OSCE ÎN VIZITĂ LA CONSILIUL NAŢIONAL ROMÂN

Feb 27, 2016

osce.jpg

Problemele cu care se confruntă minoritatea română şi posibilele soluţii au fost în focarul discuţiilor delegaţiei OSCE, condusă de Milica Rodić, consilier pentru minorităţile naţionale şi Marcel Drăgan, secretarul Consiliului Național Român.


În cadrul discuţiilor care au avut loc joi, 18 februarie a.c., timp de două ore, delegaţia OSCE s-a informat despre Planul de acţiune privind realizarea drepturilor minorităţilor naţionale din cadrul Capitolului 23, precum şi despre unele legi minoritare.

Referitor la Planul de acţiune privind realizarea drepturilor minorităţilor naţionale, Marcel Drăgan a prezentat, încă o dată, toate propunerile făcute în numele Consiliului împreună cu preşedintele Daniel Petrovici, precum: recunoaşterea BOR în cadrul legii drept biserică tradiţională, realizarea învăţământului în limba română pe întreg teritoriu al Serbiei, soluţionarea reprezentării politice a minorităţilor naţionale şi a unor probleme din domeniul informării, culturii şi învăţământului, adoptarea noilor legi minoritare, majorarea numărului reprezentanţilor minorităţilor naţionale în sectorul public, noua reţea a tribunalelor, poziţia economică dificilă a românilor. Marcel Drăgan a subliniat că Banatul de Sud şi Banatul Central sunt cele mai sărace regiuni din Serbia.

În calitate de membru al Comisiei Republicane pentru noile legi minoritare, Marcel Drăgan a prezentat, încă o dată, atitudinea Consiliului vizavi de Legea privind protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale. În noua lege trebuie precizate: Fondul Bugetar Republican pentru minorităţile naţionale, instrumentele, procedurile şi organele care se vor ocupa de protecţie, monitorizarea implementării legii şi, nu în ultimul rând, articolele penale. Noua Lege privind consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale urmează să stabilească statutul consiliilor naţionale şi al membrilor, depolitizarea, stabilirea atribuţiilor publice, finanţarea din partea autoguvernărilor locale, precum şi alte atribuţii şi responsabilităţi ale consiliilor care nu există în actuala lege.

Sursa: saptamanalul.libertatea

 

Articole similare selectate pentru tine