Un actor torăcean cucereşte România

Mar 12, 2016

12802736_821277494661646_4643611166241645016_n.jpg

Kornel Mili, tânărul actor din Torac care a obţinut la ediţia de anul trecut a ,,Zilelor de Teatru" premiul III în categoria rolurilor masculine, îşi continuă ascensiunea în carieră.


În cursul lunii februarie, Kornel a filmat, alături de colegii săi de la ,,Clubul Victorioşilor" în România, în Munţii Bucegi, un nou film artistic, al cincilea din cariera sa care durează de 10 ani. La sfârşitul lunii februarie, tânărul a obţinut, la Arad, premiul III la prima ediţie a Festivalului Internaţional ,,LiveMuseArt". Este un premiu meritoriu, deoarece Kornel a concurat alături de elevi de la şcoli şi licee de artă din România. Torăceanul a fost remarcat de juriul format din regizori şi actori profesionişti şi sfătuit să-şi continue cariera teatrală.

Cei care îi călăuzesc paşii în teatru şi film sunt Viorica şi Victor Mihalache din Târgovişte (România).

Între 1 şi 3 aprilie, Kornel Mili va reprezenta Serbia la prima ediţie a festivalului ,,Întâlnirea mini-vedetelor lângă Turnul Chindiei", care se va desfăşura la Târgovişte.

Florin Rașa

 

 

Articole similare selectate pentru tine

Unicul ulm din hotarul torăcean are peste 250 de ani

Din vara anului 2012 a început ideea de a păstra unicul ulm din hotarul torăcean pe care l-au adus strămoşii torăceni, odată cu stabilirea lor pe acest pământ.

Tinerele talente au dovedit că iubesc cântecul românesc

Consiliul Festivalului a organizat sâmbătă, 23 aprilie a.c., la Şcoala Generală „George Coşbuc” din Torac cea de-a doua preselecţie a soliştilor vocali şi instrumentişti, candidaţi pentru participarea la Festivalul de Folclor Românesc al Copiilor din Voivodina, care se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 iunie la Coştei.

Tabla de marmoră cu poruncile dumnezeiești, unicat pe mapamond

Ortodoxia răsăriteană şi în genere cultul creştin al dreptei credinţe au presărate, de la un capăt la celălalt al pământului, mii şi mii de lăcaşe de la extraordinare bisericuţe de lemn datate de sute de ani, biserici şi hramuri de toate mărimi, mănăstiri, locuri de rugăciune, popasuri de pelerinaj ortodox