Cum s-a stricat prietenia dintre România si Iugoslavia (I)

Apr 05, 2016

În folclor circula și acum vorba că România are doar doi vecini buni: Serbia (fosta Iugoslavie) și... Marea Neagră. Cele două țări nu au purtat niciodată războaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinită de simțămintele celor două popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.

Cele trei dezamagiri ale României  fata de Iugoslavia

De aceea, este interesant de descoperit cum au rupt cele două țări relațiile diplomatice în anul 1941, după ce în 1921 ele au fost membre fondatoare ale alianței politico-militare numită Mica Antantă (împreună cu Cehoslovacia), iar în 1934 ale unei alte alianțe politico-militare numită Înțelegerea Balcanică (alături de Grecia și Turcia), aceasta din urmă fiind considerată mai curând ca o prelungire în sud-estul Europei a Micii Înțelegeri. Cele două alianțe aveau însă un lucru comun: prezența ca membre fondatoare a celor două state, România și Iugoslavia. Deci, totul părea să indice o colaborare exemplară. Ce a produs, totuși, în 1941, ruperea relațiilor dintre cele două țări vecine și prietene?

Demisia lui Titulescu, în august 1936, din postul de ministru de externe al României și venirea în fruntea Consiliului de Miniștri al Iugoslaviei (și ca ministru al afacerilor externe), în iunie 1935, a Dr. Milan Stojadinović (Stoiadinovici) au marcat începutul slăbirii relațiilor de prietenie între România și Iugoslavia. Stojadinović, prin politica lui de apropiere de Bulgaria, Italia, Ungaria și Germania, a dus la deteriorarea relațiilor dintre cele două țări. Cu orientarea progermană a lui Stojadinović a început practic și dezagregarea Micii Înțelegeri și a Înțelegerii Balcanice. De ce această orientare profascistă a primului ministru iugoslav? Iugoslavia avea foarte bune relații economice cu Germania, aceasta reprezentând cel mai important debuseu pentru produsele agricole iugoslave.

Prima dezamăgire a României față de Iugoslavia a fost în 24 ianuarie 1937, când Iugoslavia a semnat, la Belgrad, un pact de veșnică prietenie cu Bulgaria, în afară și fără consultarea țărilor Antantei Balcanice, ceea ce a produs o profundă și amară dezamăgire în România, care-l considera un gest meschin din partea Iugoslaviei. Scopul principal al Înțelegerii Balcanice fusese tocmai reducerea megalomaniei Bulgariei. Înțelegerea fusese deci serios lovită de pactul de prietenie bulgaro-iugoslav. Ba mai mult, în 25 martie 1937, Iugoslavia a semnat și un acord cu Italia și încerca să se apropie și de Germania.

A doua dezamăgire a fost suferită de România o dată cu destrămarea Cehoslovaciei (martie 1939), și o dată cu ea a Micii Antante, din care mai făceau parte Iugoslavia și România.

Scopul fundamental al acestei alianțe fusese lupta contra revizionismului ungar. Destrămarea Cehoslovaciei a avut consecințe extrem de negative pentru România: a dispărut un stat aliat, a încetat în mod real existența Micii Înțelegeri, a pierdut principala sursă de aprovizionare cu armament, iar Ungaria și-a manifestat tot mai violent, după această dată, dorința de a ocupa Transilvania.

Pentru a fi corecți trebuie să mai spunem un lucru. Încercarea guvernului de la Praga de a determina cercurile guvernamentale de la București și Belgrad să-și asume obligații de asistență în cazul unei agresiuni din partea Germaniei s-a lovit de refuzul ferm al guvernului iugoslav, în timp ce România a mobilizat armata și a așteptat pe frontiera de vest. Mica Înțelegere era împotriva Ungariei, Cehoslovacia a cedat în fața Germaniei și apoi a Ungariei, nu s-a apărat. Istoriografia actuală cehă apreciază faptul că România a fost singurul aliat, care a fost gata să își îndeplinească obigațiile.

A treia dezamăgire a României, vis-á-vis de Iugoslavia, a fost în 1940, când Iugoslavia a recunoscut Uniunea Sovietică, cu care a restabilit relațiile diplomatice, tocmai când aceasta își ridica glasul revendicând Basarabia (29 martie 1940, discursul ministrului de externe V.M. Molotov în fața Sovietului Suprem). Pentru România era evident că nu mai putea să se bazeze pe Iugoslavia.

Înțelegerea Balcanică

La începutul anului 1940, România era complet izolată în timp ce Iugoslavia reușise să-și rezolve toate conflictele cu vecinii României, cu excepția Ungariei, dar  începuse negocieri și cu aceasta (se vor finaliza în decembrie 1940, doar cu patru luni înainte ca Ungaria... să atace Iugoslavia!). Aranjamentele erau făcute fără stirea României. Paradoxal, Iugoslavia care a colaborat ani de zile cu România în Mica Antantă și Antanta Balcanică a ajuns la o înțelegere cu toți dușmanii ei - și ai României - din cauza cărora au fost create cele două Antante.

România începe o politică externă duplicitară

Izolată și aproape disperată, România a început să facă un joc politic dublu și periculos. Ea voia să fie simultan cu ambele grupări ce se înfruntau. Deși a acceptat garanțiile anglo-franceze (13 aprilie 1939), regele Carol al II-lea a început să negocieze serios cu ministrul german Fabricius, negocieri care se vor finaliza la 25 martie 1939 printr-un Tratat economic româno-german. Acesta subordona economia României intereselor Reichului. În contradicție cu această  politică periculoasă, Iugoslavia ducea o politică fermă și consecventă profascistă, care începând din iunie 1935 a dus-o și pe ea, aproape pe nesimțite, în mâinile germanilor.

Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu și Savel Rădulescu la ieșire de la Camera Deputaților

La dimineața zilei de 27 iunie 1940, a apărut brusc știrea referitoare la ultimatumul sovietic înmânat în ajun, la orele 10 seara de către ministrul de externe sovietic V.M. Molotov lui Gheorghe Davidescu, ministrul României la Moscova. După câteva zile, Basarabia a fost predată Uniunii Sovietice. Rana cauzată de pierderea Basarabiei nu fusese lecuita când Ungaria a cerut Transilvania. Apoi a venit rândul Bulgariei care a luat Cadrilaterul. Dezastrul României era total. Pierduse o treime din teritoriu ți cam tot atât din populație. Mai mult, în perioada 1940-1941, în urma intrării trupelor de ocupație germane (10 octombrie 1940), a puternicului cutremur de pamânt (9/10 noiembrie 1940) și a instaurării dictaturii antonesciano-legionare (14 septembrie 1940) - urmată la scurt timp de rebeliunea legionară (21-23 ianuarie 1941) - România și-a pierdut practic încrederea în sine. Pe 29 septembrie 1940, România ieșise din Înțelegerea Balcanică, alianță lipsită de orice consistență politică. La aceste catastrofe s-a adăugat expulzarea regelui Carol al II-lea (6 septembrie 1940). Succesorul lui, regele Mihai, era  tânar și lipsit de experiență. Tot ce construise România în perioada interbelică se năruise. Practic, România pierduse totul.

Schimbari politice în Iugoslavia

La 4 martie 1941, regentul Paul al Iugoslaviei a fost convocat de Hitler. În cursul întrevederii avute, fuhrerul a pus ca o condiție a menținerii Iugoslaviei aderarea acesteia la Pactul Tripartit, acest fapt trebuind să permită tranzitarea prin Iugoslavia a armatei germane spre Grecia. La 25 martie 1941, împotriva voinței exprimate de popor, președintele Consiliului de Miniștri al Iugoslaviei, Dragiša Cvetković (Draghișa Țvetkovici), a semnat la Viena Pactul Tripartit. Însă la 27 martie 1941, guvernul progerman din Iugoslavia a fost răsturnat în urma unei lovituri de stat conduse de comandantul forțelor armate aeriene, generalul Dušan Simović (Dușan Simovici), care l-a alungat din țară pe prințul Paul, puterea fiind remisă regelui Petru al II-lea, un tânăr de 17 ani proclamat însă, cu dispensă, major. Guvernul Simović a refuzat să ratifice aderarea Iugoslaviei la Pactul Tripartit.

Cotidianul Politika din 26 martie 1941

Știrea a fost repede difuzată și în România. K.St. Pavlović, fost prim secretar al ambasadei iugoslave la București relată în 1964 într-un articol intitulat Iugoslavia și România în 1941, publicat de Universitatea din Colorado, SUA: "Presa română mai avea încă putința de a se exprima liber într-o oarecare măsură. Ea s-a folosit de această libertate limitată pentru a scrie în termeni foarte favorabili Iugoslaviei, subliniind faptul că ea s-a hotarât să-și apere independența. Românii erau convinși că iugoslavii vor depune o puternică rezistență, că armata iugoslavă va înfrunta cu tărie pe germani, că sârbii nu se vor lăsa omorâți atât de ușor. Prin aceste laude aduse Iugoslaviei, presa înfiera în mod indirect Germania... Cercurile oficiale considerau revoluția de la 27 martie drept o greșeală nebunească. Poporul român era entuziasmat. Iuliu Maniu, conducătorul P.N.T, a organizat manifestații studențești în favoarea Iugoslaviei. Guvernul român a hotarât sa închidă temporar Facultatea de Drept a Universității din București și Școala Superioară de Comerț. În timpul nopții, persoane necunoscute au scris pe pereții caselor Trăiască Iugoslavia!. În timpul zilei aceste lozinci erau șterse de poliție. Într-un restaurant în care am luat masa, când am cerut nota de plată, am văzut spre surprinderea mea că pe ea era scris de casier Vivent les Serbes! și chelnerii au refuzat să primească bacșiș".

Guvernul Simović a cerut asistența Sovietelor, care au răspuns prin încheierea, la 6 aprilie 1941, a unui Pact de amiciție și neagresiune. Hitler, considerând acest fapt ca o ofensă gravă, a dat ordin trupelor sale, care erau deja masate de-a lungul frontierei de nord a Iugoslaviei, să înceapă imediat Blitzkriegul, contra țării "trădătoare". Rusia Sovietică nu a intervenit în ajutorul aliatei pe motivul că nu se angajase să ofere acesteia decât o neutralitate binevoitoare. La 6 aprilie 1941, Germania și Italia au atăcat Iugoslavia. Câteva zile mai târziu, Iugoslavia a fost atăcată și de Ungaria (11 aprilie 1941) și de Bulgaria (19 aprilie 1941). Iugoslavia va capitula pe 17 aprilie și va fi ocupată deplin în cursul lunii mai.

Mii de manifestanți au ieșit pe străzile Belgradului pe data de 27 martie 1941, scanând ”mai bine de război decât pact și mai bine mormânt decât sclav”

Primele obuze germane căzute asupra Iugoslaviei au fost trase de pe malurile românești ale Dunării. Generalul Antonescu a permis germanilor să folosească teritoriul României pentru a-și lansa atacul asupra Iugoslaviei. Aviația germană care a bombardat capitala iugoslavă a ucis 17.000 de persoane. Antonescu a îndeplinit însă ordinele ce i-au fost transmise de Hitler prin Killinger, dar niciodată nu a atăcat-o direct și nici nu a ocupat partea sârbească a Banatului, deoarece și-a dat seama că poporul român nu l-ar fi susținut în aceste două acțiuni.

Sorin Oane

Foto: Conferinţă despre Înţelegerea Balcanică, la „Ovidius”