Gabriele Kuby - Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest (1)

Feb 26, 2016

kuby1.jpg

Sociologul german Gabriele Kuby,  autoare catolică şi mamă a trei copii, și-a promovat cartea Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti în noiembrie 2014,  oferind o imagine completă a revoluţiei sexuale globale care este azi sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei.


Cartea dumneavoastră despre revoluţia sexuală a fost caracterizată în Germania de către unii cititori drept „un şoc”. Ce anume este atât de şocant în ea?

Pentru majoritatea oamenilor este un şoc, deoarece prezintă întregul tablou al revoluţiei sexuale globale care are loc la ora actuală. Majoritatea oamenilor văd că nu mai avem valori stabile, că nu mai avem familii stabile, că homosexualitatea este prezentă pretutindeni, dar nu văd ce se ascunde în spatele acestor lucruri. În cartea mea sper că am reuşit să ofer o imagine completă a revoluţiei sexuale globale. Aceasta se ascunde în spatele conceptului de gen, despre care majoritatea oamenilor nu ştiu ce este. În conceptul de gen se ascunde sămânţa de-reglementării tuturor standardelor sexuale. Aceasta se întâmplă în toate ţările occidentale şi se extinde în toată lumea.

Unii ar putea să vă râdă în nas, reproşându-vă că vă place teoria conspiraţiei.

Am 18 pagini de surse care argumentează ceea ce spun. Sunt conştientă că scriu împotriva curentului. Mă aflu acum aici, într-o ţară care până în 1989 a fost sub dictatură comunistă, deci voi ştiţi mai multe decât mine despre rezistenţă, despre propaganda oficială, despre a impune lucruri societăţii.

Puteţi face o comparaţie între felul în care comunismul a afectat familia şi felul în care o afectează feminismul anti-familie şi ideologia de gen? Vorbiţi-ne puţin, vă rugăm, despre noul totalitarism, care promite, cum au făcut toate regimurile totalitare, fericirea şi libertatea.

Aceste ideologii au multe în comun, cu toate că aceasta nu este vizibil imediat. Ambele sunt împotriva familiei, ambele fac foarte dificilă – dacă nu imposibilă – sarcina părinţilor de a-şi educa propriii copii, de a-i ţine într-o zonă în care oamenii se dezvoltă puternici, având o identitatea puternică prin intermediul familiei. Dictaturile totalitare luptă împotriva acestui lucru. Ideologia de gen, sau genderismul, face exact aceasta, doar că într-un fel mult mai subversiv. Nu este vorba de o presiune pe care să o detectăm imediat, ci ne este „vândută” sub pretextul libertăţii. Subtitlul cărţii mele este „Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Şi cred că mai există o asemănare pe care trebuie să o detectăm. Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comunişti, ci şi pentru nazişti, Biserica este întotdeauna cel mai mare duşman. Dictaturile au distrus biserici, le-au dărâmat, au ucis preoţi şi episcopi, i-au închis şi i-au torturat şi aşa mai departe. Naziştii au făcut asta, comuniştii au făcut asta. Această nouă mişcare nu torturează încă, dar începe să trimită oamenii la închisoare – se întâmplă deja – şi luptă pe faţă împotriva Bisericii Catolice, de exemplu, împotriva reprezentării acesteia la Naţiunile Unite şi în instituţiile Uniunii Europene. Aceasta este principalul lor duşman.

Există asemănări cu regimurile totalitare. Deşi acum pare a se promova libertatea, toleranţa, anti-discriminarea şi alte asemenea vorbe, acestea sunt de fapt găunoase şi sunt în realitate folosite pentru a răsturna valorile şi a induce oamenii în eroare, manipulându-le mintea – aşadar iată că sunt destule asemănări cu ideologiile totalitare. O altă asemănare stă în faptul că se încearcă să li se refuze părinţilor puterea de decizie cu privire la copiii lor (n.r.: şi educaţia acestora). Vor să distrugă familia, să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă identitatea, iar această distrugere merge mai profund ca niciodată.

gabriele-kuby.jpg

Am avut marele privilegiu şi onoarea şi ocazia să îl vizitez pe Papa Benedict al XVI-lea anul acesta. El numeşte ceea ce se întâmplă o „revoluţie antropologică”. Vorbeşte despre profundul neadevăr al acestei ideologii. În timpul acelei vizite private, mi-a spus: „Anticrist ajunge acum mai adânc ca niciodată în inima omului”. Ca fiinţe umane, noi am schimbat rădăcina propriei umanităţi, care se găseşte acum sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei. Ne propunem disoluţia identităţii bărbatului şi a identităţii femeii. Se mai spune că orice orientare sexuală este bună şi trebuie respectată, tolerată. Şi, dacă nu ne declarăm de acord cu ea, suntem puşi la zid ca „homofobi” care discriminează.

Deja se pregătesc legi care vor trimite oamenii la închisoare şi li se vor aplica amenzi foarte mari dacă îşi exprimă părerea că nu este bine.

Dacă Revoluţia Sexuală îşi propune să elimine toate diferenţele dintre bărbat şi femeie, de ce insistă azi atât pentru drepturi speciale acordate femeilor? Cu alte cuvinte, de ce să luptăm pentru drepturile femeii, dacă identitatea sexuală devine ceva fluid şi superfluu, fără nicio legătură cu determinările anatomice, transformându-se doar într-o chestiune de alegere subiectivă, personală?

Exact. Este una din multele contradicţii interne ale acestei ideologii . Judith Butler, a cărei carte, Gender trouble. Subversion of Identity (Probleme de gen. Subversiunea identităţii), a stat la baza acestei ideologii, furnizându-i concepte şi limbaj, era conştientă de această contradicţie. Şi alţi profesori specializaţi în studii de gen au sesizat-o şi cred că putem spune fără să greşim prea mult că problema femeii este folosită doar ca un fel de sprijin. Se pretinde că se luptă pentru femei, dar în realitate se distruge identitatea de gen, iar toată această luptă pentru drepturile omului se va prăbuşi în momentul în care femeia va avea aceeaşi putere cu bărbatul – ceea ce se şi întâmplă acum.

Sursa: stiripentruviata.ro

 

Articole similare selectate pentru tine

Gabriele Kuby - Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest (2)

Sociologul german Gabriele Kuby, autoare catolică şi mamă a trei copii, și-a promovat cartea Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti în noiembrie 2014, oferind o imagine completă a revoluţiei sexuale globale care este azi sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei.