Elevii români din Voivodina vor avea manuale la toate disciplinele obligatorii

Apr 05, 2016

1.jpg

La Belgrad, joi, 24 martie 2016, a fost semnat memorandumul care asigură manuale în limbile minoritare. Ministrul Învățământului, Ştiinței și Dezvoltării Tehnologice, Srđan Verbić, directorul Institutului de Manuale, Dragoljub Kojičić și președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Daniel Petrovici, au semnat un document foarte important pentru învățământul elementar în limba română. Este vorba de memorandumul prin care se garantează dinamica și prioritatea de tipărire a manualelor care lipsesc în învățământul elementar minoritar.


Pentru minoritatea română acest lucru înseamnă mult, pentru că prin tipărirea celor trei titluri care lipsesc, deja din septembrie, elevii vor avea manuale la toate disciplinele obligatorii. În următorii trei ani, adică până în anul 2019, succesiv și în ritmul întocmirii programelor de învățământ, se vor scrie manuale și la disciplinele la alegere, informează Libertatea.

Pe lângă minoritatea română, acest memorandum l-au mai semnat și reprezentanții a încă șase minorități naționale care au învățământ elementar complet în limba maternă: maghiarii, slovacii, rutenii, bosniacii, croații și bulgarii.

Ministrului Verbić a subliniat că ministerul a asigurat 134 de milioane dinari pentru tipărirea acestor manuale, apreciind că acesta este un pas important pentru minorități și că de unele minorități a fost așteptat decenii în șir.

 

Articole similare selectate pentru tine

Primele manuale românești elaborate în Serbia 1/2

Din perspectiva istorică, manualele școlare oglindesc nu doar stadiul de dezvoltare al unei discipline științifice, ci și concepțiile pedagogice care l-au călăuzit pe autor în elaborarea lor.