Orchestra C.N.M.N.R.S. la Sibiu

Aug 12, 2016

cantecele-muntilor-sibiu.jpg

În perioada 3 - 8 august, la Sibiu s-a desfășurat Festivalul Internațional de Folclor ”Cântecele Munților”, cel mai mare și vechi festival tradiţional al Sibiului, în care este celebrat portul şi muzica populară din șase ţări - Germania, Republica Chile, Serbia, România, Cipru și Mexic.


Protagoniștii acestei ediții a festivalului au fost peste 600 de artiști, reprezentanți ai: Asociației culturale a sașilor din Bavaria – Germania, Ansamblului folcloric din Temuco- Chile, Asociaţiei Culturale “Achna Forest”- Cipru, ansamblurilor folclorice "Guijarro"- Mexic, "Svetozar Marković"- Serbia, „Dor Transilvan” – Cluj-Napoca, „Cununa Carpaţilor”- București, „Cununiţa”- Arad, „Arcanul” – Suceava şi „Ardealul”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” din Sibiu, precum şi ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și, în cadrul emisiunii ”Odată în viață”, orchestra profesionistă a Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia.

DSC_1.jpg

Începând cu ediția din acest an, „Cântecele Munţilor”, Festivalul Internațional de Folclor ”Cântecele Munților” al Sibiului, s-a transformat într-un organism multifuncțional ce a asigurat educaţia prin cultură a publicului larg prin: parada portului popular, spectacole în aer liber, seri tradiționale cu specific culinar, workshop-uri, expoziție indoor, audiții musicale și expoziții online.

La eveniment a participat și Orchestra Consiliului Național Român care, confrom informațiilor primite de la cunoscuta interpretă de muzică populară Mariana Anghel, a acompaniat-o în Spectacolul aniversar „Tare-aș floare să fiu”.

Orchestra Consiliului, condusă de Roman Bugar, s-a prezentat în cadrul concertului care a durat două ore și jumătate, transmis în direct la TVR Internațional, acompaniind, pe lângă interpreta Mariana Anghel, și mulți alți cunoscuți interpreți din România, precum Nicoleta Voica, Vasile Conea, Carmen Popovici Dumbravă, Alexandru Pugna, Nineta Popa, Traian Stoiţă, Camelia Cosma Stoiţă, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Viorica Ţepeş, Ilie Medrea, Alina Pinca, Adriana Anghel, Ionuţ Fulea.

gustari.jpg

În perioada desfășurării programului acestui festival, oaspeții au avut prilejul să cunoască mâncărurile tradiționale ale țărilor participante, degustând specialitățile gastronomice ale Ciprului, Mexicului, României, Serbiei, Germaniei și Republicii Chile.

M. G.

Surse: rtv.rs; cultura.sibiu.ro; săptămânalul ”Libertatea”; mesageruldesibiu.ro

 

Articole similare selectate pentru tine

Un Consiliu în beneficiul a milioane de români care trăiesc în afara țării

Primul Congres al Românilor de Pretutindeni, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului în zilele de 24 și 25 iunie, a ales în cadrul lucrărilor de sâmbătă Consiliul românilor de pretutindeni. Acesta este format din 35 de membri și este forul de reprezentare a românilor din diasporă în fața autorităților statului român.

Spirit nesecat de lumină și fior românesc

Pe data de 7 decembrie, la Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ a fost marcat, festiv, jubileul de 10 ani de la înfiinţarea corului bărbătesc al Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române. Totodată, a fost sărbătorită Ziua Minorităţii Române.

Sibiu – orașul diversității

Există multe motive pentru a vizita oraşul Sibiu, un oraș divers și interesant, cu multe activităţi si atracţii turistice. Cu atât de multe de făcut, este greu pentru a restrânge lista lungă de motive pentru a vizita acest oraş. Totuși, iata în continuare câteva motive să nu ratați acest oraș...