Ziua Limbii Române

Aug 31, 2016

limba_romana1.jpg

Ziua Limbii Române va fi marcată în comunitățile istorice din jurul României, în perioada 30 august - 4 septembrie 2016, printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și identitatea românească, în conformitate cu Legea 53/2013. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua limbii române. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională. În proiect se arată că Ziua limbii române urmează să fie sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, ''prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române'', relatează rgnpress.ro.

Ziua limbii române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul ''perestroikăi'' din fosta URSS și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în ''limba moldovenească'' și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior, însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat ''limba moldovenească''.

În 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ziua de 31 august ca Zi a limbii române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare națională. De asemenea, au cerut autorităților române decretarea Zilei limbii române pentru românii de pretutindeni.

 

Articole similare selectate pentru tine

Scriem corect - Iisus Hristos, Isus Cristos sau Isus Christos?

Grafia Numelui Mântuitorului este o problemă des ridicată, iar întrebarea “cum se scrie corect?” este una des adresată. Numele Mântuitorului este scris uneori Isus, alţii dublează litera „i”-ul şi scriu Iisus, iar titlul de “uns” este scris Hristos sau Christos sau Cristos?

De Ziua Limbii Române, MRP celebrează educația

Ziua de 31 august este una specială atât pentru românii din țară, dar mai ales pentru cei aflați peste hotare, care fiind plecați de acasă ajung să prețuiască într-un mod cu totul aparte dulcele grai românesc în societățile multiculturale în care trăiesc.

Aplicație de dicție în limba română pentru iPhone și Android

Prima aplicație de dicție în limba română tocmai a fost lansată oficial și poate fi descărcată gratuit, fiind disponibilă atât pentru iPhone cât și pentru Android.