La Casa de Cultură a Studenților din Cluj -Napoca, dacii au coborât de pe Columnă

Oct 15, 2016

1.jpg

În 7-9 octombrie 2016, au avut loc la Cluj-Napoca “Zilele Românilor din Serbia de Răsărit”. Irimie Popa, un Om cu suflet mare, a reușit să adune în inima Ardealului români din Serbia de Răsărit dintre care mulți fii și fiice nu își vizitaseră Țara Mamă niciodată până acum.


Spectacolul ”Și io mi-s român ,și io cânt românește” a fost susținut la Casa de Cultură a Studenților de către membrii ansamblurilor folclorice din Kladurova, Osanica (Osanița), Laznica (Laznița), Bukovo-Valakonje (Valeacoanie), Lubnica (Lubnița), formația Ikone (Icoane) și ”Fiii Cocului” din Pădureni (județul Cluj).

2.jpg

Cu acest prilej a fost organizată și  masa rotundă dedicată problemelor actuale cu care se confruntă românii din Serbia de Răsărit.

Dezbaterile din cadrul acestei mese rotunde au derulat în Sala ”Europa” a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, sâmbătă 08 10 2016, unde s-au putut  viziona fotografii din Serbia de Răsărit care ilustrează hărți etnice, obiceiuri și scene de viață ale românilor din Valea Timocului.

 

Articole similare selectate pentru tine