CHARTA MUNICIPIULUI VÂRȘEȚ, ACORDATĂ SCA ,,MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI

Jun 05, 2016

Charta-varset1.jpg

Conform tradiției, anul acesta, pe 29 mai, la festivitatea prilejuită de Ziua Oraşului au fost acordate recunoştințele publice pentru anul 2016. Printre premiați este și SCA ,,Mihai Eminescu” din Coștei, căreia i-a revenit prestigioasa Chartă a Municipiului Vârșeț pentru contribuții inestimabile la conservarea și promovarea creației culturale a minorității naționale române de pe aceste meleaguri.


,,După atâtea premii pe care le-am cucerit de-a lungul anilor, în țară și străinătate, a ajuns momentul să primim o recunoștință și în municipiul nostru. Premiul este absolut justificat, având în vedere că suntem unica societate culturală românească în municipiul Vârșeț cu toate secțiile active (copii și adulți): de la teatru la fanfară, orchestră, formații de dansatori, grupuri vocale, până la soliști vocali și instrumentiști. Patru ani consecutiv am cucerit Marele Premiu la Marele Festival. Tradiția o continuă cei mai tineri membri, care de patru ani consecutiv sunt laureații Festivalului Copiilor.

Când vine vorba de teatru, am fost unica trupă de amatori care a avut prilejul să se prezinte într-o metropolă europeană, la Viena. Despre succesele noastre s-a scris și se va mai scrie. Mulțumesc tuturor membrilor societății noastre cărora li se datorează acest premiu şi noii conduceri a Municipiului Vârșeț pentru decizia de a ne acorda această recunoștință. Mulţumirile mele se îndreaptă, în special, către doamna profesoară Mariana Golomeici, responsabilă pentru Învățământ în Consiliul Executiv, care ne-a propus pentru acest premiu.

Vă așteptăm la Coștei, la o nouă ediție a Festivalului Copiilor, spre a admira împreună creația folclorică a copiilor noștri”, a menționat Viorel Bălăgean, președintele SCA ,,Mihai Eminescu” din Coștei, consemnează Mariana Stratulat în pagina de cultură a săptămînalului Libertatea.

 

Articole similare selectate pentru tine

Un episod premergător apariției ziarului ”Nădejdea” din Vârșeț

Un Comitet de iniţiativă ad−hoc constituit, a lansat la Coştei, la 27 martie 1927, un apel către românii din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, ce avea trei subtitluri extrem de sugestive: »Pentru organizarea tuturor românilor«, »Care este politica reală a românilor?« şi »Necesitatea apariţiei unui ziar românesc«. Documentul este în ahiva episcopiei Caransebeş şi nu este inventariat.

Trupa de Teatru Neica, 1980

Trupa de teatru ”Neica” din Coștei, la finea spectacolului ”Eminescu și Veronica”, 1980

Trupa de Teatru ”Neica” din Coștei la Pygmalion în Viena

Membrii Trupei de Teatru ”Neica” ce funcționează în cadrul S.C.A. ”Mihai Eminescu” din Coștei, au contribuit în seara zilei de 24 octombrie 2015 la înfăputirea istoriei, prezentându-se ca prima trupă românească de amatori de la noi, în Sala de spectacole a Teatrului ”Pygmalion” din Viena.