Sunete fermecătoare într-o ambianţă mirifică

Jul 02, 2016

1.jpg

În farmecul serii primei duminici de vară, 26 iunie, Centrul de Cultură din Zrenianin a găzduit ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de Romanţe şi Cântece de Pahar.


Acest eveniment, care a prins contur în peisajul cultural al Banatului Central, a fost organizat de Societatea Cultural-Artistică ,,Ştefan Ştefu“ din Ecica, Asociaţia Românilor „Bega“ din Zrenianin şi Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, cu sediul tot în oraşul de pe Bega. Manifestarea s-a desfãºurat sub auspiciile Consiliului Naţional al Comunităţii Naţionale Române din Republica Serbia, Primăriei Oraşului Zrenianin şi Organizaţiei Autorilor de Muzică din Serbia ,,Sokoj”, relatează săptămânalul Libertatea.

2.jpg

La ediţia din acest an au participat zece soliste, respectiv solişti vocali de la noi, care au interpretat romanţe şi muzică lăutărească, mai precis cântece de pahar. Aceştia au fost admişi în programul festivalului în urma preselecţiei organizate în prealabil. Pentru ca programul să atingă nivelul dorit al calităţii, responsabilitatea aparţine comisiei artistice a festivalului în următoarea componenţă: Doru Ursu – preşedinte, Graţian Petrovici, Lidia Cina, Marin Bugar şi Petru Popa – membri. Programul ediţiei din acest an a început cu un moment susţinut de orchestra de muzică populară a Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, dirijată de mr. Roman Bugar.

Formaţia a interpretat cunoscuta romanţă „Zadarnic tremuri”, devenită deja o tradiţională introducere în mirifica lume a romanţelor la acest festival. Coordonatorul artistic este Petru Popa, iar aranjamentele muzicale au fost semnate de Petru Popa, Graţian Petrovici, Janiel Şublea şi Doru Ursu. Toţi interpreţii au fost acompaniaţi de orchestra Consiliului Naţional Român.

 

Articole similare selectate pentru tine

Zrenianinul - cel mai bun oraş din Europa de Sud-Est

Premiul special ,,Biznis partner 2016” menit celei mai bune autoguvernări locale din Serbia și Europa de Sud-Est a fost acordat Municipiului Zrenianin, prestigioasa distincție fiind primită de către primarul Čedomir Janjić la ceremonia festivă organizată pe 8 iunie la hotelul „Metropol Pallace” din Belgrad.

Vera Renczi, adevărata Văduvă Neagră

Unul dintre cei mai groaznici criminali, nu a fost un bărbat, a fost o femeie de origine româno-maghiară, Vera Renczi, născută aparent la Bucureşti în anul 1903 şi era copilul unei românce şi a unui afacerist maghiar. Vera a trăit în capitală până la vârsta de 13 ani când mama ei moare iar tata decide să o ducă la moşia sa din Becicherec (azi Zrenianin), oras aflat în Serbia.

Festivalul berii la Zrenianin

Ediția a 31-a, a Festivalului berii, la Zrenianin, anul acesta, va avea loc între 23 și 28 august - iar organizatorii și de data aceasta anunță conținuturi bogate la mai multe locații din oraș.