat în SUA pentru un trai mai bun. Printre aceştia, s-a numărat şi un bărbat pe nume Ieronim Budac, un ardelean născut la data de 6 mai 1897 în localitatea Cârţişoara, din judeţul Sibiu. La doar 20 de ani, a plecat în America, tărâm pe care a trăit o aventură cu gangsteri veritabilă. Ieronim Budac a ajuns peste ocean cu doi ani înainte ca prohibiţia să fie instaurată în Statele Unite ale Americii, timp în care a început să se interzică vânzarea, producerea, consumarea şi transportarea de alcool şi de băuturi alcoolice.

În această perioadă, de doi ani, ardeleanul a reuşit să se infiltreze în cercuri mai mult sau mai puţin dubioase. Ieronim Budac a ajuns să intre în contact cu Al Capone, unul dintre cei mai cunoscuţi gangsteri americani din toate timpurile, cel care a controlat comerţul ilegal cu băuturi alcoolice pe continentul american în perioada 1920–1930. Budac făcea un rachiu din prune apreciat de americanii care-l cunoscuseră, iar acest zvon a ajuns până la urechile lui Al Capone.

Reţeta românului a fost pe placul gangesterului american, motiv pentru care Ieronim Budac a devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Al Capone. Din afacerile făcute cu marele gangster american a apărut şi cel mai interesant episod petrecut de român peste ocean. Budac a intrat cu un camion plin cu alcool de contrabandă în fluviul Mississippi, pentru a scăpa de poliţiştii care se aflau pe urmele sale. "Întors în ţară a povestit rudelor că printre altele, în perioada prohibiţiei antialcoolice, a fost angajat de marele gangster Al Capone să-i transporte cu camionul masive cantităţi de whisky.

Într-una din întâlnirile sale cu Poliţia Federală, în baza instrucţiunilor marelui boss, a intrat cu camionul plin de băuturi în fluvial Mississippi, salvându-se de două ori, o dată de la o moarte aproape sigură şi a doua oară din mâinile Poliţiei", au scris Traian Cânduleţ şi Ilie Costache în Monografia Comunei Cârţişoara Ardeleanul şi-a întemeiat o familie în America, însurându-se cu o fată taman din satul său natal Cârţişoara, o anume Maria. Tatăl acesteia, Ion Tarcea, avea un magazin, la subsolul căruia Budac şi-a amenajat o distilerie, începând să producă rachiu de prune ce era vândut pe piaţa neagră din Statele Unite ale Americii. Mariajul din Ieronim şi Maria nu a durat foarte mult, cei doi despărţindu-se, iar Budac nu s-a mai recăsătorit şi nici nu a avut copii.

646x404.jpg

Ieronim Budac a fost unul dintre cei mai importanţi oameni ai gangsterului Al Capone FOTO: Arhiva personală Dorin Magda

După 12 ani petrecuţi în Chicago, Ieronim Budac a luat decizia de a se întoarce acasă deoarece traficul cu alcool de contrabandă nu mai era profitabil, iar şeful său Al Capone devenise ţinta principală a celor de la FBI. În anul 1930, ardeleanul a revenit în satul său natal, unde cu banii strânşi peste ocean şi-a cumpărat o casă şi mai multe cazane de rachiu, construind una dintre cele mai importante distilerii din Transilvania. Le-a povestit apropiaţilor că în Statele Unite a lucrat ca şofer pentru Al Capone. La scurt timp de la întoarcerea în localitatea natală, Ieronim Budac a fost votat primar din partea liberarilor. Acesta a condus localitatea Cârţişoara timp de 14 ani, până când la putere au ajuns comuniştii. Ieronim Budac a murit la data de 23 septembrie 1977, el fiind îngropat în cimitirul bisericii din Cârţişoara.

Foto: Ieronim Budac în faţa magazinului socrului său Ion Tarcea. FOTO: www.vice.com

Sursa: adevarul.ro

 

Articole similare selectate pentru tine