Schimbări majore în cadrul Asociației Române Victoria

Dec 19, 2016

1-800.jpg

Marți, 13. Decembrie 2016 a avut loc o Sedința extraordinară a Adunării Generale a Asociației Române Victoria din Vârșeț. Ședința Adunării a fost convocată de către fosta președinte d-na Livia Gavrilovici, la cererea membrilor fondatori și la inițiativa instituțiilor din România.


La Ordinea de zi a Adunării Generale s-a discutat despre situația actuală în asociație, având în vedere faptul că din septembrie a.c. nu a existat nicio gestionare după demisia președintei asociației.

Având în vedere și faptul că Asociația Românească Victoria este titularul de licențe pentru TV Victoria precum și TV Victoria Info, și că, în acest moment, din motive tehnice, program TV Victoria nu este difuzat în ultima perioadă, o mare parte a discuției sa ținut exact pe acest subiect. În aceeași perioadă, datoriile financiare asociației au crescut, ținând seama de faptul că nu aveau finanțarea regulata.

S-a aprobat cu votul în unanimitate următoarele:  alegerea noii conduceri a Asociației și noi membri ai Consiliului Director, precum și schimbarea sediului asociației.

Noul președinte al Asociației Române Victoria este Dipl. Master Manager Cultural Marko Adžić, născut vârșețean care până acum a trăit și a lucrat în Timișoara. El în același timp va fi și  președintele Consiliului Director, în timp ce funcția de vice-președinte a preluat-o d-l Florin Bugle -  Master Inginier în Electronică și tehnologia informației, iar noul Director Executiv este Predrag Adžić, Master Manager în Dezvoltare Rurală și Turism.

Managerul General și în același timp purtător de cuvânt al Asociației Române ”Victoria ” va fi d-l Željko Adžić, manager general al Consorțiului de firme al Grupului Medialink din România pentru susținerea activitățiilor Asociației în perioada care urmează.

Una din hotărâri în cadrul Adunării a fost și decizia ca sediul Asociației Victoria să se mute la adresa veche, unde au funcționat până în anul 2015, pe str. Patriarha Rajačića 22, Vârșeț.

La inițiativa cocetățenilor  comunității românești și în consultare cu oamenii din conducerea  Consiliului Județean al județului Timiș din România, Consorțiul european al companiilor din România al Grupului MEDIALINK a decis să-și aducă contribuția deplină la consolidarea situației Asociației Române Victoria, în același mod în care funcționeză mass-media și asociațiile sârbe din România.

4-800.jpg

Am participat la o întâlnire recentă în Timișoara a prim-miniștrilor român și sârb, Cioloș și Vučić, unde premierul român a cerut în mod special și condioțional pentru susținerea minorității române din Serbia, în ceea ce privește păstrarea tradițiilor culturale, educației, învățământului,  utilizarea manualelor școlare și informarea în limba română, și a primit un acord din partea prim ministruui sârb Aleksandar Vučić, că Serbia va sprijini minoritatea română din Serbia în toate sensurile.

Luând în considerare acest lucru, sperăm că toate instituțiile naționale și provinciale, în special administrația publică locală a orașului Vârșeț, va recunoaște importanța asociațiilor românești din Serbia și va contribuii la consolidarea situației Asociației Române Victoria și tuturor mass-media care intră sub umbrela asociației noastre" , - a declarat Željko Adžić, manager general al Consorțiului Grupului MediaLink și noul purtător de cuvânt al Asociației Române Victoria din Vârșeț, la Conferința Publică organizată joi, 15 decembrie, în Sala de Congrese a Hotelului Srbija din Vârșeț, unde au luat participare mass-media locală precum și reprezentanții partidelor politice locale și organizațiilor române din Serbia.

Comunicat al Asociației Române Victoria

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț

Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.

Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.

Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț

La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.