ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ A CONSILIULUI NAŢIONAL ROMÂN, LA ZECE ANI DE EXISTENŢĂ (I)

Mar 14, 2016

IMG_0131-2006-ptr-coperta-1.jpg

Din ziua de 7 decembrie a anului 2002, când  s-a constituit Consiliul Naţional al Românilor din Serbia şi până în prezent, acest organism reprezentativ al minorităţii noastre a încercat să ofere un cadru organizat prin care să promoveze valorile şi să păstreze identitatea naţională.


Pornind în această ordine de idei, în anul 2005 a fost înfiinţată Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Naţional al Românilor din Serbia.

Înfiinţarea Orchestrei a fost un adevărat eveniment pe scena muzicală a acestor meleaguri bănăţene. După cum a menţionat unul dintre cei mai buni cunoscători ai muzicii populare româneşti, concert maestrul Lucian Petrovici, a fost un adevărat miracol.

În decurs de zece ani de existenţă şi activitate neîntreruptă, Orchestra CNMNR a desfăşurat o activitate demnă de toată stima. Vom face o scurtă incursiune în timp şi ne vom aminti de luna decembrie a anului 2005, când a susţinut la Vârşeţ primul său concert, care nu a lăsat pe nimeni indiferent. În anul următor, Orchestra a avut chiar cinci concerte: la Vârşeţ, Novi Sad (RTV), Uzdin, Torac şi la Marele Festival de la Alibunar. În anul 2007, orchestra CNR s-a prezentat la Vârşeţ, Sân-Mihai, Satu-Nou şi la Marele Festival de la Panciova. Patru concerte au fost organizate în anul 2008 şi anume la Novi Sad, Uzdin, Vârşeţ şi Zrenianin. În anul 2009 s-a prezentat cu două concerte la Ecica şi la Marele Festival. În anul 2010 a concertat la Uzdin, Alibunar şi la Marele Festival organizat la Uzdin, ca în anul următor să se prezinte la Marele Festival organizat la Coştei, precum şi la tradiţionalul concert de iarnă, care s-a desfăşurat  la Vârşeţ. În anul 2012 s-a prezentat la Vârşeţ şi la Festivalul de la Torac, în cadrul a trei spectacole.

Din anul 2013 acompaniază soliştii la Festivalul Copiilor şi Festivalul de Romanţe. În acelaşi an s-a prezentat la Marele Festival de la Sân-Mihai, precum şi la Vârşeţ. În anul 2014 a cântat la Festivalul de la Grebenaţ, la Festivalul Copiilor şi Festivalul de Romanţe şi a susţinut concerte la Coştei, Torac şi Petrovasâla. În anul jubiliar s-a prezentat deja la Marele Festival de la Uzdin în cadrul a trei spectacole, la Festivalul Copiilor şi Festivalul de Romanţe. Jubileul de un deceniu va fi marcat la 7 decembrie, printr-un concert pe măsura evenimentului.

Orchestra CNR ne-a reprezentat cu brio şi peste hotare. În anul 2006, a concertat la Palatul Cotroceni din Bucureşti şi la Reşiţa (România). În  2011, a urmat reprezentanţiile  la Alba Iulia, în 2012 la Sibiu, iar în 2013 la Turnu Severin. În anul 2009, l-a acompaniat pe renumitul solist Bora Dugić, la Centrul Sava din Belgrad. Anul trecut, a concertat la Deta. Orchestra CNR împreună cu soliştii vocali şi instrumentişti a concertat de două ori la Timişoara şi s-a prezentat la lansarea CD-ului cu solistul Ciprian Pop. Pe lângă aceste concerte, Orchestra CNR a realizat şi un  CD dublu cu Ansamblul Folcloric ,,Tinerele condeie” al Liceului din Vârşeţ, coordonat de prof. Ion Berlovan.

Soliştii vocali pe care i-a acompaniat Orchestra CNR la concerte şi festivaluri sunt următorii: Alexandra Rancovici, Adriana Uzoni, Adelin Stan, Adina Ocolişan, Albina Creţu, Alina Baba, Alina Cojocar, Ana Pacatiuş, Andrea Barbu, Andreea Voica, Ciprian Pop, Cristina Cojocar, Cristian Pomohaci, Cristina Planjanin, Doru Ursu, Elena Jurjescu, Elena Popov, Firuţa Cina, Georgeta Sfrâncioc, Georgeta Ocolişan, Ileana Baba, Ina Todoran, Ionela Guzic, Iosif Miloş-Puiu, Jaclin Puia, Olguţa Berbec, Lazăr Novac, Liliana Laichici, Maria Didraga, Mariana Deac, Mariana Ocolişan-Petrovici, Marin Puia, Marinică Trocea, Merima Njegomir, Nadia Drăgoi, Nicolae Cinci, Rodica Mitrovici, Stana Stepanescu, Tiberiu Ceia, Vasile Conea, Violeta Ilievici, Voichiţa Popovici, Nicoleta Voica şi Zvonko Bogdan, precum şi tinerii solişti din România care s-au prezentat în cadrul concursului internaţional la Marele Festival.

Dintre soliştii instrumentişti, amintim pe: Adam Bou, Adam Rista, Adrian Cebzan, Adrian Trică, Alexandru Frianţ, Alexandru Sfrâncioc, Dejan Galetin, Aurelian Pancaricean, Bojan Boljanac, Bora Dugić, Cristian Giugea, Crăciun Creţu, Daniel Lazăr, Daniel Cheţ, Darian Rachitovan, Dorel Cina, George Raicu, Graţian Petrovici, Ionel Drăghici, Ionel Magda, Janiel Şublea, Lavinius Nicolaevici, Lelo Nika, Lidia Cina, Linţu Linţa, Lucian Petrovici, Marin Bugar, Mircea Ardeleanu, Nelu Iencea, Ognjen Popovici, Roman Bugar, Slavko Mitrović-Cale, Sorin Jivcu, Victor Bolianţu, Viorel Tăicuna.

Nototeca Orchestrei CNR dispune de 980 de aranjamente pentru solişti vocali, instrumentişti şi Orchestra CNR.

Orchestra-la-primul-concert,-dirijată-de-concert-maestrul-Lucian-Petrovici-–-Vârșeț,-21-decembrie-2005.jpg

Orchestra la primul concert, dirijată de concert-maestrul Lucian Petrovici – Vârșeț, 21-decembrie-2005

Să revenim la debutul Orchestrei sau aşa-numitul miracol, care a devenit realitate în seara zilei de 21 decembrie 2005, la Centrul Sportiv şi de Afaceri „Millennium” din Vârşeţ. Mişcaţi de lumina Sfintelor Sărbători de Crăciun, cu prilejul promovării noii dimensiuni a activităţii Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, am asistat la un moment inedit şi de mare sensibilitate pentru întreaga noastră minoritate şi nu numai  – prezentarea orchestrei naţionale de muzică populară a CNR, condusă de Lucian Petrovici. Cei 30 de virtuoşi la diferite instrumente, împreună cu dirijorul lor, şi-au ales drept imn melodia „Barbu lăutaru”, prin care ne-au introdus subtil în atmosfera de sărbătoare.

Festivitatea a fost inaugurată de Daniel Petrovici, preşedintele CNR, care în expunerea sa a menţionat între altele: „Ne-am adunat pentru a promova un proiect comun – înfiinţarea orchestrei naţionale de muzică populară,  al cărui rol va fi promovarea valorilor culturale româneşti în aceste spaţii. Prin acest proiect dorim să arătăm şi să promulgăm tezaurul nostru de care dispunem, tradiţiile şi cultura românească, arătând tuturora cum conveţuim împreună cu poporul majoritar sârb în Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru, cu care dorim să intrăm împreună în Uniunea Europeană. Dorim ca prin acest proiect să promulgăm şi mai mult viaţa noastră spirituală şi culturală, oferind acestor tineri talentaţi condiţii pentru perfecţionare şi studii în domeniul muzicii...”!

Zoran Stojković, ministrul Justiţiei în Guvernul Serbiei, a ţinut să menţioneze că se simte bine în acest mediu multietnic, în acest colorit al numeroaselor popoare şi minorităţi cu care puţini se pot mândri: „Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a păstra şi cultiva aceste valori ale noastre, cu care vom intra împreună în Europa. Sunt convins că există multe ţări care nu au astfel de tezaur ca al nostru. Hai să facem tot posibilul să păstrăm şi să cultivăm aceste valori inestimabile ale noastre”, a mai spus vorbitorul.

În numele gazdelor, s-a adresat Jovica Zarkula, preşedintele Comunei Vârşeţ: „Am deosebita plăcere să vă salut în numele Comunei Vârşeţ şi să-mi exprim satisfacţia că am stabilit o colaborare excepţională cu CNR, cu atât mai mult cu cât ştim că pe teritoriul comunei noastre şi în această zonă trăieşte cea mai mare concentrare a reprezentanţilor comunităţii româneşti”.

Festivitatea a mai fost onorată de prezenţa Vesnei Mitrić, reprezentantul Ministerului pentru Drepturile Omului şi ale Minorităţilor Naţionale, Đorđe Čović, adjunctul secretarului provincial pentru Drepturile Minorităţilor, Ana Tomanova Makanova,coordonatorul consililor naţionale, Gheorghe Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Zlatiborka Markov, reprezentantul Uniunii Sârbilor din România, reprezentantului Consulatului General al României la Vârşeţ, preşedinţilor şi reprezentanţilor consililor naţionale şi a  românilor de pe aceste meleaguri.

Orchestra şi-a început programul cu celebra romanţă „Mai am un singur dor”, după care au urmat: „Barbu lăutaru”, „Banul mărăcine”, „Ardeleana lui Bocăluţ”, „Sorocul din Timiş”... Orchestra le-a acompaniat pe solistele vocale Monica Prodan şi Mariana Ocolişan, precum şi pe soliştii instrumentişti Janiel Şublea şi Daniel Cheţ.

A fost un concert de excepţie, care nu a lăsat pe nimeni indiferent. După acest debut, Orchestra CNR a devenit un fenomen de netăgăduit şi o necesitate, precum aerul pe care îl respirăm.

Mariana Stratulat

 

Articole similare selectate pentru tine

Imnul Național definește identitatea poporului român

Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imediat după decembrie 1989 ca Imn Naţional al României și a fost consacrat prin Constituţia din 1991.

Drapelul Naţional, simbol de suflet al tuturor românilor

În 26 iunie, sărbătorim Drapelul Naţional, simbol de suflet al tuturor românilor. Atestat documentar încă din cel de-al patrulea deceniu al secolului al XIX- lea şi consacrat în mod oficial de mişcarea revoluţionară de la 1848, tricolorul ne-a însoţit şi continuă să ne fie alături în momente cruciale ale istoriei noastre.

Concurs de proză pentru autorii români de pretutindeni

Muzeul Național al Literaturii Române Iași lansează înscrierile pentru Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, concurs ce se adresează autorilor români de orice vârstă, din România și din afara granițelor țării, care nu au debutat editorial.