Ministerul a sprijinit proiectul Cefix "Eco-școala - Munții Vârșețului"

Aug 22, 2016

Gudurički_Vrh.jpg

Ministerul Agriculturii și Mediului din Republica Serbia a semnat un contract cu Asociația Cefix din Vârșeț privind proiectul "Eco-școala Munții Vârșețului”, care, într-o concurență foarte puternică de 218 de participanți înregistrați , s-a plasat pe locul respectabil 35.


Ministerul va ajuta cu 347,500 dinari, în timp ce valoarea proiectului este în jur de jumătate de million, consemnează evrsac.rs.

Eco-școala se va realiza în natură pe data de 28 - 30 septembrie a.c., în tabără fiind 30 de studenți selectați din clasele a cincea și a șasea, împreună cu cinci profesori din școlile primare și cinci membri ai echipei de proiect. Tabăra va fi amplasată la sediul Crucii Roșii pe Dealul Vârșețului având mai multe ateliere, iar un interes deosebit va reprezenta realizarea colectorului solar.

În prima zi de lucru vor fi organizate două conferințe privind economia energetică și protecția mediului, în a doua zi se va vizita  Cetatea Vârșețului, apoi se va organiza curățirea și colecarea gunoiului  de pe o parte a Dealului Vârșețului, iar a treia zi este planificată pentru cursuri în natură.

STAB - DOM CRVENOG KRSTA.jpg

Pe lângă o serie de activități tehnice, elevii vor avea și un atelier de pictură, competiții sportive și de socializare și serate muzicale.

Toate activitățile vor fi acoperite în mass-media locală, pregătirea taberei este programată la începutul lunii septembrie, cu ajutorul și colaborarea activă a școlilor primare ale orașului, care vor selecta elevii și profesorii pentru profilul corespunzător.

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț

Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.

Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.

Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț

La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.