”Vârșețul” orbitează în jurul lui Marte

Dec 06, 2016

vrsac-kruzi-oko-marsa800.jpg

Satelitul cu semnătura "Vârșeț", la a cărei echipare și pregătire de lansare a participat și vârșețeanul Milutin Pavlov, timp de cincisprezece ani orbitează în jurul Planetei Roșie trimițând sute de mii de fotografii.


Vârșețeanul Milutin Pavlov (65), care din 1970 trăiește în Statele Unite, a îndatorat mult și neobișnuit concetățenii săi. Cât de "mult"? Ei bine, de aici și până – la Marte. Pe platforma satelitului, care în 2001 de la Cape Kennedy, cu ajutorul rachetei a fost lansat spre Marte, pentru a înregistra condițiile meteorologice și configurația solului de pe planeta îndepărtată, designerii au construit și o placă din material special, unde s-au semnat toți participanții la construcția satelitului. În partea din stânga a plăcii, mai sus, în al treilea rând, cu litere mari scrise manual găsim cuvântul – Vârșeț (Vršac). Satelitul artificial, din cadrul programului NASA /JPL - 2001 Mars Odyssey, orbitează în jurul planetei Marte aproape cincisprezece ani, din 19 aprilie 2001, împreună cu ”Vârșețul” și celelalte semnături ca dovadă a proiectului interplanetar finalizat cu succes.  Printre semnatari sunt și copiii lui Milutin - fiica Sonja (34), avocată și fiul Marko (30), inginer aeronautic.

Jovica Danilović

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț

Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.

Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.

Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț

La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.