Ministrul egiptean pentru antichități anunță posibilitatea a mai multor camere secrete în mormântul lui Tutankamon!

Mar 20, 2016

1.jpg

Mormântul lui Tutankhamon își dezvăluie misterele. Autorităţile egiptene au anunţat că sunt 90% șanse ca în spatele zidurilor cu o vechime de peste 3.000 de ani să se afle mai multe camere secrete.


Știrea a fost dată publicității de ministrul egiptean pentru antichități. El a declarat că la această concluzie s-a ajuns ca urmare a explorărilor efectuate cu un radar sofisticat.

Egiptologul Nicholas Reeves de la Universitatea din Arizona, Statele Unite, anunța, recent, că cercetările sale evidențiază în spatele zidurilor  camere ascunse. El avansa ipoteza conform căreia într-una dintre aceste camere s-ar afla trupul reginei Nefertiti, soția lui Akhenaton, tatăl lui Tutankhamon.

Ministrul egiptean Mamdouh al-Damati consideră că este mormântul unei alte soții a faraonului Akhenaten sau de cel al uneia dintre fiicele sale.

tut8.jpg

Nefertiti era supranumită „Doamna celor două ţări„, fiind renumită pentru frumuseţea ei. Mormântul acesteia a fost dat uitării de-a lungul timpului, după moartea subită a reginei, în anul 1340 î.e.n.

Scanările realizate anul trecut au dezvăluit faptul că există un gol în spatele zidurilor. Oficialii egipteni declarau atunci că va fi descoperit mormântul ascuns, care va determina un mare aflux turistic în Egipt.

Mormântul lui Tutankhamon fusese descoperit de către englezul Howard Carter în anul 1922. El a făcut cercetări arheologice timp de șapte ani în Valea Regilor din Egipt, până când a reușit să descopere mormântul ascuns vreme de peste 3.000 de ani.

Au fost inventariate 5.000 de obiecte de mare valoare, inclusiv sarcofagul faraonului şi masca sa de aur.

Sursa: infoalert.ro

 

https://www.youtube.com/watch?v=YUvsfbplKMU

 

 

Articole similare selectate pentru tine